Repere de orientare în haosul activ (3)

Proverbele şi zicătorile au un coeficient evident de universalitate, încât, vremurile, fie ele politice sau metereologice, se petrec şi trec, dar proverbele şi zicătorile rămân. O zicătoare ne spune „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!”.

După 1989, un vecin cheamă acasă un zidar, ca să-i repare un zid. Aşa de bine l-a reparat, încât zidul casei s-a dărămat, chiar în procesul reconstrucţiei lui. Vecinul află, prea târziu, că meşterul trecuse doar de o lună din agricultură la zidărie, dar îşi închipuia deja că este urmaşul Meşterului Manole. Ceea ce s-a întâmplat cu casa, se poate întâmpla şi cu drumul, mai ales într-o ţară a inundaţiilor ţară în care sistemul de irigaţii a fost furat şi vândut la fier vechi. De unde şi povestea cu cântec „Podul de piatră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat”. De altfel, chiar pe atunci, premierul Petre Roman conchidea, sintetic şi naţional, că întreaga industrie a ţării poate fi vândută la fier vechi. O astfel de politică naţională poate avea şi un efect internaţional, nu neapărat şi unul proletar, de unde şi emblema „Bercea Mondial”.

Casa şi drumul sunt două elemente reale şi perceptibile ale civilizaţiei, dar ele pot fi şi generalizate, iar atunci devin simboluri, fiind semnificative pentru diverse domenii ale vieţii oamenilor. Asemeni unei case, şi legislaţia unei ţări are o funcţie de protecţie a cetăţenilor ei. Încât, Legislaţia cristalizată deja este Casa, dar , până la cristalizarea ei, a fost Drumul, adică procesul de elaborare a Legilor. Încă în faimosul Cod roman, s-au cristalizat o serie de constante juridice, dar Codurile au fost şi restructurate, în funcţie de variaţia contextelor istorice.. La o astfel de constantă se referă şi Preşedintele Klaus Iohannis, atunci când invocă cele trei proprietăţi ale unei Legi juridice, care trebuie să fie simplă, clară şi dreaptă. Din curiozitate, am citit câteva Ordonanţe de urgenţă date de Premierul Victor Ponta şi în care m-am descurcat foarte greu, întrucât ele sunt lungi, stufoase, mergând până la cele mai mici detalii. Nu am nici o îndoială că, dacă m-ar fi ajutat un jurist, m-aş fi descurcat mai uşor, dar dacă m-ar fi ajutat doi jurişti, nu aş mai fi înţeles absolut nimic. Altfel spus, dacă eşti călăuzit de un jurist, umbli pe o cărare sau pe alta, dar dacă eşti călăuzit de doi jurişti, rişti să umbli pe toate cărările, fără să mai dai de drum, adică să ajungi şi la casă, respectiv acasă. În toate intervenţiile sale, cel târziu la a şaptea propoziţie, Victor Ponta foloseşte cuvântul „clar”, care este de origine latină. La încheierea  alocuţiunilor sale, poţi trage doar concluzia că „E clar că nu-i clar”. În trecere, ne putem aminti aici că ceea ce romanii numeau „aqua clara”, la români devine „apa chioară”, probabil că sub influenţa dacilor.

Acest fundal reflexiv ne-a fost prilejuit de recenta întâlnire a Preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele politice. La ieşire, fiecare Şef de partid  îşi exprimă punctul său de vedere, opinia sa, iar Preşedintele face bilanţul întâlnirii, într-o conferinţă de presă. Acolo este prezentă şi a patra Putere din stat, deci mass-media, numită şi „Câinele de pază” al democraţiei. Doar îi zice şi Mioriţa, ciobanului din baladă: „Stăpâne, stăpâne, / Mai chemă şi-un câine!”. Numai că acesta, spre regretul lui Călin Popescu-Tăriceanu, nu este dulăul liberal Samson, din cunoscuta noastră fabulă, dulău care conchide scurt, clar şi cuprinzător „Noi vrem egalitate / Dar, nu pentru căţei”. E vorba de diferiţi „câini de pază”, dintre care unii latră la lună, alţii mârâie, alţii dorm când hoţul sare gardul, iar alţii muşcă şi când trebuie şi când nu trebuie, ca să nu mai vorbim de câinii turbaţi.

Aici, jurnalistul Dan Andronescu doar „a muşcat”, iar ecoul sonor al  acestui act de bravură a străbătut întreg universul mass-media. Dan Andronescu, pur şi simplu, dă lovitura cea de graţie, nu prea graţioasă, punând sub semnul îndoielii, sau al întrebării, chiar întâlnirea dinte Preşedinte şi stafurile partidelor, cu argumentul că aceasta ar fi neconstituţională. În mod deliberat, am folosit până acum cuvântul neutral „întâlnire”. Limba română, bogată şi plastică fiind, este bogată şi în sinonime. Cuvântul consacrat în acest caz este acela de „consultare”, care poate fi numită şi „consfătuire”, expresia individuală a acesteia fiind „convorbirea”, respectiv „dialogul”. Retroactiv, adică istoric, plecând de la „consfătuire”, putem da peste „sfaturile”, inclusiv „sfaturile domneşi” sau cele ale bătrânilor.Într-un ceas de erezie poetică, amintindu-şi de Otilia, care a plecat definitiv, şi George Călinescu scrie : „Consult toţi filosofii / Pe Platon şi Socrat / Să văd dacă pantofii / Sunt semn c-a existat” Înţalesul cuvântului „consultare”, ca verb, sau „consultaţie”, ca substantiv, este evident chiar la nivelul simţului comun şi al bunului simţ. Într-adevăr, în Constituţie este folosit cuvântul "mediere-mediator", şi, după cum s-a şi observat, medierea se poate face numai între două „părţi” aflate  în tensiune sau conflict. Or, aici apare marea problemă juridică a relaţiei, ca şi a co-relaţiilor posibile dintre Litera şi Spiritul unei Legi juridice. Într-un articol anterior,  făceam observaţia că în interpretările juridice ale lui Călin Popescu-Tăriceanu, putem constata, când victoria Literei asupra Spiritului, când victoria simetric inversă , a Spiritului asupra Literei, dar foarte rar putem constata şi echilibrul lor corect. În cazul „loviturii de graţie”a lui Dan Andronescu, este vorba de o pseudo-victorie a Literei. Chiar dacă fetişizăm cuvântul „mediere”, lângă el mai există şi cuvântul „inter-mediere”, iar cele două cuvinte nu sunt identice, sau logic tautologice. Comentatorii au sesizat deja un fel de paradox în condiţia politico-juridică a Preşedintelui. Actuala Constituţie îi conferă Preşedintelui atribuţii şi răspunderi limitate şi delimitate, dar cetăţenii, sau întrega ţară aşteaptă totul de la el, ca de la un monarh, sau dictator. Ca să rezolve acest paradox în mod corect, Preşedintele Klaus Iohannis recurge şi la consultaţii, iar acestea sunt în esenţă intermedieri. Chiar şi partidele se află într-o situaţie intermediară şi intermediată, pentru că şi ele sunt alcătuite din cetăţeni, dintre care unii, cei aleşi de către alţi cetăţeni, devin parlamentari. E drept, atributul consultării ar putea fi trecut în noua Constituţie, ca o nouă instituţie, dar aceasta ar însemna să complicăm Litera în defavoare Spiritului, să periclităm inutil cele trei atribute ale Legii juridice:simplitatea, claritate, dreptatea.

Nu trebuie să citim Neoretorica lui Chaïm Perelman, pentru a afla că oricare Lege este generală, în timp ce toate situaţiile vizate de ea sunt individuale, iar la nivelul cel mai concret  al lor, situaţiile, ca şi autorii sau personajele lor, sunt unice şi irepetabile. Distanţa dintre Lege şi cazurile concrete este parcursă progresiv, dar parţial, de către Jurisprudenţă. A încerca să mergi aici până la capăd, pentru a epuiza juridic concretul unic al situaţiilor, înseamnă a o lua pe calea Ordonanţelor lui Victor Ponta şi a ajunge în universul lui Kafka. De fapt, înseamnă a intra în Labirint, Labirintul fiind perfecta identitate dintre casă şi drum, în care nici casa nu-i CASĂ, nici drumul nu-i DRUM . Sau, şi în sinteză, înseamnă a intra în haosul activ., în ipostaza lui juridică, sau aceea din mass-media.