Uniţi #răzbim

România se află astăzi într-o situaţie foarte delicată şi total nepregătită în plan economic, politic şi instituţional pentru vremurile complicate ce vor urma. A intra şubreziţi în marea reordonare mondială şi  Europeană ar fi o greşeală de neiertat. Iar liderii ţării, dincolo de tensiune, interese şi resentimente, trebuie să înţeleagă că există lucruri mai importante decât propria trăire sau supravieţuire politică.

România astăzi trebuie să rămână stabilă şi unită în apărarea şi promovarea valorilor ce ne definesc ca naţiune şi a valorilor europene şi trans-atlantice pe care ni le-am asumat, de bună voie şi pe bună dreptate, prin aderarea la UE şi NATO.

Acest moment este definitoriu pentru natura democraţiei şi a funcţionării republicii noastre. De modul în care democraţia participativă va coexista cu cea reprezentativă, când puterile Statului îşi vor cunoaşte şi respecta atribuţiile şi limitele, când cetăţeanul va fi respectat nu doar când se adună în mulţimi furioase, când domnia legii nu va mai fi obiect de târguială între politicieni, când contractul social va permite şanse corecte la succes în viaţă pentru toţi tinerii noştri, abia atunci vom fi cu adevărat pregătiţi să înfruntăm viitorul.

Mişcările ample de protest din aceste zile sunt mai mult decât o revoltă împotriva Guvernului, a PSD şi a deja îndelung discutatei Ordonanţe de Urgenţă din sfera Justiţiei. Ele reprezintă continuarea unui curent de revoltă profundă a unei părţi a societăţii împotriva modului în care România este condusă, organizată şi funcţionează de 27 de ani, indiferent de guvernare sau de culoarea politică a momentului. Dând la o parte zonele de influenţă politică sau instituţională, mişcările începute în perioada de decadenţă a regimului Băsescu, continuate de cele pentru susţinerea Roşiei Montane şi culminând cu cea de după tragedia de la Colectiv, din era Ponta, şi cele din aceste zile nu diferă pe fond. Ele exprimă revolta şi exasperarea publicului din urbanul mare, mijlociu şi din diaspora, împotriva elitelor politice care conduc România de două decenii şi jumătate, a cleptocraţiei de stat, a nedreptăţilor flagrante din zona economică şi socială, a frustrării faţă de proasta şi nemeritata reputaţie externă a României şi faţă de tratamentului la care sunt supuşi românii ca cetăţeni de categoria a doua în Europa. "Ciuma roşie" este, în fapt, ciuma multicoloră - portocalie, roşie, galbenă, verde, în funcţie de cine ajunge şi se menţine la putere.

Este o revoltă anti-sistem, anti-elite, anti-status quo, anti-oligarhia transpartinică ce sufocă şi distruge şansa de a reuşi în ţara ta prin muncă cinstită, prin talentul, sudoarea şi sacrificiul pe care eşti dispus să le faci pentru tine, pentru părinţii şi copiii tăi. Şi din cauza cărora eşti dispus să faci orice: de la a ieşi în stradă la minus 10 grade până la a-ţi părăsi, în revoltă şi dezgust, propria ţară.

Este acea stare revoluţionară pe care o regăsim şi în alte ţări din Europa şi America. Un amestec de nedreptate socială şi economică reprezentată, promovată şi apărată de politicienii din buzunarul celor 1% din vârf, de o stare precară a sistemului de sănătate, de efectele perverse ale globalizării şi ale pătrunderii tehnologiei în ultimul colţ din viaţa, munca şi intimitatea fiecăruia dintre noi.

La fiecare dintre exploziile tot mai dese de furie şi revoltă socială, opoziţia momentului încearcă să se suie, oportunist şi nemeritat, pe valul de nemulţumire şi indignare. Şi supapele de evacuare a tensiunii sociale au funcţionat. Aşa au procedat USL şi Ponta, folosind abjecţia din era Băsescu ca legitimare absolută, Iohannis în faţa sultanatului afişat de Ponta, PSD în faţa dezamăgirii tehnocrate, acum iarăsi Iohannis şi firava opoziţie împotriva stridenţelor şi auto-demolatoarelor măsuri luate de noua putere.

E de ajuns ca un nerv simbolic al nemulţumirii publice să fie excitat, ca o reacţie de "fisiune nucleară" şi explozie socială să se declanşeze aproape instantaneu. Sunt convins că, în ultimele situaţii de revoltă, rolul instituţiilor sau apariţiile stângace ale opoziţiei nu au jucat decât un rol nesemnificativ. Modul ostentativ în care actuala putere - cu acceptul tacit, dar entuziast, al întregului sistem de partide şi de oligarhi dependenţi de banul public - dă sentimentul că legiferează pentru propriile interese riscă să distrugă ceea ce campania condusă exemplar de PSD reuşise să convingă o majoritate a electoratului, inclusiv oameni din zona mediului de afaceri - că o guvernare de stânga înseamnă mai multă dreptate socială şi economică, că un model bazat pe mai mult patriotism economic şi bun simţ social este util şi just, în care creşterea economică este resimţită de cei mulţi şi nu se regăseşte doar în buzunarele şi profiturile unei minorităţii plutocratice. Aceasta este adevărata menire a stângii şi a social - democraţiei.

Demonizarea PSD, ca singur “raison d'être” al Opoziţiei, ar fi o greşeală strategică. Eroarea masivă de judecată, execuţie şi comunicare, va face ca Guvernarea PSD şi partidul să aibă, fără îndoială, de suferit din urma acestei explozii de revoltă şi indignare. Nu toţi din cei 45% dintre votanţii de la ultimele alegeri sunt pesedişti pur-sânge. Mulţi au votat pentru agenda economică şi socială propusă de PSD, negăsind la Dreapta argumente şi motivaţie de vot. Însă majoritatea nu au votat pentru oprirea luptei împotriva corupţiei. Dimpotrivă, mulţi au votat pentru bună guvernare, pentru transparenţă şi responsabilitate. Însă, aşa cum PSD va trebui să tragă concluziile necesare, inclusiv în ceea ce priveşte demolatorul baraj de critică internaţională la care a rămas fără reacţie, şi PNL sau Preşedintele ar face o eroare fatală să considere că redescoperirea argumentelor anti-PSD pot ţine loc de reformă internă, de politici publice şi de resursă umană credibilă. După aceste proteste, TOATĂ clasa politică are câteva lecţii de învăţat.

PSD, chiar şubrezit de criza severă pe care a declanşat-o, va rămâne la guvernare, probabil cu mai multe schimbări de garnitură guvernamentală, până la alegerile din 2020. Normalizarea relaţiilor între Palate este obligatorie. Reconfirmarea direcţiei strategice pro - America şi pro - Europa nu poate fi făcută decât împreună, de întreg sistemul politic, de securitate naţională şi de societatea românească. 20 de ani de Parteneriat Strategic cu SUA şi 10 ani de UE în 2017 nu sunt simple momente de sărbătoare, ci o invitaţie la reinvestirea de energie, resurse şi seriozitate în ancorele noastre occidentale, în creştere de forţă economică şi statală, de investiţie în reputaţia şi influenţa noastră în lume.

Situaţia este şi va rămâne încordată, amplificată de şansa nesperată de re-legitimare a opoziţiei şi de reacţiile externe tot mai preocupate. O supapă de evacuare a nemulţumirii publice va trebui găsită. Iar de reîntoarcerea cât mai grabnică la adevarată agendă a ţării şi a oamenilor este extrem de importantă, dincolo de preferinţe şi patimi politice: păstrarea creşterii economice, distribuirea echitabilă a prosperităţii, investiţia în servicii publice de calitate, infrastructură şi securitate naţională.