Surse: Conducerea PNL, vot covârşitor pentru Orban pentru plângerea penală împotriva lui Dăncilă. Cine au fost liberalii anti-Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Dumitrescu a votat împotrivă la votul privind susţinerea lui Ludovic Orban pe tema plângerii împotriva Vioricăi Dăncilă. FOTO Colaj Adevărul
Iulian Dumitrescu a votat împotrivă la votul privind susţinerea lui Ludovic Orban pe tema plângerii împotriva Vioricăi Dăncilă. FOTO Colaj Adevărul

Liderii liberali au dat, marţi, un vot de susţinere pentru Ludovic Orban pe tema plângerii penale făcută de acesta împotriva premierului Viorica Dăncilă. Doar trei persoane au votat „împotrivă“, printre acestea fiind prim-vicepreşedintele Iulian Dumitrescu şi vicepreşedintele Marian Petrache, în timp ce 23 de liberali au fost „pentru“.

La şedinţa de marţi a conducerii PNL s-a discutat şi tema fierbinte a plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului, pe care îl acuză de înaltă trădare. Deputatul Dan Vîlceanu a fost primul care a propus un vot de „solidaritate“ cu Orban. Deputatul Tinel Gheorghe, şeful PNLIalomiţa, s-a opus demersului, acesta fiind unul dintre aleşii liberali care de mai multe ori s-a pronunţat împotriva deciziilor conducerii. 

De asemenea, vicepreşedinţii liberali Dan Motreanu, Gigel Ştirbu şi Victor Paul Dobre le-au spus colegilor că nu sunt „adepţii plângerilor“, dar că respectă decizia lui Orban. 

Cel mai vehement critic al lui Orban a fost Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte care şi-a citit mesajul de pe o foaie ,potrivit unor surse politice. 

În cele din urmă, după ce au mai luat cuvântul câţiva lideri, s-a dat un vot pe tema susţinerii lui Orban în demersul privind plângerea penală. 23 de voturi au fost „pentru“, trei au fost „împotrivă“ şi au existat şi două abţineri. Potrivit unor surse politice, liberalii care au votat împotriva lui Orban au fost iulian Dumitrescu, Gheorghe Tinel şi Marian Petrache.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite