Pungeşti şi sfânta maşină a demnitarului Barbu

Marile spirite se întâlnesc, iar în politica românească este aglomeraţie de "mari spirite". Inamici publici şi aliaţi în spatele scenei, Traian Băsescu şi Victor Ponta vorbesc aceeaşi limbă a statului care deţine monopolul violenţei şi e gata să o folosească cetăţenilor, chiar în favoarea unei companii private, cum se întâmplă la Pungeşti

Acolo, o mână de protestari, în special bătrâni, neinformaţi şi neconsultaţi în legătură cu ceea ce urmază să se întâmple în comunitatea lor, au blocat accesul utilajelor Chevron, un fel de „om împotriva maşinii", în variantă românescă, unde de partea maşinii s-a aşezat statul cu ale sale forţe de ordine.

„Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat (aici urmează ceva despre Daniel Barbiu care ar fi bărbat n.a). Cât timp protestele sunt paşnice, jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în momentul în care se trece linia roşie şi vorbim de agresiuni, ameninţări, blocarea unor drumuri, aveţi din partea mea mandat foarte clar de intervenţie conform legii", spune Victor Ponta. Iar Traian Băsescu îi ţine isonul: "Nu trebuie tolerat. Blocarea maşinii oricărui cetăţean este împotriva legii. Nu pentru că-i ministru, nu trebuie să-i spargi luneta, ci pentru că e cetăţean. Nimic nu justifică violenţa în relaţiile cu alt cetăţean care are alt punct de vedere. Eu am un raport despre ce s-a întâmplat la Vaslui. Nu este ilegală intervenţia jandarmilor. Dar e ilegal că se blochează căi de comunicaţii. (...) Dacă aş fi ministru de Interne sau Guvern aş încerca să discut cu liderii acestor mişcări să lase să circule oamenii".

Un geam spart al maşinii unui demnitar fără demnitar în ea nu este violenţă, ci doar un incident. Să comparăm acest episod cu orice manifestaţie de 1 mai din Berlin, vitrine sparte cu pietre, maşini incendiate, sticle şi artificii aruncate înspre poliţie, în numele respectării drepturilor angajaţilor violate de angajatori. Dar transformarea ţânţarului în armăsar, spargerea geamului maşinii lui Barbu şi rezistenţa sătenilor din Pungeşti, în faţa maşinilor Chevron nu sunt deloc un exerciţiu gratuit de retorică. Discursul despre o violenţă care nu a avut loc creează percepţia generală de insecuritate care sperie cetăţeanul, are evident scopul de a deligitima protestele şi de a împedica o contaminare, odată cu creşterea nemulţumirii faţă de guvernare, identificată de sondajele de opinie.

În al doilea rând autorizează violenţa statului şi legitimează preventiv eventualele abuzuri ale autorităţilor împotriva protestarilor nemulţumiţi că nişte politicieni au acordat unor companii dreptul de a explota resursele naturale, cu mijloace care pun în pericol mediu şi dezvoltarea durabilă a unei comunităţi şi fără consultarea cetăţenilor. Deşi abuzul politicienilor este mult mai grav decât spargerea geamului maşinii lui Barbu, s-au găsit mulţi oameni de bine să-i apere pe primii, pe cei puternici în faţa celor slabi, nemulţumiţi şi fără apărare, căci solidaritatea este singura lor armă.

O remarcă tristă şi finală: cetăţeanul este un număr statistic, un votant, un obiect de înlocuit pe când pentru puternicii zilei maşina este sfântă. Drepturile cetăţeanului pot fi încălcate, dar ale maşinilor sunt intangibile, fie că ea maşina demnitarului Barbu fără Barbu, maşinile Chevron şi toate celelelate maşini care nu pot circula în voie prin Bucureşti din cauza protestelor.