Tăriceanu: Solidaritatea, responsabilitatea şi sacrificiul pentru binele societăţii trebuie reflectate mai puternic în politicile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calin Popescu Tariceanu - FOTO Eduard Enea
Calin Popescu Tariceanu - FOTO Eduard Enea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit, într-un discurs ţinut la Summitul şefilor parlamentelor din Europa Centrală şi de Est, despre valorile care ar trebui să ghideze politice europene. Potrivit unui comunicat al Senatului, publicat de Agerpres, solidaritatea, responsabilitatea şi sacrificiul pentru binele societăţii sunt valori ce trebuie să fie reflectate mai puternic în politicile europene.

Călin Popescu Tăriceanu consideră că reafirmarea acestor valori, „printr-o voce comună la nivel european, în contextul riscurilor şi ameninţărilor fără precedent la adresa securităţii şi stabilităţii în Europa, conferă coerenţă şi unitate Europei".

Preşedintele Senatului a luat cuvântul în cadrul panelului cu tema „Valorile care conferă unicitate Europei Centrale şi de Est- ataşamentul pentru suveranitate şi independenţă, respect pentru tradiţie şi istorie, semnificaţia religiei ca fundament al civilizaţiei".

În discursul ţinut la summint, Tăriceanu a vorbit despre raţiunile care stau la baza procesului de integrare europenă, dintre care cel mai important este cel al necesităţii unei indentităţii.
„În perioada post-comunistă, o raţiune importantă pentru care statele din Europa Centrală şi de Est s-au angajat în procesul de integrare europeană, pe lângă atracţia de necontestat faţă de modelul economic şi social european, o reprezintă căutarea identităţii.”

Pentru a ajunge la aceea identitate europeană, care să contureze transformările post-comuniste suferite de ţări pentru România, Polonia, Cehia sau Ungaria este necesară tocmai „reîntoarecerea la Europa”.

„«Reîntoarcerea la Europa »   este definiţia cea mai scurtă şi sugestivă pe care state precum România, Cehia, Polonia, Ungaria, Lituania o dau procesului complex şi profund de transformări post-comuniste", se arată în comunicatul remis de Senat.

Preşedintele Senatului participă, în perioada 17-19 mai, la Summitul Preşedinţilor de Parlamente din Europa Centrală şi de Est, eveniment desfăşurat la iniţiativa Parlamentului polonez, având drept obiectiv „promovarea dialogului şi cooperării dintre statele membre UE şi cele non-membre, consolidarea politicii de bună vecinătate şi creşterea rolului diplomaţiei parlamentare în relaţiile cu ţările europene care împărtăşesc experienţe istorice similare".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite