USR stabileşte sâmbătă detaliile Congresului. Se anunţă o şedinţă cu scântei. Care sunt mizele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USR, un partid tot mai dezbinat
USR, un partid tot mai dezbinat

Conducerea  USR va stabili sâmbătă detaliile primului Congres din istoria partidului, care va avea loc la mijlocul lunii mai. Miza întâlnirii e modificarea statutului. Surse din USR au declarat pentru Adevărul că mai multe filiale din ţară au trimis la Bucureşti propuneri de modificare a statutului, astfel încât deciziile în partid să fie luate într-un for cât mai larg. Însă multe dintre propuneri au fost ignorate.

Nicuşor Dan, liderii filialelor din ţară şi parlamentarii USR vor stabili sâmbătă modul de organizare a Congresului USR, care va avea loc între 11 şi 14 mai, la Cluj, dar vor dezbate şi proiectul de statut care va fi votat la Congres. De fapt, statutul este marea miză şi a şedinţei de sâmbătă, şi a Congresului, în condiţiile în care pentru şefia partidului ar putea candida doar Nicuşor Dan. Potrivit unor surse din USR, Clotilde Armand vizează doar funcţia de vicepreşedinte, în timp ce Cristian Ghinea va lua o decizie zilele viitoare. Oricum, principalul favorit rămâne Nicuşor Dan.

Aşadar, adevărata miză rămâne modificarea statutului. În termeni mai puţin juridici, modificarea statutului înseamnă, de fapt, modul în care se vor lua deciziile în partid. Puterea va sta în mâinile lui Nicuşor Dan sau în mâinile unui grup mai larg de oameni? Aceasta este nedumerirea USR. Potrivit unor surse politice, Nicuşor Dan ar vrea ca Biroul Naţional, for ce conduce partidul în perioada dintre Congrese, să fie compus dintr-un număr restrâns de oameni, maximum 11 persoane. Pe de altă parte, Cristian Ghinea, dar şi multe filiale USR din ţară ar vrea ca Biroul Politic să fie format din 21 de persoane, tocmai pentru a mai dilua din puterea preşedintelui. 

În afară de numărul reprezentanţilor în Biroul Politic, liderii USR vor mai decide sâmbătă şi câţi vicepreşedinţi va avea partidul, dar şi alte prevederi statutare ce ţin de „deschiderea şi democratizarea USR“, după cum a spus unul dintre parlamentarii USR pentru „Adevărul“. Şedinţa se anunţă destul de tensionată, întrucât multe filiale au trimis propuneri de modificare a statului. Însă, la Bucureşti, multe dintre ele au fost ignorate de Dumitru Dobrev, specialistul partidului în probleme juridice. „Dobrev are o viziune foarte îngustă despre modul în care trebuie să arate partidul“,  sună una dintre criticile din interiorul USR.

Şedinţa USR de sâmbătă îi va aduce din nou faţă în faţă pe Nicuşor Dan şi Clotilde Armand, după ce liderul USR spunea, în urmă cu o lună, la Adevărul Live, că relaţia de prietenie dintre ei s-a rupt.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite