Rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc, pusă la zid de partide. „Un act de ostilitate la adresa statului român“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezoluţia semnată de Kelemen Hunor nu va primi sprijin din partea lui Liviu Dragnea şi a Partidului Social-Democrat. FOTO Mediafax
Rezoluţia semnată de Kelemen Hunor nu va primi sprijin din partea lui Liviu Dragnea şi a Partidului Social-Democrat. FOTO Mediafax

Lideri politici din partide ca PSD, ALDE, PNL şi PMP au criticat dur rezoluţia formaţiunilor maghiare din România privind autonomia Ţinutului Secuiesc, precizând că nu pot susţine un asemenea demers.

Preşedintele Consiliului Naţional ALDE, Norica Nicolai, a declarat la RFI că rezoluţia formaţiunilor maghiare din România privind autonomia Ţinutului Secuiesc este un act de ostilitate la adresa statului român, care este unul dintre cele mai prietenoase state europene cu minorităţile naţionale.

„Era previzibilă, eu cel puţin mă aşteptam la o astfel de atitudine din partea formaţiunilor maghiare româneşti, care nu au altă agendă decât cea care convine comunităţii maghiare din România. O pun în contextul alegerilor parlamentare din Ungaria. Ştim foarte bine că statul maghiar este foarte activ în ceea ce priveşte comunitatea maghiară din România. Nu exclud această dorinţă, care este o dorinţă aproape istorică a unei părţi din elitele maghiare, poate şi ale populaţiei, dar este, după părerea mea, un act de ostilitate la adresa statului român, care este unul dintre cele mai prietenoase state europene cu minorităţile naţionale”, a afirmat europarlamentarul Norica Nicolai.

Liderul PSD Liviu Dragnea consideră rezoluţia semnată luni de cele trei formaţiuni politice maghiare, UDMR, PPMT şi PCM, privind obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc drept neconstituţională şi „de nenegociat”.

PNL respinge solicitările UDMR, PCM şi PPMT privind autonomia ţinutului secuiesc, a anunţat luni preşedintele liberalilor, Ludovic Orban. „Le respingem categoric. Se ştie foarte clar că în Constituţie sunt anumite chestiuni care nu pot fi revizuite“.

Nu în ultimul rând, PMP a anunţat că nu sunt de acord cu demersul UDMR. „Sunt de-a dreptul revoltat de această atitudine politică provocatoare pe care liderii maghiari au ales să o adopte la începutul anului în care sărbătorim Centenarul Unirii. Consider această abordare total neinspirată şi dăunătoare. Semnalul dat astăzi de partidele maghiare din România este condamnabil şi de nepermis, întrucât alimentează divizarea societăţii. Este de neînţeles cum oameni care au avut şi au funcţii în statul român îşi permit cu atâta imprudenţă să promoveze subiecte şi acţiuni care în loc să unească, dezbină“, a declarat deputatul Eugen Tomac.

Ce prevede rezoluţia

Rezoluţia semnată luni, la Cluj-Napoca, de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM) arată că se doreşte obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, care ar trebui să devină “o regiune autonomă în limitele sale istorice”, cu organism de decizie cu competenţe legislative şi executive regionale în domeniile educaţiei, culturii, informării, economiei, dar şi domeniul funcţionării propriului aparat de administraţie publică. Liderii politici maghiari arată că “administraţia Ţinutului Secuiesc poate fi eficientă şi va servi interesele cetăţenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuieşti”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite