Senatul a respins cererea de reexaminare a lui Iohannis: Motivele sunt nefundamentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis, în Parlament, la depunerea jurământului FOTO Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis, în Parlament, la depunerea jurământului FOTO Mediafax

Senatul a respins, săptămâna aceasta, cererea de reexaminare trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, la legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, legea fiind adoptată în varianta iniţială şi trimisă Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Respingerea cererii de reexaminare a şefului statului a întrunit în Senat 58 de voturi favorabile, 27 de voturi ”împotrivă” şi o abţinere şi reprezintă o premieră, întrucât este prima cerere de reexaminare a lui Klaus Iohannis, în urma căreia Parlamentul nu îşi însuşeşte observaţiile şefului statului şi adoptă din nou legea în forma iniţială a Parlamentului.

Reprezentantul Guvernului la dezbaterile din Senat, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Dan Popescu, a declarat că Guvernul susţine raportul comisiei de agricultură, de respingere a cererii de reexaminare, şi adoptarea legii în forma trimisă spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

Senatorul PSD Neculai Bereanu a declarat în plen că legea, din nefericire, în loc să fie promulgată şi trimisă la Monitorul Oficial, a fost trimisă la reexaminare şi se află din nou în Parlament.

”A fost dezbătută un an, de toate forţele şi toţi cei implicaţi şi îşi doresc această lege, de către proprietari şi de păduri, ONG-uri autorităţi locale. S-a decis că este o lege bună. Noi, ca partid, dorim să votăm legea aşa cum a fost votată ea iniţial”, a spus senatorul PSD.

Şi senatorul PSD Gabriela Creţu a luat cuvântul în plen, spunând că cererea de reexaminare pare a fi scrisă de ”un fundamentalism al doctrinei, care spune: piaţa este liberă, statul este impotent, Parlamentul trebuie să vegheze să nu se întâmple altfel”.

”Se pare că echipa domnului preşedinte nu a citit Constituţia, pentru că eu cred că preşedintele nu a citit această lege”, a mai spus senatoarea PSD.

Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, la rândul său, că este binevenită reglementarea şi limitarea cotei de piaţă a masei lemnoase, în anumite situaţii.

”Provin dintr-o zonă unde zi de zi se văd efectele negative ale acestui monopol pe piaţă. Nu cred că putem noi, Parlamentul, să legiferăm în interesul unei singure societăţi comerciale, în detrimentul IMM-urilor din domeniu. Este binevenită reglementarea, se găseşte pe toate pieţele. Singura diferenţă este că e mai strictă”, a mai spus senatorul UDMR.

El a precizat că, prin această lege, ”sute de mii de hectare vor veni spre ocoalele silvice, iar proprietarii vor semna contracte de pază sau amenajamente silvice”.

”Vom susţine legea şi motivele pentru care s-a solicitat reexaminarea nu sunt fundamentate”, a mai arătat Tanczos Barna.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, pe 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Klaus Iohannis considera că motivul retrimiterii legii pentru modificarea şi completarea Codului Silvic la Parlament se referă la faptul că ”unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Graţiela Gavrilescu lansa, ulterior, un apel public către parlamentari să reexamineze de urgenţă proiectul Codului Silvic, trimis pentru revizuire de preşedintele Klaus Iohannis.

Gavrilescu spunea că proiectul noului Cod Silvic a fost discutat de specialişti şi de întreaga clasă politică de mai bine de trei ani, până în februarie când a fost adoptat de Parlament.

"Noul Cod Silvic vine cu o serie de articole importante care au rolul să pună capăt monopolurilor mari în domeniul prelucrării lemnului şi să determine intrarea în normalitate a suprafeţelor de păduri deţinute de micii proprietari din ţară", afirma ministrul.

De asemenea, referindu-se la decizia preşedintelui Klaus Iohannis de nepromulgare a Codului Silvic şi de solicitare a reexaminării acestuia de către Parlament, ministrul arăta că aceasta "nu face altceva decât să întârzie nejustificat punerea în aplicare a unei legislaţii corecte şi moderne, menită să apere micii proprietari de pădure, să combată tăierile ilegale şi să stimuleze extinderea fondului forestier naţional, în special în regiunile cu deficit mare de pădure".

Cererea de reexaminare la Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic va ajunge la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite