Ultimul miracol al maestrului iluziilor, Viorel Hrebenciuc

În cenuşa rozalie a destrămării mitului personal al celui care ar fi trebuit să îi supravieţuiască lui Ion Iliescu, Adrian Năstase şi chiar Victor Ponta, se poate citi istoria ultimilor 25 de ani. Efectele pseudo-sinuciderii lui Adrian Năstase sunt infinitezimale pe lângă posibila arestare a lui Viorel Hrebenciuc. Imaginea cu el în celulă, dotat cu un pix şi o coală de hârtie e suficientă încât să tremure tot PSD-ul.

Am uitat deja de ofiţerul acoperit, de fluierăturile de la Madrid, de soft power-ul Elenei Udrea, am uitat că, în Moldova, Klaus s-a transformat în Claus, am uitat şi că pleacă Traian Băsescu de la Cotroceni în scurt timp. Performanţa îi aparţine lui Viorel Hrebenciuc ieşind palid de la DNA. Singurul care pare ca se bucură, pentru cum i-au luat procurorii la pachet pe Viorel Hrebenciuc, Dan Şova şi Dumitru Iliescu, e Sebastian Ghiţă, lucru care ne duce cu gândul la mai multa răzbunare şi mai puţină justiţie. Dar trecem prin vremuri grele şi ne mulţumim cu ce primim.

Ia partidul, dă partidul. Unde-i partidul? Viorel Hrebenciuc nu a învăţat nimic din ce i s-a întâmplat lui Sorin Ovidiu Vântu. Îi dai cuiva cu referinţe managementul unei televiziuni, îl motivezi constant că îl îngropi pe dealurile Moldovei şi când colo te trezeşti arestat, cu televiziunea luată şi retrogradată în rating de o clona. Cam aşa e şi la PSD, lup tânăr, IT, baschet, TV la îndemână şi cine ştie ce altele. Abia ce îl primeşti în partidul pe care l-ai servit 25 de ani că te şi trezeşti propus pentru excludere. E aceeaşi veşnică poveste din politica noastră. Lovitura de graţie nu vine niciodată de la duşman, ea vine din spatele tău, de la cei apropiaţi, pentru că nu degeaba suntem latini. Victor Ponta ar fi trebuit să strângă din dinţi şi să nu se întoarcă de la Madrid până la alegeri, pentru că oriunde se va afla de acum şi până la votul din turul doi, va fi hăituit de fantoma lui Viorel Hrebenciuc.

DNA e intraductibil în germană. În timp ce stânga se autodevorează, Klaus Iohannis încă mai explică ce e cu „ghinionul” şi îşi cere scuze. După care revine cu o declaraţie tranşantă despre dosarele din PSD: „pe vremea USL, acesta a fost unul dintre lucrurile pentru care nu a fost armonie”. Şi ca să pună punctul pe „i” îi desfiinţează pe pesedişti cu un retoric „oare de ce?” de un arhaism al discursului care te face să uiţi despre ce se vorbea în momentul anterior. Klaus Iohannis rămâne un norocos care nu ştie că are în buzunar biletul câştigător la 6 din 49. Cazul Viorel Hrebenciuc este chintesenţa răului dâmboviţean, e politica adusă la nivelul cel mai de jos, e numele dezastrului care ne ţine prizonieri. Nici Klaus Iohannis şi nici cei din ACL nu par a fi înţeles ce noroc a dat peste ei. Ajungi să te întrebi dacă lipsa de reacţie are logică sau e doar frică primară şi empatică. E greu să  faci pe eroul printre ruinele la care ai contribuit şi tu din plin. Klaus Iohannis are nevoie de o infuzie de logică, perseverenţă şi de discursuri tranşante. Lipsa de reacţie nu e bun-simţ sau politică altfel, e doar lipsă de reacţie.

Adevărata Mamă a DNA. Despre Monica Macovei nu mai e nimic de spus. Revenim la ea când termină cu Dubi şi desenele pe Facebook şi pune pe masă un proiect serios şi dătător de speranţă. Votul util se desfiinţează greu, cu prezenţe susţinute în media şi nu cu peregrinări prin ţară cu efect zero. Cine încă mai crede că alergatul prin teritoriu e o strategie electorală eficientă nu a fost atent la alegerile pentru Parlamentul European din primăvară. Indiferent ce se alege de candidatura Monicăi Macovei, îi vom mulţumi mereu pentru DNA.

Decredibilizarea costă. Elena Udrea are la dispoziţie zece ani ca să mediteze la ce a făcut în campania din toamna asta. A reuşit să îşi spulbere orice credibilitate la care a lucrat din greu în ultimii ani. A strâns prea multe bile negre şi a preferat superficialul când era nevoie de acţiuni serioase şi echilibrate. Pentru un politician tânăr e regretabil că nu a înţeles la timp ce oportunităţi se vor crea pe piaţa politică în urma dosarelor DNA.

Viorel Hrebenciuc a aflat că e posibil să fie egal în faţa legii. E încă incert care este efectul pe care căderea sforarului şef o are asupra rezultatului alegerilor, pentru că nu avem niciun candidat care să ştie să folosească ceea ce se petrece ca pe o armă mortală împotriva lui Victor Ponta. Candidatul PSD se scufundă în munca pentru ţară şi îi lasă în offsaid pe toţi ceilalţi. Ce se vede cu ochiul liber e faptul că Victor Ponta e abil şi grăbit să se detaşeze de orice aspect negativ care ar putea să îi afecteze candidatura. Nici nu mai suntem siguri că Victor Ponta mai are nevoie de PSD până la capăt, aşa cum este acest partid astăzi. Că se va reforma sau rupe în tot felul de facţiuni rămâne de văzut.

Campania pentru Cotroceni ar trebui să aibă o singură temă exprimată sub mai multe forme: spulberarea clasei politice, eşecul complet al Proiectului de ţară născut în 1989, un sistem avansat de furat şi care a fost perfecţionat în ultimii 25 de ani. Cu sau fără prezumţia de nevinovăţie ştim sigur că toţi fură. Stânga şi dreapta sunt doar extremităţi ale aceluiaşi corp bolnav şi îndrăgostit de combinaţii. De ce se învârte campania în jurul unor concepte seci în loc să se concentreze pe singurul lucru care contează? Cel mai probabil pentru că le e teamă să discute subiectul direct. Pentru că speră că amânarea va duce la uitare.

Simţim permanent nevoia să le dăm sfaturi legate de comunicare candidaţilor favoriţi Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Este inept din partea noastră, este inadmisibil să credem că e o problemă de imagine. Nu e o criză de comunicare, e o criză de sistem şi faptul că cei doi favoriţi o evită face parte din chiar criza pe care o traversăm. Li se poate spune că nu au cravata potrivită, că ar fi bine să îşi citească discursul înainte de a-l rosti în public şi până la urmă poţi să le dai orice sfat îţi trece prin cap, dar nu li se poate atrage atenţia asupra crizei. Nu consilierii, aghiotanţii, consultanţii sau strategii sunt cei care trebuie să le spună că România se scufundă. Ar trebui să vadă singuri şi să facă tot ce pot pentru a ne scoate la mal. Să opreasca din fascinaţia propriul destin şi să nu mai ignore apa noroioasă în care ne scăldăm.