Premierul vrea stiri pozitive despre activitatea guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pomenirea in biserici, actiune spontana

Pe Adrian Nastase l-a apucat din nou dorul de stiri pozitive in presa. De data aceasta, premierul s-a suparat pe felul in care mass-media, televiziunile in special, au reflectat reabilitarea unitatilor scolare. "Se reabiliteaza sute de unitati scolare, iar noi, la televizor, vedem cate o scoala care a scapat undeva, nevaruita", s-a plans Nastase, ieri, la videoconferinta cu prefectii. Tinand o veritabila predica despre deontologia jurnalistica, Nastase a afirmat ca "informatia completa reprezinta raportul dintre ceea ce s-a facut si ceea ce nu s-a facut", in timp ce, la televiziuni, "formula este incompleta". Ca sa arate, probabil, ca vizita din week-end, din Ungaria, nu s-a rezumat strict la vanatoare, prim-ministrul a povestit ca a vazut, la televiziunea ungara, un material despre modernizarea scolilor, in care mesajul era pozitiv, de tipul: "Iata, s-a facut ceva!" "E clar ca atitudinea noastra fata de noi insine este negativa, in momentul in care vedem doar lucruri care nu s-au facut inca. Cred ca o informare corecta presupune sa se arate ce s-a facut si ce nu s-a facut, iar cel care se uita la televizor sa hotarasca ce este determinant", a mai spus premierul. El s-a laudat ca Guvernul pe care il conduce a alocat sume foarte serioase, de la buget, pentru imbunatatirea sistemului de invatamant: 1,4 miliarde de lei pentru programul "cornul si laptele", 203 miliarde pentru manualele gratuite si un proiect de 280 de milioane de dolari, in colaborare cu Banca Mondiala, pentru reabilitarea scolilor si construirea de sali de sport. Premierul si-a facut un obicei din a critica presa pentru felul negativ in care reflecteaza activitatea guvernamentala. Anul trecut, cu prilejul vizitei in Romania a premierului Silvio Berlusconi, Nastase s-a plans ca stirea a fost difuzata printre ultimele, televiziunile preferand in schimb materiale cu pisici sinucigase. Mesajul pentru biserica, trimis prin unii reprezentanti ai PSD la manifestarile religioase din 15 august, "nu trebuia neaparat citit", a precizat el la conferinta de presa a PSD. " E o chestiune pe care n-am controlat-o", a spus el. Cat priveste aprecierile facute de Inalt Prea Sfintia Sa, Episcopul Anania, referitoare la continutul mesajului pe care l-a apreciat drept "nul", Adrian Nastase a spus ca prefera sa nu comenteze. Imediat insa, el a declarat usor malitios: "In ce ne priveste, vom continua sa sprijinim refacerea bisericilor pe care si Inalt Prea Sfintia Sa le are in parohie".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite