România şi criza din Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza din ţara vecină ne-a arătat, încă o dată, faptul că istoria şi geo-politica nu se termină niciodată. Lupta pentru viitorul Ucrainei este, de fapt, continuarea căderii Zidului Berlinului şi a blocului comunist de acum 25 de ani şi confruntarea epică dintre două sisteme bazate pe valori şi interese diferite.

Închipuiţi-vă cum ar fi fost astăzi dacă România nu ar fi devenit stat membru NATO şi UE – “EuroMaidanul” ar fi fost la noi. Este încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că relaţia strategică cu SUA, UE şi NATO, este vitală pentru noi.

Violenţele din Ucraina ne-au mai arătat că atunci când America şi Europa lucrează sincronizat, nimeni nu poate să se opună, chiar dacă UE reacţionează uneori mai greu. Din păcate, a fost nevoie de baia de sânge din Kiev ca UE să acţioneze unitar. O Europa unită şi o relaţie trans-atlantică viguroasă trebuie încurajate cu energie.

Totodată, trebuie să recunoaştem că România nu a contat politic şi diplomatic în această criză, deşi suntem al doilea mare vecin al Ucrainei (cu o graniţă de 649,4 km). Anii de politică externă şi internă lipsiţi de coerenţă şi viziune ne costă şi ne costă scump. Dacă ne-am fi luat în serios rolul regional şi statutul european şi trans-atlantic, alături de troika Germania -  Franţa – Polonia ce a mers la Kiev, ar fi trebuit să fie prezentă şi România!

România a ştiut să folosească în interesul naţional cele două momente care ne-au adus relevanţă strategică: războiele din fosta Iugoslavie şi 11 septembrie 2001. Criza ucrainiană reprezintă un alt astfel de moment, însă n-am mai ştiut să ne jucăm cărţile inteligent. România este cel mai stabil avanpost al intereselor occidentale în regiune, relevanţa noastră strategică crescând exponenţial. În diplomaţie şi relaţii internaţionale, totul ţine de modul în care ştii şi poţi să muţi piesele pe tabla de şah în momente importante.

Noua situaţie de la Kiev prezintă şi riscuri şi oportunităţi. În varianta pozitivă, Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere cu UE după alegeri, aşa cum arăta Iulya Timoshenko, cel mai bine plasat candidat la alegerile prezidenţiale. Astfel, şi presiunea asupra Republicii Moldova s-ar reduce semnificativ. Pentru prima dată în istorie, România ar avea toţi vecinii - Moldova, Ucraina, Serbia, Georgia - în drum spre acelaşi sistem politic şi de valori. Însă, trebuie să ne aşteptăm ca Rusia să-şi protejeze prin toate mijloacele interesele militare terestre din Transnistria şi pe cele navale din Crimeea.

EuroMaidanul aduce şi întrebări fundamentale principalilor actori internaţionali. Pentru Rusia, evoluţiile din Ucraina, Moldova şi Georgia arată limitele evidente ale unei politici de vecinătate bazate, în principal, pe presiune economică şi strategică. Rusia nu are un "drept natural' asupra fostelor republici sovietice şi va trebui să înveţe să respecte dreptul acestora de a-şi decide singure sistemul de valori şi modelul de societate. Pentru a conta în regiune, Moscova trebuie să înţeleagă că jocul de sumă nulă trebuie să facă loc unei situaţii "win-win", în care o apropiere a foştilor sateliţi de Europa este şi calea apropierii Rusiei de aceasta.

Şi Germania va avea de conciliat obligaţiile sale de lider european cu datoria morală faţă de poporul ucrianian şi interesele de natură economică şi politică faţă de Rusia. Uniunea Europeană va avea, de asemenea, de depăşit faza lipsei de ambiţie strategică şi să ofere, în mod clar, calea integrării europene ţărilor ce fac parte din Parteneriatul Estic.

Şi pentru SUA, criza ucrainiană şi întreg jocul rusesc din anii post- "reset" vor conduce la o echilibrare a pivotului către Asia, în paralel cu revizuirea politicii sale răsăritene şi din zona Orientului Mijlociu extins. Nu în ultimul rând, Ucraina, alături de Turcia, devine un pivot al echilibrului internaţional, având înainte oportunităţi şi riscuri de egală magnitudine. Succesul Ucrainei ca stat european este în interesul naţional al ţării noastre, cu implicaţii directe asupra destinului european al Republicii Moldova.

Criza din Ucraina ne-a mai arătat, însă, şi deficienţele fundamentale ale politicii externe româneşti. Zilele acestea a lipsit cu desăvârşire un mecanism consolidat de concertare şi decizie internă în caz de criză majoră la graniţele noastre. Politizarea dusă la extrem conduce la o subrezire evidentă a statului român. Nu majoritatea sau culoarea politică a celor care-l susţin pe Preşedinte sau pe Primul - ministru contează, ci funcţionarea instituţiilor şi forţa statului român. Iar zilele acestea, nu s-au văzut nici una, nici alta. Preşedintele nu a convocat CSAT-ul, iar unul dintre candidaţii la Preşedinţie nu a spus o vorbă despre această situaţie în apariţiile publice, deşi politica externă este una din principalele atribuţii ale Preşedintelui republicii conform Constituţiei.

Viitorul preşedinte trebuie să fie un antrenor în acest mare sport al politicii externe, nu un auto-didact la locul de muncă. Va fi rolul său să schimbe modul în care lucrurile funcţionează şi să reclădească reputaţia şi influenţa României şi în UE şi în regiune. În anii în care obiectivele noastre strategice erau clare şi asumate transpartinic, şi e rolul Preşedintelui să găsească un consens, România a ştiut să folosească cu inteligenţă şi perseverenţă cele două momente de criză ce ne-au făcut relevanţi în acest mare joc strategic şi care au deschis drumul către integrarea noastră în NATO şi UE şi către semnarea Parteneriatul Strategic cu SUA.

Tot criza din Ucraina ne-a mai arătat că România are astăzi nevoie de un guvern care să se ocupe de treburile ţării, nu de ambiţiile prezidenţiale ale unor lideri de partid. Şi mă bucur să văd că PSD a înţeles asta. Cu sau fără USL, România trebuie să meargă înainte, iar dacă cei din PNL au alte planuri, PSD şi USD au enorma responsabilitate de a da acestei ţări un guvern profesionist, cu oamenii cei mai calificaţi să se ocupe de economie, de atragerea de fonduri europene, de proiecte care să creeze locuri de muncă şi să ne asigure dezvoltarea ca stat, de oameni care să înţeleagă că politica externă nu constă în a te prezenta la întâlniri ale Consiliului European şi în a-ţi arăta muşchii fără rost la vecini, ci politica externă înseamnă influenţă, respect şi proiecte economice. Dincolo de dividendele geo-politice, România trebuie să înveţe să-şi pună politica externă şi de securitate în interesul dezvoltării noastre economice, devenind o Punte între Est şi Vest, între Nord şi Sud. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite