Problema stopării ameninţării ştirilor false fără a afecta libertatea de expresie

Unul din cei mai respectaţi oameni de stat americani, Thomas Jefferson, a spus odată că dacă ar trebui să aleagă între o guvernare fără ziare şi ziare fără guvernare, ar alege ziarele.

Text scris de Marshall Comins

Mesajul celui de-al treilea preşedinte american a fost că este crucial pentru sănătatea unei democraţii ca cetăţenii să fie informaţi. Jefferson şi alţi fondatori americani considerau că cel mai bun mod de a face ca democraţia să funcţioneze este ca cetăţenii să examineze toate aspectele unei probleme, apoi să o aleagă pe cea mai bună. Ideea lui Jefferson că ziarele – principalul mediu de informare în acele vremuri – sunt mai importante decât guvernarea se baza pe presupunerea că ziarele spun, totuşi, adevărul.

Jefferson ar fi îngrozit de fluxul de ştiri false care ameninţă democraţia în prezent.

Întrebarea pe care acesta ar pune-o este: Cum pot cetăţenii să facă selecţia ideilor contradictorii, când faptele pe care se bazează aceste idei opuse sunt denaturările, exagerările sau minciunile sfruntate?

Desigur, ştirile false nu constituie o problemă pentru guvernele autoritare, deoarece dezinformările sunt în avantajul lor. Îşi ţin cetăţenii prost informaţi şi dezechilibraţi, aşa că aceştia nu reprezintă o ameninţare.    

De fapt, multe din ştirile politice false de astăzi provin de la sistemele autoritare – deşi, cu siguranţă, nu toate. Dictatorii doresc să zdrobească democraţia pentru a putea să-şi desfăşoare activităţile murdare cu impunitate.

În prezent, ştirile false reprezintă o ameninţare atât de mare, încât indivizii şi grupurile din diverse democraţii, şi chiar şi unele guverne, încearcă să vină cu modalităţi de a le combate.

O abordare este crearea de centre anti-ştiri false ai căror angajaţi caută ştiri fictive, apoi le fac publice, dezvăluindu-le falsitatea. Organizaţiile non-profit, ca de pildă fundaţiile, sponsorizează unele din aceste centre. Iar în unele cazuri, acestea sunt sponsorizate chiar de guverne.

Deşi centrele îşi fac treaba, există o disproporţie între resursele de care acestea dispun şi cele pe care guvernele autoritare le îndreaptă împotriva lor. Unele guverne angajează mii de oameni care să genereze torente de ştiri false, vizând afectarea democraţiilor, iar aceşti sabotori lucrează şapte zile pe săptămână.

Unele democraţii care se simt foarte ameninţate de ştirile false au angajat voluntari care să le ajute să identifice şi să raporteze aceste materiale fictive. Voluntarii sunt motivaţi de patriotism şi de sentimentul că ştirile false constituie un pericol pentru democraţia lor.

O altă abordare pe care grupurile din democraţii o folosesc pentru a contracara ştirile false este să îi înveţe pe cetăţeni – şi mai ales pe copii – cum să identifice ştirile fictive şi motivaţiile potenţial dăunătoare ale celor care le propagă. De exemplu, BBC a creat un curs anti-ştiri false pe care angajaţii săi îl predau în şcoli.

Un obiectiv al acestor eforturi educaţionale este reprezentat de algoritmii pe care companiile din domeniul reţelelor sociale îi creează şi îi rafinează în mod continuu pentru a obţine cât mai multe rezultate şi alte indicii referitoare la audienţă. Criticii acestor algoritmi spun că aceştia duc la obţinerea de către utilizatori a aceloraşi tipuri de informaţii, la nesfârşit, pentru că se bazează pe manifestarea de către utilizator a unei preferinţe prealabile pentru informaţii. Furnizând informaţii unilaterale unui utilizator în mod repetat, companiile din domeniul reţelelor sociale împiedică confruntarea de idei importante pentru o democraţie, spun criticii.  

O altă modalitate prin care democraţiile încearcă să stopeze ştirile false este adoptarea unor legi care vizează ţinerea lor în frâu. Există un exemplu chiar aici în România. Această ţară are o lege care îi împiedică pe oameni să îl cunoască pe adevăratul deţinător al unui site web. Cei care au promovat-o au spus că scopul lor a fost de a-i proteja contra represaliilor pe cei care doresc să formuleze critici îndreptăţite la adresa instituţiilor. Dar legea îi împiedică şi pe cei care răspândesc ştiri false să fie dezvăluiţi, aşa că unii cer ca aceasta să fie abrogată.

Câteva ţări chiar au adoptat legi care incriminează răspândirea ştirilor false. Totuşi, criticii spun că aceste legi pot fi utilizate pentru a restrânge libertatea de expresie. Ei pretind că dacă un organ de presă sau un blogger doreşte să aducă în discuţie o abatere a guvernului, acesta poate ezita dacă este posibilă începerea urmăririi penale împotriva lor în baza unei legi privind ştirile false.

O altă abordare pe care guvernele o adoptă pentru a combate ştirile false este crearea unor grupuri de lucru anti-ştiri false. De exemplu, Uniunea Europeană a creat grupul de lucru East Stratcom pentru a combate ştirile false care vizează Europa Centrală şi de Est. Totuşi, s-a făcut prea puţin pentru a stopa problema. Observatorii spun că unul dintre motivele principale este că oficialii UE sunt îngrijoraţi că vor fi acuzaţi de utilizarea grupului de lucru pentru a suprima ştirile legitime, inclusiv pe cele care critică instituţiile.

Afirmaţia că democraţiile vor utiliza eforturile anti-ştiri false pentru a elimina libertatea de expresie este, deloc surprinzător, exprimată de câteva dintre guvernele foarte autoritare care declanşează torenţii de ştiri false.

Aşa cum puteţi vedea din aceste exemple, democraţiile se confruntă cu o dilemă atunci când încearcă să stopeze ştirile false.

Libertatea de expresie este de mult timp un punct forte al democraţiei – unul care a ajutat-o la prevenirea exceselor şi a îmbunătăţit-o. Totuşi, există tot mai multe dovezi că ştirile false au făcut rău democraţiilor în ultimii ani, afectând inclusiv rezultatele unor alegeri.

Aşa că întrebarea devine: Cum poţi combate ştirile false – o ameninţare foarte reală pentru democraţie – fără a afecta libertatea de expresie, care este de mult timp unul dintre pilonii fundamentali democraţiei?     

Nu este uşor să răspunzi la această întrebare, dar un lucru e sigur: Democraţiile trebuie să găsească un răspuns cât mai curând posibil. Este în joc nici mai mult, nici mai puţin decât existenţa democraţiei.

Marshall Comins este fondatorul şi Directorul General Executiv al H5 Strategies.