Strania poveste a lui Tudorel Toader

A devenit oficial, ministrul injustiţiei a declanşat procedura de revocare a procurorului general. Urmând aceeaşi partitură prost întocmită şi cu deznodământ transparent ca şi în cazul procurorului-şef al DNA, acum se pregăteşte debarcarea lui Augustin Lazăr, ultimul exponent al unei justiţii care nu răspunde la comenzile actualei coaliţii de guvernare.

Lui Tudorel Toader România i-a oferit toate funcţiile pe care şi le poate dori un jurist. A fost pe rând procuror, avocat, profesor universitar, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, universitate al cărei rector a şi devenit ulterior. Numirea în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale ar fi trebuit să fie apogeul carierei sale. În majoritatea statelor europene, foştii magistraţi constituţionali îşi văd de cariera universitară sau se retrag din viaţa publică după expirarea mandatului. Însă nu şi Tudorel Toader, care a mai râvnit şi la ultima funcţie în care statul român nu îl numise, cea de ministru al Justiţiei.

Iar la Ministerul Justiţiei fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a găsit adevărata vocaţie, cea de servitor al Puterii. În persoana sa Liviu Dragnea a găsit sluga ideală. Sorin Grindeanu a fost sluga umilă, mereu în umbra stăpânului, mereu gata să îi facă pe plac, până când hatârul celui în a cărui slujbă se afla a fost să se debaraseze de el. Mihai Tudose a fost o altă tipologie a slugii, cea clevetitoare care unelteşte pentru înlăturarea stăpânului ca să îi ia locul. Fostul premier PSD însă s-a dovedit o copie palidă a lui Dinu Păturică. În Viorica Dăncilă, liderul PSD a obţinut în sfârşit ceea ce dorea, sluga totală. Actuala ocupantă a scaunului de la Palatul Victoria e pentru Liviu Dragnea ceea ce gazdele umane erau pentru rasa Goa’uld în universul Stargate.

Însă Tudorel Toader e un alt tip al slugii, sluga perfectă. El veghează la binele stăpânului chiar şi când acesta nu îşi vede la fel de bine interesul. Are grijă de acareturile pe care le are în pază chiar şi atunci când boierul, într-un acces de mânie, le-ar da foc la toate. Veghează la pedepsirea cumpătată a supuşilor, chiar şi atunci când stăpânul curţii i-ar pune pe toţi sub bici. Ca să împrumut o sintagmă din dreptul familiei, el serveşte „interesului superior“ al stăpânului, fiindcă slujind lui, slujeşte şi interesului său personal. Marii jurişti din PSD au tăbărât cu bocancii peste Justiţie şi au pierdut pe alocuri la Curtea Constituţională. Doctorul Toader însă a lucrat cu precizia unui chirurg, cu mici incizii strategice în locurile cheie, până la intrarea pacientului în şoc hemoragic.

Mai e un aspect al personalităţii ministrului Justiţiei care ar merita menţionat. Acesta pare să se delecteze în mod sincer cu rolul pe care îl ocupă. Vedeţi doar imaginile de la întâlnirea sa cu omologii din alte state, fostul judecător al CCR părea că nu îşi mai încape în piele. Lăturile deversate ocazional de stăpân înspre capul domniei sale le îndură cu stoicism, satisfăcut că măcar va putea face şi el acelaşi lucru cu cei asupra cărora are dânsul putere. Nimic nu pare să-l facă pe Tudorel Toader mai fericit decât a exercita puterea pe care vremelnic o are în mână. Actului de justiţie şi funcţionării independente a sistemului judiciar le sunt substituite persoana şi voinţa ministrului injustiţiei. Iar sub spectrul atitudinii de „Ştiu eu mai bine decât toată lumea!“ au căzut pe rând procurorul-şef al DNA, plenul CSM, membrii Comisiei de la Veneţia şi acum procurorul general. E bucuria omului mărunt ajuns într-o poziţie de putere.

În nuvela lui Scott F. Fitzgerald, „Strania Poveste a lui Benjamin Button“, protagonistul se naşte ca un bărbat de 70 de ani căruia apoi i se inversează procesul natural de îmbătrânire, involuând până când ajunge la stadiul de nou-născut. În strania poveste a lui Tudorel Toader, fostul judecător constituţional, prezentat drept „tehnocrat” de coaliţia de guvernare, a venit la Ministerul Justiţiei ca un expert în domeniul său, involuând apoi înspre stadiul de slugă complice a Puterii.  

Faptul că a ales să declanşeze procedura de revocare tocmai acum, când se discută despre o remaniere a executivului şi în contextul întâlnirii dintre preşedintele Iohannis şi partide pe tema justiţiei, e doar un semnal disperat înspre stăpân că e în continuare un om pe care se poate baza.