Urzeala tronurilor, varianta Varanul şi Daddy

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea de iubire dintre Liviu Dragnea şi Antena 3 a încetat. Cum era de aşteptat, soldăţeii lui Felix s-au aliniat la chemarea lui „domn Profesor“ şi i-au arătat lui Liviu Dragnea cine-i adevăratul şef.

S-a terminat cu joaca pe la tv, cu emisiunile nesfârşite în care cel supranumit Daddy de subalterni putea să prezinte la tablă toate proiectele sale. I-a venit rândul să intre în malaxorul Varanului. A fost căutat, pentru început, la afacerile cu pantofi ‒ unii de lux e drept. Dragnea a reacţionat şi le-a bătut obrazul: „Sper să fi meritat mizeria“. Antenele şi-au umflat muşchii şi i-au transmis să-şi vadă de promisiunile electorale şi să nu înceapă un război cu presa (mai precis Antena 3) pe modelul lui Traian Băsescu, că nu va fi bine.

Acest prim episod din conflictul Voiculescu ‒ Dragnea este doar începutul. Este evident că odată eliberat, Dan Voiculescu va avea un cuvânt greu de spus în ecuaţia jocurilor politice. La fel ca în trecut, Voiculescu poate schimba tabăra în funcţie de interesele sale, iar forţa Antenei 3 va fi atuul său în toate negocierile politice şi, din păcate, politicienii români sunt obsedaţi de impactul electoral al acestei televiziuni. Liberalii şi useriştii vor deveni pioni în acest conflict cu speranţa că vor avea ceva de câştigat, însă, ca de obicei, vor sfârşi în ridicol deoarece nu pot să accepte un lucru evident: votanţii lor, bazinul lor electoral nu este publicul de la Antena 3.

Este greu de anticipat cât va escalada acest conflict.

Deocamdată, reacţia lui Liviu Dragnea a fost una tipică politicianului român de duzină. A răspuns printr-o miştocăreală de doi bani. Dar trebuie să admitem că nu acesta este nivelul liderului PSD. A reacţionat pe bază de nervi, însă după această primă declaraţie va pune la punct o strategie. Are de partea sa alte câteva televiziuni, are ministere cheie, are ANAF... Cât de curând o să acţioneze. O să lovească în aliaţii lui Voiculescu, iar primul pe listă, cred, va fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Nu va fi un atac direct, ci îi va arăta acesteia pisica. O retragere de fonduri de la Guvern, un proiect căzut în Consiliul General, o critică constructivă din partea unui coleg etc. Urmarea?, un nou reportaj la Antena 3 despre afacerile lui Liviu Dragnea, şi, tot aşa, o reacţie a liderului PSD.

Este greu de anticipat cât va escalada acest conflict. Momentan, până pe 18 iulie, când se va decide dacă va fi eliberat Dan Voiculescu, o să mai avem câteva înţepături de-o parte şi de alta. Eliberarea, dacă se va produce, iar gurile rele spun că e aproape sigură, îi va pune faţă în faţă pe cei doi beligeranţi. Va fi pace sau război? Rămâne de văzut. Vizionare plăcută!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite