Prima fotografie de la rugăciunea pentru Regele Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri ai Familiei Regale, la căpătâiul Regelui Mihai. FOTO Instagram Familia Regală a României
Membri ai Familiei Regale, la căpătâiul Regelui Mihai. FOTO Instagram Familia Regală a României

Familia Regală a făcut publică prima fotografie de la rugăciunea rostită de IPS Mitropolitul Iosif la căpătâiul Regelui Mihai.

„Aseară, 5 decembrie 2017, la reşedinţa regală privată de la Aubonne (Elveţia), a fost rostită prima rugăciune de către IPS Mitropolitul Iosif, asistat de un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale şi de patru maici. Au fost prezenţi Margareta Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria.  Vor fi rostite rugăciuni în fiecare seară la reşedinţa regală, până duminică, 10 decembrie 2017“, este explicaţia alăturată fotografiei publicate pe contul de Instagram al Familiei regale a României. 

Principesa Margareta devine, odată cu moartea Regelui Mihai, Regina Margareta, după cum este stabilit în Statul Casei Regale, modificat la mijlocul anilor 2000. De asemenea, aceasta va rămâne şi şef al Casei Regale.

„Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu folosească un asemenea titlu sau apelativ“, arată Statutul complet al Casei Regale. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite