Repere de orientare în haosul activ (1)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă un străin ar întreba zece membri diferiţi, din actuala clasă politică a ţării, care sunt liniile de orientare, numite şi trenduri, ale României de azi, probabil că ar primi mai mult de zece răspunsuri diferite. Chiar şi noţiunea de „clasă politică” este, pe cât de generală,  pe atât de vagă.

În ultima ei fază, înainte de 1989, România era numită „Societate socialistă multilateral dezvoltată” (S.s.m.d.). Prin opoziţie, România de azi ar putea fi numită „Societate capitalistă multilateral limitată şi confuză” (S.c.m.l.c.). În perioada interbelică, România a mai trecut printr-o stare de criză generală. Este semnificativ faptul că, independent unul faţă de altul, teologul Nichifor Crainic a scris cartea „Puncte cardinale în haos”, iar metafizicianul D.D. Roşca a scris volumul de eseuri „Puncte de sprijin”, alături de altul, numit „Linii şi figuri”. Dincolo de perspectiva cerească sau pământească de abordare, în ambele situaţii este vorba de nevoia unor repere de orientare într-o situaţie confuză, care este şi situaţia României de azi. Dincolo de toate evenimentele sau mişcările de suprafaţă, o tendinţă generală şi-a făcut drum, iar numele ei este polarizarea socială. Clasica „luptă de clasă” teoretizată de marxişti, a înviat din morţi, după 1989, şi ea se dezvoltă mai departe, nu se ştie până unde şi până când. Preşedintele Ion Iliescu a intuit posibilitatea acestei polarizări sociale între bogaţi şi săraci, dar ea a început şi a devenit o tristă realitate, chiar în perioada preşedinţiei dânsului. Tot atunci, dânsul afirma că PDSR trebuie să fie „un partid de incoruptibili”, deziderat ilustrat plin-deplin de condamnatul Adrian Năstase.

Ca semn de coerenţă şi de consecvenţă, vine chiar în aceste zile, şi nu din partea liberalilor, ci din partea social-democraţilor, Proiectul de Lege privind pensiile speciale. Probabil că este vorba de un efect al sărbătorilor de Paşte, respectiv al enunţului „Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are i se va lua”. Această Lege vrea să repare în chip creştin şi ortodox „fărădelegea” lui Emil Boc, care a retezat vârfurile prea ascuţite ale pensiilor, acestea urcând spre cifre astronomice, adică celeste. În faţa argumentelor aduse de împricinaţi, te apucă râsu-plânsu lui Nichita Stănescu, şi te gândeşti chiar şi la posibilitatea unui „Partid al Pensionarilor Speciali” (PPS), a cărui ideologie urmează să o elaboreze chiar pensionarii jurişti. În faţa acestui spectacol, te poate paşte gândul că şi bunul-simţ a fost pensionat, probabil cu o pensie foarte mică, dacă nu chiar cu un ajutor social, dată fiind lipsa lui de activitate, ca şi timpul scurt al acesteia.

Polarizarea socială ar trebui să dezvolte, în mod normal, diferenţa doctrinară, respectiv  ideologică, dintre Stânga şi Dreapta. Când era la putere, Andrei Marga ne făcea capul mare cu diferenţele de nuanţă care fac tranziţia de la Stânga la Dreapta, respectiv invers, sau viceversa. Viziunea dânsului, emanată dintr-un „Pragmatism superior”, cum însuşi îl numeşte, este inspirată şi de dansul, respectiv de cântecul din Ardeal „Uite aşa se joacă fata / Când pe stânga, când pe dreapta”. La rândul său, Victor Ponta, care în teorie este sub-mediocru, dar care ciuguleşte, de ici de colo, ceea ce îi prieşte, modela într-o apariţie recentă aceeaşi relaţie, dar într-o formă populară, care la dânsul devine automat una populistă. Este vorba de scăderea taxei TVA, temă aflată pe creasta valului istoric. Dânsul îi asigură pe jurnalişti, care par nişte copii ignoranţi, că omul trebuie mai întâi să producă şi apoi să împartă ceea ce a produs. Dacă ar fi să modelăm relaţia până la capăt, printr-o maximă simplificare, ea ar suna cam aşa:

Liberalii pun accentul pe libertatea individuală, deci pe iniţiativă şi pe concurenţă, ca surse ale oricărei producţii, ale plus-produsului, care înlocuieşte „plus valoarea” lui Marx. Acesta este primul pas, ca să vorbim în limbajul  preşedintelui Klaus Iohannis, iar al doilea pas este împărţirea  a ceea ce s-a produs. Experienţa ne arată, însă, că oricât de mult ar produce un proprietar liberal, să zicem Petru (P1), el nu are niciodată  suficient de mult, pentru a împărţi şi săracilor, întrucât este în concurenţă cu confratele său Pavel (P2). Dacă, totuşi, găsim un gest de generozitate, vom descoperi uşor şi interesul care stă la baza acestui gest, în aparenţă gratuit sau creştin. La rândul lor, social-democraţii merg pe ideea de împărţire echitabilă a plus-produsului. Numai că, dacă mergi exclusiv pe această împărţire şi chiar reîmpărţire echitabilă, ajungi, la limită, să împarţi sărăcia, concluzie la care Victor Ponta a şi ajuns.

Numai că dânsul nu extrage şi consecinţele practic-politice ale acestui demers cu doi paşi. Adică, perfect coerent cu propriul demers, ar trebui să îşi ceară demisia şi să îi lase pe liberali să conducă administraţia ţării, social-democraţii urmând să revină la un alt pas al doilea, atunci când pericolul polarizării sociale se iveşte din nou. Numai că premierul ţine cu dinţii de scaun, având şi amintirea fotoliului, chiar a tronului pe care l-a pierdut. Ceea ce ne poate evoca propoziţia lui Nietzsche, valabilă pentru şefi şi subalterni, în egală măsură: „Aceasta este nebunia lor, să fie cât mai aproape de tron”.

În expresie sintetică, iniţiativele vin din toate părţile, fie ele liberale, neo-liberale sau neliberale , iar Victor Ponta a intrat într-un fel de delir de iniţiativă. Dar, toate acestea nu se leagă, nu se corelează nicicum, evocând mai degrabă versul lui Topârceanu „Zboară veşti contradictorii, se-ntretaie firele”, legitimând şi denumirea de „haos activ” În această situaţie, care poate fi numită şi „haos economico-social”, avem , totuşi, şi cel puţin două repere de orientare, unul este instituţia DNA, cu auxiliarele ei, al doilea este preşedintele nou ales, adică omul Klaus Iohannis. Acestea sunt două repere certe, la care ne vom referi în continuare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite