Soros este sfârşitul lui Dragnea

Pe zi ce trece devine tot mai limpede că programul de guvernare al PSD este o înşiruire de măsuri ce nu au nicio legătură cu realitatea. Mai mult, deşi acest aşa-zis program a fost folosit pentru învestirea guvernului (Grindeanu şi, cu mici modificări, Tudose), devine tot mai limpede că guvernarea PSD este lipsită complet de direcţie.

Soluţia e însă simplă: nu va trece multă vreme, poate nici şase luni, şi guvernul Tudose va fi îndepărtat, fie de către Dragnea şi haita lui, fie de către atitudinea civică a celor care se simt responsabili pentru soarta copiiilor lor.

Un simptom mai mult decât evident al bolii pesediste este că în ultimele zile Dragnea a reluat atacurile (din campania electorală, sfătuit, probabil, de consilieri străini) aduse miliardarului Soros. Cum toată lumea înţelege că a spune că tot răul din România vine de la Soros înseamnă a spune ceva nu numai neadevărat, dar complet aberant, înseamnă că avem nevoie să vedem motivaţia acestor critici. Aşadar, nu e cazul să verificăm dacă Soros a dat bani unor partide, instituţii sau persoane din România. Nu e cazul să verificăm că banii lui Soros au însemnat burse de cercetare, sponsorizarea traducerii unor cărţi esenţiale pentru democraţie sau finanţarea unor reviste, sesiuni ştiinţifice sau tot felul de acţiuni făcute în sprijinul învăţării democraţiei (mă refer desigur la celebra „Fundaţie Soros pentru o societate deschisă”). Mai mult, de aceste finanţări (închise, în toată Europa de mulţi ani) au beneficiat nu numai persoane, să spunem, din dreapta eşichierului politic, dar şi numeroase persoane de stânga, inclusiv de la PSD.

În aceste condiţii, care să fie semnificaţia acestor critici manipulatorii? Într-un articol publicat pe blogul său din Adevărul.ro, România curată, doamna Alina Mungiu-Pippidi arată că Dragnea continuă să-l critice pe Soros întrucât acesta nu se poate apăra, nu răspunde acuzaţiilor, nu simte nevoia să ia o poziţie publică. Poate că miliardarul american nici măcar nu a auzit vreodată de Dragnea, aşa că de ce ar simţi nevoia să-i răspundă unui neica nimeni?

Nu aş vrea să susţin în acest text că ideile Alinei Mungiu-Pippidi nu ar fi adevărate; vreau doar să prezint un alt punct de vedere, ce poate fi considerat complementar: Dragnea se foloseşte de Soros pentru a critica ceea ce reprezintă Soros, adică democraţia, respectul pentru lege şi valorile omului, respectul pentru minorătăţi şi pentru cei diferiţi de tine etc.

În România toate aceste aspecte sunt excelent ilustrate de o categorie socială tot mai vizibilă, atât la nivel economic cât şi, sau mai ales, la nivel politic.

Am în vedere clasa mijlocie, deşi în formare, este adevărat, reprezentată de corporatism. Includ aici atât pe cei care activează în corporaţii, dar şi pe toţii cei care aparţin mediului privat; de asemenea, persoanele care au o mică afacere de familie, o firmă, persoanele fizice autorizate, dar şi pe cei care îşi desfăşoară activitatea în ONG-uri (total, parţial, sau pur şi simplu ca voluntari).

Atunci când Dragnea îl critică pe Soros, fie că ştie, fie că nu ştie (după cum declară), el critică totodată spiritul independent, democratic, întreprinzător, onest, iubitor de natură şi mişcare. Spiritul corporatist reprezintă pentru liderul PSD tot ce urăşte cel mai mult, căci în acest mediu nu e loc de minciună, furt, corupţie sau fărădelegi.

Lucrul pe care nu-l ştie Dragnea este că vorba este o armă cu două tăişuri: prin critica pe care o face lui Soros el contribuie decisiv la închegarea spiritului de unitate, comunitate şi, în curând, de comuniune al corporatiştilor. Ceea ce va însemna, desigur, sfârşitul lui Dragnea.