Propaganda Kremlinului, Băsescu şi Gazprom. Rolul Antenei 3

În sfârşit, a aflat şi Occidentul: propaganda Kremlinului trebuie contracarată cu o strategie pan-europeană şi transatlantică. Această recentă iluminare mi-a adus aminte de un episod petrecut acum mai bine de un an, care mi-a rămas în creier ca o pietricică în pantof: nici prea mare ca să merite să te descalţi şi s-o scoţi, nici prea mică încât să n-o simţi în talpă.

Scandalul, sintetizat în titlul “Băsescu a luat bani de la Gazprom”, a fost detonat simultan de toate instituţiile de presă ale trustului lui Dan Voiculescu şi descria următoarea situaţie de fapt: compania sârbă NIS, controlată majoritar de Gazprom, a cumpărat câteva benzinării din România, iar tranzacţiile s-au autentificat la biroul notarial al Ioanei Băsescu. Concluzia materialului era una singură: discursul critic al lui Traian Băsescu la adresa Gazprom şi a Federaţiei Ruse este doar o ipocrizie, câtă vreme s-a înţeles cu Gazprom să-i umple conturile Ioanei Băsescu.

Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost faptul că Trustul Intact nu a pus la dispoziţie niciodată, nici până în ziua de azi, documentele pe baza cărora a fost realizat materialul – deşi, graţie internetului, acest lucru este o simplă formalitate tehnică, dar în egală măsură este şi un semn de bună-credinţă jurnalistică. Au fost filmate câteva hârtii, cam pe diagonală, cu stop-cadru doar asupra câtorva elemente considerate relevante. Asta îmi spune un singur lucru: autorii au dorit să aibă controlul total asupra interpretării faptelor pe care le expun, fără să rişte naşterea unor abordări alternative. Mă pot gândi chiar că în documentaţie existau şi informaţii sau indicii de natură a şubrezi concluzia la care vroiau să ajungă realizatorii. În fine…

Din material rezulta destul de limpede că nu cei care au vândut benzinăriile au ales notarul la care să se perfecteze actele, ci că acesta le-a fost impus de către NIS-Gazprom. Iar de aici realizatorii ajung rapid la insinuarea că Traian Băsescu însuşi, sau cineva din anturajul său, i-a dirijat pe ruşi către fiica preşedintelui. E o ipoteză valabilă – dar nu e singura. O alta, neluată în seamă, este că ruşii înşişi au fost cei care au vrut neaparat să ajungă la Ioana Băsescu. Are această ipoteză pe ce să se sprijine? Să vedem.

Din puţinele documente arătate pasager în material, se poate vedea că tranzacţia la notariat s-a perfectat pe 31 iulie 2012. Asta pica într-o marţi. În duminica precedentă, pe 29 iulie, tocmai avusese loc referendumul de demitere a preşedintelui. Taian Băsescu era deja suspendat de o lună şi începea înverşunata sa luptă de la Curtea Constituţională pentru invalidarea referendumului. Prin urmare, e de presupus că, într-o perioadă atât de încinsă politic, numai de clienţii fiică-sii nu avea el chef şi timp. Avem aşadar temeiuri să-i dăm crezare lui Traian Băsescu, care a declarat a doua zi după izbucnirea scandalului că nu a ştiut nimic despre aceşti clienţi ai fiicei sale.

Rămânând în aceeaşi ipoteză, putem să constatăm că ruşii au jucat extrem de sofisticat. Dacă aş fi fost Gazprom, cu siguranţă aşa aş fi gândit: câtă vreme acele taxe şi onorarii notariale oricum trebuiau plătite, cel mai rentabil pentru mine era tocmai să le plătesc la cabinetul Ioanei Băsescu. Semnez, plătesc şi pun hârtiile bine, înarmându-mă cu acea răbdare care numai la şcoala KGB se învaţă atât de bine. Este una dintre formele clasice de compromitere la care recurg serviciile secrete, cu precădere cele ruseşti: dacă tot ai un duşman care te declară nomina odiosa, - şi relaţia Băsescu-Gazprom se înscrie perfect în acest tipar -, merită toţi banii să-i legi cumva numele de al tău şi să faci totul public atunci când îţi convine mai bine. E o tactică pe care aş numi-o “avantajul de a fi odios”.

Şi au avut răbdare un an şi jumătate. Pentru că lucrul care mă intrigă cel mai mult în această afacere, şi pe care nu l-a observat nici măcar Traian Băsescu, este nu atât dezvăluirea în sine, cât momentul în care a fost făcută. S-a întâmplat în seara zilei de 15 ianuarie 2014. Traian Băsescu anunţase deja public faptul că, pe 16 ianuarie, la solicitarea sa, urma să aibă o întâlnire, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European de atunci, Herman Van Rompuy. Agenda întrevederii, propusă tot de Băsescu, era semnarea cât mai grabnică a acordului de asociere dintre Republica Moldova şi UE, astfel încât partidele proeuropene de la Chişinău să aibă timp să valorifice acest eveniment până la alegerile generale din 30 noiembrie.

Materialul Antenelor a fost unul destul de elaborat, cu deplasări în ţară, cu filmări cu camera ascunsă, cu corespondenţă între Trust şi Ioana Băsescu sau NIS-Gazprom – adică genul de material pe care nu îl difuzezi pentru că te forţează un anume eveniment exterior, ci îl difuzezi exact când vrei tu. Dacă nu e o coincidenţă – şi să creadă în coincidenţe cine are chef – atunci scopul difuzării fix în seara de 15 ianuarie nu putea fi decât acela ca informaţiile despre relaţia Băsescu – Gazprom să ajungă la Bruxelles înaintea preşedintelui şi să-i compromită demersul de a doua zi.

Dacă a existat o asemenea strategie, rezultatul a fost, din fericire, mai degrabă modest. Insistenţele preşedintelui Băsescu au fost ascultate şi semnarea acordului Moldova-UE a fost chiar devansată din august în iunie. Partidele proeuropene au câştigat la mustaţă în faţa forţelor filoruse, iar faptul că nu s-au mai înţeles după alegeri nu înseamnă decât că, în atingerea intereselor sale în Moldova, Kremlinul nu se bizuie doar pe jocurile, oricât de sofisticate, pe care le face la Bucureşti.

Rămâne acum doar ca cei de la Trustul Intact să privească retrospectiv evenimentele, de la filiera prin care au obţinut documentele şi până la alegerea momentului difuzării. Şi să decidă în sinea lor, pentru ei înşişi, ce au fost în această poveste: parte conştientă a întregului joc, a unui segment al acestuia sau doar nişte guguştiuci care au înghiţit pe nemestecate ce li s-a livrat.

Desigur, deşi se bazează pe câteva elemente factuale, tot ce aţi citit până aici nu e decât o speculaţie, o ipoteză de lucru, poate chiar un pamflet. Problema cu adevărat importantă e alta: cine ştie câte alte asemenea hârtiuţe nu zac prin sertare, de-a lungul şi de-a latul Euroatlanticului, în aşteptarea momentului oportun în care să fie făcute publice, astfel încât să compromită, bunăoară, inclusiv strategia Occidentului de ripostă la propaganda Kremlinului…

Aşa cum ne învaţă serialul american Twin Peaks, care îl parafrazează pe poetul latin Phaedrus, bufniţele nu sunt întotdeauna ceea ce par. Iar ruşii se pricep al naibii de bine la asta.

PS: Am luat act că Traian Băsescu a devenit unul dintre cei mai vehemenţi critici ai luptei anticorupţie, aşa cum se poartă ea acum. Întrebare: şi dacă o face doar pentru a-i aduce în sprijinul Justiţiei şi pe cei despre care ştie sigur că îi sunt iremediabil duşmani? Iată un alt pamflet :-).