Prezumţia de găinărie

Există două expresii devenite atât de uzuale în limbajul cotidian, încât am şi uitat cât de prosteşti sunt şi sună. Una e pretenţioasă „am servit un ceai”, deşi respectivul uzitar nu are nicio legătură cu meseria de ospătar. A doua e „să îi acordăm prezumţia de nevinovăţie”, folosită de persoane care nu fac parte din corpul magistraţilor.

Hai să facem o mică şi necesară incursiune în „prezumţia de nevinovăţie” aşa cum e folosită ea astăzi la televizor. Folosirea formulei este justificată şi necesară dacă sunteţi magistrat sau avocat, dacă faceţi parte dintr-un juriu care judecă un proces (ceea ce înseamnă că sunteţi probabil cetăţean american sau britanic) sau dacă sunteţi chiar inculpatul. Dacă nu aveţi nicio legătură cu aceste situaţii sau meserii, ideea de prezumţie de nevinovăţie nu vă interesează, iar folosirea ei este la fel de logică precum franceza Coanei Chiriţa.

Trebuie să admitem că e o inflaţie în folosirea prezumţiei de nevinovăţiei, mai ales la televizor, unde ziarişti, analişti şi politicieni se îngrămădesc, călcându-se pe picioare, să adauge constant că suspectul are dreptul la respectiva prezumţie. Pretenţie de Dorel care se vrea cultivat, echilibrat şi echidistant. Opinia publică judecă altfel decât instanţele şi ar trebui păstrată această diferenţă cu orice preţ. Instanţele se concentrează asupra probelor, opinia publică ar trebui să privească mai mult spre aspectele etice sau morale ale cazului. Introducerea insistentă a „prezumţiei de nevinovăţiei” este o cauţionare prostească. Este posibil ca un suspect/inculpat să fie declarat nevinovat pentru lipsă de probe sau greşeli de procedură şi multe alte detalii care ţin de procesul în sine. Aşa e justiţia şi e foarte bine. Dar asta nu spune tot despre personaj, caracterul său şi actele la care s-a dedat. Hoţul neprins e negustor cinstit presupune că el nu suferă repercursiunile legii, nu că e curat etic şi moral.

Aşa că avem dreptul să ignorăm prezumţia de nevinovăţie atunci când suntem în afara sălii de judecată. Şi ar trebui să folosim puterea numerelor mari. Dacă din 100 de politicieni, mai bine de jumătate sunt hoţi (mulţi dintre ei declaraţi ca atare de către justiţie), păi avem tot dreptul să spunem că politicienii sunt hoţi cu toţii. Statistica ne ajută să generalizăm şi acest lucru nu înseamnă că toţi politicienii vor primi pedepse de privare de libertate. Nu! E doar o etichetă. Pe care un grup interesat încearcă cu insistenţă să o şteargă, prin perseverenţa utilizării „prezumţiei de nevinovăţie”.

Victor Ponta era declarat vinovat de opinia publică încă de dinainte de a fi citat la DNA.

Ca să fie şi mai clar. Victor Ponta era declarat vinovat de opinia publică încă de dinainte de a fi citat la DNA. Câţi infractori dovediţi a susţinut? Nu credea el în Relu Fenechiu care a plecat de la minister la puşcărie? Nu îl susţinea el pe baronul de Argeş care a suferit de aceeaşi soartă? Nu e el cel care considera că primarul de Iaşi e doar un amorez dotat cu poliţie locală? Şi astea sunt doar câteva exemple alese la întâmplare. Victor Ponta a fost deja condamnat de opinia publică şi pentru asta el ar fi trebuit să demisioneze. La fel ca Relu Fenechiu, Constantin Nicolescu şi Gheorghe Nichita. Niciunul nu a făcut-o, pentru că le permite acest lucru „prezumţia de nevinovăţie” care funcţionează până la ultimul termen de judecată.

Dar, să repetăm: prezumţia de nevinovăţie te ţine departe de puşcărie, nu trebuie să te ţină şi în funcţie. Atunci când e folosită de persoane din afara justiţiei ea e doar un artificiu stilistic, nu o dovadă de cunoaştere şi respectare a deciziilor unei instanţei. Haideţi să nu o mai folosim ca pe un instrument politic.

E de admis că ori de câte ori se invocă rămânerea în funcţie a unui om politic pe baza prezumţiei de nevinovăţie asistăm la o găinărie. Aşa cum o găinărie e şi dosarul actual al lui Victor Ponta. Dar din găinării au construit un sistem în care s-au legat unul de altul suficient cât să conducă o ţară. Pentru o găinărie e posibil să primeşti mai puţini ani de puşcărie decât pentru sute de hectare de pădure. Aici intervine diferenţierea actului de justiţie. În ochii opiniei publice nu trebuie să existe niciun fel de diferenţă. Toţii sunt la fel de hoţi.