Preşedintele PNL cere demisia ministrului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. FOTO Eduard Enea
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan. FOTO Eduard Enea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, cere demisia ministrului Educaţiei,  Pavel Năstase, în urma „falsului produs“ în instituţia pe care o conduce.

„Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a minţit cu bună ştiinţă în privinţa directorilor de şcoli pe care îi doreşte numiţi fără concurs şi a încălcat legea antedatând Ordinul de Ministru emis în acest scop. Astăzi s-a dovedit faptul că circulara emisă în atenţia inspectoratelor şcolare nu s-a bazat pe niciun Ordin de Ministru, întrucât respectivul document era inexistent la acel moment. Ordinul menţionat a survenit ulterior, cu scopul de a acoperi o ilegalitate pe care PNL a reclamat-o din primul moment“, a declarat liderul interimar al PNL, Raluca Turcan.  

Preşedintele interimar al PNL mai susţine că în urma precizărilor făcute de reprezentanţii Monitorului Oficial s-a putut observa că ministrul Educaţiei a minţit în ceea ce vorbeşte Ordinul 3044/2017. „Precizările făcute de reprezentanţii Monitorului Oficial devoalează tocmai faptul că ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017, transmiţându-l spre publicare în cursul zilei de luni, 9 ianuarie 2017, şi nu vineri, 6 ianuarie a.c., aşa cum a susţinut iniţial Pavel Năstase“, a mai spus Turcan. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite