Senatorul Sorina Plăcintă a demisionat din PDL şi se înscrie în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a demisionat din PDL pentru a se înscrie în PNL.

Senatorul PDL Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului, şi-a anunţat, miercuri, demisia din grupul parlamentar democrat-liberal şi trecerea la grupul PNL din Senat.

"Vă anunţ că începând de astăzi încetez activitatea în grupul PDL şi voi activa în grupul PNL", a anunţat Sorina Plăcintă de la tribuna Senatului, la începutul şedinţei de plen.

Sorina Plăcintă a intrat în 1997 în PD (actualul PDL) şi este senator de Vrancea. Ea a fost pentru câteva luni ministru al Tineretului şi Sportului.

A rămas cunoscut episodul când, înainte de votul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, Sorina Plăcintă a purtat într-o bancă a Parlamentului o discuţie cu Elena Udrea, după care a izbucnit în lacrimi. Explicaţiile date ulterior nu au fost convingătoare, iar Plăcintă nu a reuşit să îşi motiveze gestul. Ea nu a mai votat în ziua respectivă la moţiunea de cenzură.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite