Strategiile păguboase ale domnului Ponta

Cocoţat pe catargul propriului Titanic, eşuat pe un mal al strâmtorii Bosfor, Victor Ponta împroaşcă cu strategii. Cunoscut pentru capacitatea de a câştiga bătălii importante cu doar câteva cuvinte meşteşugit alese, după cum s-a văzut în alegerile din noiembrie anul trecut, premierul in absentia şi-a găsit de treabă cu Alina Gorghiu.

Principiul ales pentru noua strategie e aproape confucianist: în ţara orbilor, chiorul e împărat. Nu e prima oară când se foloseşte în politica noastră psihologia inversă. Cam toate campaniile electorale o folosesc într-un fel de sinceritate perfida a la Titanic Vals: ”păi dacă suntem cu toţii praf, nu văd de ce nu aş fi eu cel votat, mai ales că nu sunt cu mult mai praf decât contracandidatul”. Sau cum a spus Traian Băsescu pe vremuri, ghinion că suntem amândoi foşti comunişti. Peste ani, Elena Udrea îşi manifesta şi ea uimirea, ieşind din secţia de poliţie, că au luat-o doar pe ea când se ştie bine că doar toţi fac la fel.

Înţelegând că suntem toţi o apă şi-un pământ, Victor Ponta prins până la genunchi şi el în noroaie, a ales să se ancoreze cât s-o putea de bine de gleznele Alinei Gorghiu. Într-un fel, nici nu prea avea de cine să se lege, pentru că la câtă opoziţie îi face PNL-ul, poţi să îi numeri adversarii pe degetul de la o mână. Vasile Blaga e absent de vreo zece ani, Cătălin Predoiu lasă senzaţia că încă e în campanie pentru prezidenţiale, Ludovic Orban e… pe Ludovic Orban l-am pus la numărătoare pentru că nu am mai văzut pe nimeni din vechiul PNL de vreo şase luni. Aşa că, alegerea lui Victor Ponta era oarecum naturală atunci când şi-a găsit-o ca ţintă pe Alina Gorghiu.

Pentru Victor Ponta, premierul care încă este, Alina Gorghiu e un fel de proxy, de intermediar al atacurilor la Klaus Iohannis. Era evident că nu se putea lua de preşedinte de la cei aproximativ 15% încredere pe care îi mai are, aşa că avea nevoie de o ţintă falsă, căreia să îi pună în cârcă tot felul de probleme de imagine, în speranţa că îl va ajuta să se strecoare în umbra uitării. Calculul nu e complet greşit, iar strategia de a o ataca pe Alina Gorghiu are o anumită atracţie. Dar există hibe a mecanismelor de gândire care sabotează propria lor logică. Victor Ponta pare genul care odată ce se îndrăgosteşete de o idee nu-i mai vede şi efectele negative, ba din contră, îşi caută doar argumentele care îi dau dreptate.

Şi uite aşa au apărut acuzaţiile de plagiat la adresa Alinei Gorghiu. Modul în care a încercat ea să dejoace capcanele pesediste este irelevant. Incredibil rămâne faptul că au ales o acuzaţie care are evident efect de yo-yo, pentru că unul e plagiatorul în conştiinţa publică şi numele său este şi va rămâne pentru multă vreme Victor Ponta. Ideea că e posibil să îi cobori pe ceilalţi la nivelul tău are farmec doar în teorie.

Să lipeşti eticheta de plagiat pe preşedinta PNL e ca şi când de pe marginea prăpastiei te apuci să strigi Gor-ghi-uuuuuuu şi ecoul să se încăpăţâneze să îţi răspundă Pontaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Aşa că efort maxim, rezultat zero. Mai rămâne să auzim diversiuni în care Alina Gorghiu îşi face o ecografie la Moscova, că în tinereţe a fost stagiară la casa de avocatură a Elenei Udrea, că dosarul Şova este de fapt despre retrocedarea hidrocentralei de la Turceni familiei Gorghiu şi tot aşa.

Dar specialitatea PSD a fost mereu auto-detonarea. Aşa că în cazul atacului la Alina Gorghiu, ce nu au luat în calcul cei de la PSD e faptul că reuşesc prin războiul pornit să impună un lider în PNL-ul anemic, apatic şi amorf. La cum arată acum liberalii, cel mai greu lucru pentru un politician e să se impună în interiorul partidului ca lider de facto. Cu ajutorul atacurilor PSD, Alinei Gorghiu îi va fi mult mai uşor. Mai ales dacă atacurile sunt slabe şi ridicole, pentru că într-un astfel de caz o mai şi victimizezi şi îi oferi platformă pentru o creştere ulterioară. Din războiul Victor Ponta – Alina Gorghiu câştigă o singură persoană şi aceea nu e Victor Ponta.