VIDEO Loviturile de graţie în finalele prezidenţiale, la TV. De ce n-a contat democraţia lui Raţiu, dar am mizat pe „blestemul comuniştilor” lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Constantinescu şi Ion Iliescu în 1992 FOTO Agerpres
Emil Constantinescu şi Ion Iliescu în 1992 FOTO Agerpres

Dezbaterile electorale televizate, în special cele între candidaţii la preşedinţie, stârnesc un interes mediatic uriaş. România postrevoluţionară n-a făcut excepţie de la regulă.

Instituţiile abilitate din România n-au avut, până în 2000, instrumente necesare măsurării cu precizie a audienţelor înregistrate de televiziuni. Cu toate acestea, mai multe surse indică faptul că dezbaterea televizată din 17 mai 1990, în ultima zi din campania pentru prezidenţiale, a fost probabil cea mai urmărită emisiune din istoria televiziunii în România.

Preşedintele TVR de atunci, Răzvan Theodorescu, declara în urmă cu câţiva ani că, potrivit măsurătorilor sociologice rudimentare pe care le-au făcut la vremea respectivă, 86% din populaţia României s-a uitat la emisiunea care s-a întins pe o durată de aproape trei ore, deşi iniţial fusese programată să se încheie după 120 de minute.

La dezbatere au luat parte trei candidaţi aflaţi pe buletinele de vot în "duminica orbului", pe 20 mai 1990: Ion Raţiu (PNŢCD), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Iliescu (FSN). În debutul dezbaterii, Theodorescu declara: "Este o seară aşteptată cu înfrigurare de mult şi de mulţi, o seară care, în felul ei, intră în istorie. Pentru prima oară în direct, poporul român, cu adevărat liber pe destinele sale, se întâlneşte de-a lungul a 120 de minute cu 3 oameni politici de prim-plan care au ajuns prin voinţa formaţiunilor pe care le reprezintă în calitatea de candidaţi pentru preşedinţia României. Doamnelor şi domnilor, să ne mărturisim cu toţii. Aproape că nu mai speram o asemenea reîntoarcere la democraţie şi civilizaţie. Dar miracolul de acum 5 luni, la care ne vom gândi mereu cu emoţie şi cu recunoştinţă a făcut posibilă această seară, a făcut posibile primele alegeri în libertate, după atâta amar de vreme".

Alături de preşedintele TVR Răzvan Theodorescu, proaspăt numit în funcţie de FSN, au mai fost în postura de moderatori Emanuel Valeriu şi Victor Ionescu. Asupra tuturor celor trei "TVR-işti" au planat în anii ce au urmat suspiciuni de colaborate activă cu Securitatea comunistă.

În ciuda aşteptărilor zecilor de mii de români care ieşiseră în stradă în toată ţara în demonstraţii-maraton împotriva FSN, dezbaterea televizată a avut un câştigător net, de necontestat: pe Ion Iliescu.

Fragmente din emisiunea difuzată în direct de TVR pe 17 mai 1990:

Consilierii de imagine care analizează astăzi retrospectiv prestaţia contracandidaţilor Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu sunt încercaţi de fiori reci pe şira spinării, cauzaţi de lipsă totală de ineficienţă a discursului opoziţiei. Emisiunea s-a desfăşurat, de la cap la coadă, într-un climat de total non-combat. Moderatorii n-au abordat problema violenţelor extreme care au avut loc în România după decembrie 1989, iar candidaţii PNŢCD şi PNL nu i-au reproşat nici măcar în treacăt lui Ion Iliescu trecutul de nomenclaturist.

Atât Raţiu, cât şi Câmpeanu au practicat un discurs elegant, centrat pe obiective şi au încercat teoretizări ample politologice sau economice.

În această emisiune a rostit Ion Raţiu celebra definiţie a democraţiei: "Democraţia, chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine". Iar Radu Câmpeanu s-a exprimat la fel de pacifist: "Aş dori ca toţi alegătorii să se prezinte la urne, să voteze conform cu conştiinta lor, fără teamă, fără reţinere. Numai în felul acesta vom putea ca, împreună, să deschidem larg ferestrele casei noastre româneşti, ca să pătrundă aerul înnoitor al vremurilor care trebuie sa vină".

În schimb, Ion Iliescu a practicat un discurs de lemn impecabil, a evitat să răspundă de multe ori la întrebări pentru a-şi putea plasa elementele strategiei electorale bine definite. Iată o mostră de discurs: "Chiar azi a avut loc un miting al Frontului la Timişoara şi câteva zeci, poate chiar sute de elemente înarmate cu obiecte contondente, cu bâte, au atacat manifestanţii. Sunt răniţi. Am primit numai o informare telefonică. Tot Frontul a organizat această agresiune împotriva propriei manifestari?". Transcriptul emisiunii televizate din 17 mai 1990 poate fi lecturat integral AICI.

Analistul politic Sorin Bocancea consideră că cei doi candidaţi ai opoziţiei n-au avut nicio şansă din cauză că Ion Iliescu era deja privit de majoritatea populaţiei ca urmaşul legitim al lui Nicolae Ceauşescu.

"Iliescu era salvatorul, pacificatorul, cel care avea să pună ordine. Să ne aducem aminte ce violenţă era în societatea românească de atunci. În această mare de violenţă, Iliescu trebuia să ne aducă liniştea. Ne-a adus-o imediat după alegeri cu vreo două mineriade"

Sorin Bocancea, bloger Adevărul, consideră cei doi candidaţi ai opoziţiei n-aveau nicio şansă, orice consilier de campanie, oricât de pragmatic ar fi avut: "Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu veneau din altă lume, cu un mesaj civilizat, non-combat. Tăvălugul manipulării, al discreditării lor era prea mare. Raţiu a fost ridiculizat intens pentru că purta papion, aşa se ajunsese. Într-o luptă cu ghioagele, oamenii ăştia au venit cu floretele".

Ion Iliescu a câştigat alegerile cu un scor uriaş, cu puţin diferit faţă de cele de dinainte de 1990, 85,07%.

Analizând scrutinul din 20 mai 1990 13 ani mai târziu, Ion Iliescu avea să declare într-un interviu cu Ion M. Ioniţă, cu referire la expresia "duminica orbului": „A fost o expresie neadecvată şi jignitoare la adresa populaţiei. Populaţia n-a mers cu ochii închişi la vot în mai 1990. Din contra, a fost o participare cu tot sufletul. A fost exprimarea opţiunii populare".

Iată, mai jos, interviul integral:

Doi ani mai târziu, în 1992, la următorul scrutin prezidenţial, Televiziunea Română a continuat să fie singura opţiune mass-media, aflată sub controlul total al FSN, iar dezbateri electorale televizate, înainte de scrutinurile din 27 septembrie şi 11 octombrie, n-au mai avut loc. Candidaţii şi-au prezentat oferta politică în clipuri electorale memorabile prin tehnica naivă de realizare. Ion Iliescu nu l-a confruntat direct la televizor pe Emil Constantinescu, principalul contracandidat, şi a învins cu un scor lejer în turul 2: 61,43%.

"Marea problemă a partidelor de opoziţie în 1992 a fost lipsa totală a unor structuri puternice în teritoriu. Iliescu şi-a păstrat electoratul din zona rurală mumificat din 1990. Ce s-a întâmplat la oraşe n-a avut relevanţă. Oamenii de la sate erau în stare să omoare pentru Iliescu, el era cel care le dăduse pământul înapoi. Constantinescu n-avea nicio şansă să-l învingă", a mai spus politologul Sorin Bocancea.

Alegerile din 2000. PRO TV a dominat mediatic alegerile prezidenţiale

Şi la alegerile din 2000, cele care l-au reimpus în funcţia de preşedinte al României, Ion Iliescu a evitat să dea ochii cu contracandidaţii la televizor. Conştient de atuurile electorale uriaşe cauzate de retragerea din cursa electorală a lui Emil Constantinescu, Iliescu a preferat să-i lase "să se sfâşie" pe contracandidaţii săi. În scenă intrase PRO TV, care a monopolizat mediatic atenţia românilor la sfârşitul anului 2000. În plus, a mai existat "ingredientul" Corneliu Vadim Tudor.

Candidatul Partidului România Mare a făcut trecerea brutal, de la non-combatul dezbaterii televizate din 1990 la contondenţa extremă. O mostră a discursului care l-au impus publicului pe Vadim Tudor şi l-au aruncat până în turul 2 de scrutin poate fi observată în înregistrările de culise date publicităţii de PRO TV după alegerile prezindenţiale. Se poate observa cum moderatorul Florin Călinescu se luptă să-l liniştească pe Vadim Tudor în pauzele de publicitate:

„Asul“ credinţei sau cum a câştigat Constantinescu în faţa lui Iliescu în 1996

„În urmă cu câţiva ani, dezbaterile finale aveau miză, contau mai mult în economia campaniei decât conta un slogan sau chiar întreaga campanie“, consideră sociologul clujean Ioan Hosu. Un exemplu în acest sens este şi dezbaterea finală din 1996, dintre Emil Constantinescu şi Ion Iliescu.

Întrebarea rămasă memorabilă este «Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?». „Ion Iliescu, în loc să dea un răspuns tranşant, a dat unul lung. Mulţi au învăţat după această întâmplare, drept urmare îi vedem pe toţi politicienii, unii poate nu ştiu să-şi facă cruce corect, dar îi vedem că se duc pe la mănăstiri, biserici. Deci a fost o lecţie învăţată de mulţi politicieni de după“, susţine Hosu.

Întrebarea cu pricina a fost adresată în minutul 32, secunda 13, a celei de-a doua ore de dezbatere. După ce a spus că mulţi membri PDSR din Parlament îl vor susţine, Constantinescu a făcut o pauză de câteva secunde, s-a uitat la Iliescu, a zâmbit şi i-a adresat întrebarea. Auzind răspunsul, el a continuat: „Mai demult aţi declarat că sunteţi liber cugetător? Ceea ce înseamnă ateu“, după care Iliescu îl contrazice vehement. Iar următoarea întrebare a lui Emil Constantinescu, care a fost decisivă: „Când aţi minţit atunci sau acum?“.

„Această dezbatere finală a contat la fel de mult ca fotografia vizitei lui Geoană la Vântu. Ambii  protagonişti erau membrii PSD şi tot ambii au pierdut alegerile“, spune sociologul.

Potrivit acestuia, tendinţele de votare erau deja stabilite înainte de dezbatere (de campanie  şi de evoluţia Guvernului pe ultimele luni), iar acest întrebări rămân doar ca „momente memorabile“.

„Nu ştiu dacă în acea seară, în urma dezbaterii dintre Iliescu şi Constantinescu, 10% au zis «Gata, nu mai votez!». S-ar putea, în schimb, ca mulţi dintre cei care nu aveau de gând să meargă la vot şi cei care nu ştiau cu cine să voteze, după dezbatere s-au decis cu cine să voteze. Aceste dezbateri şi ziceri memorabile vin să cristalizeze şi să mobilizeze sau să demobilizeze pe unii de la vot“, susţine Ioan Hosu.

În campania din 1996, Constantinescu a vorbit despre un călugăr Vasile ca despre un sfătuitorul său, fapt care a fost de natură să întărească imaginea de creştin-ortodox fervent care a contribuit din plin la câştigarea mandatului prezidenţial.

Ghid TV cu Traian Băsescu pe copertă. Cum se câştigă alegerile prezidenţiale la televizor

O şuviţă, un hăhăit, o uitătură piezişă, un temperament controlat cu greu, o replică acidă, derapaje, conflicte pe bandă rulantă şi execuţii ale propriilor oameni. Acesta este schiţa de portret al celui de-al treilea preşedinte post-decembrist ales de România - Traian Băsescu.

Precum un alergător venit pe turnantă, candidatul Traian Băsescu a smuls trofeul din mâinile favoritului Adrian Năstase. Se întâmpla în 2004, an în care românii aveau să afle că lupta se duce pe un alt ton, în alt registru, deloc elegant, deloc manierat. După tătucul diplomat Ion Iliescu, după profesorul cu barbişon Emil Constantinescu, un marinar din Murfatlar bătea cu picioarele în poarta de la Cotroceni.

Cucerită de îndrăzneala lui şi de obrăznicia cu care portuarul răspundea adversarilor politici, România a înclinat balanţa în favoarea lui Traian Băsescu. Batista a fost lăsată să cadă în timpul confruntărilor finale de la televizor, unde siguranţa şi tupeul constănţeanului au învins ironiile fine ale contracandidaţilor.

Trucuri servite

În 2004, Traian Băsescu l-a înfruntat pe Adrian Năstase, politicianul nr. 1 al României la acea vreme. Totul a părut împotriva lui Năstase: până şi filmarea dezbaterii umăr la umăr îl arăta pe Băsescu în plan mai apropiat. Aplomb, voce puternică, gesticulaţie, cravată aprinsă la culoare la Băsescu, comparativ cu voce cântată, nazală, autocontrol absolut, cravată bleu în fundalul bleu - la Năstase. După pisica homosexualităţii pasată între candidaţi, Traian Băsescu a scos o carte pe care Adrian Năstase n-ar fi arătat-o niciodată: „momentul de sinceritate“, o revelaţie avută din uitatul în oglindă. „Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns să aleagă între doi foşti comunişti?“, a rostit Traian Băsescu, care s-a indicat drept răul cel mai mic de ales.



În 2009, Băsescu, erodat şi experimentat, avea de apărat un fotoliu de preşedinte.

L-a combătut pe Mircea Geoană purtând o cravată purpurie - talisman recomandat de psihoterapeutul Aliodor Manolea, care făcea parte din staff. Viorel Hrebenciuc a vorbit despre flacăra violet care îl proteja pe Băsescu, dar nu a pomenit de oamenii nevăzuţi ai Serviciilor care filmaseră imprudenta vizită din ajun a lui Geoană, la reşedinţa coruptului la modă Sorin Ovidiu Vîntu.

„Nici azi-noapte nu v-a plăcut de domnul Vîntu, când l-aţi vizitat acasă?“, a venit lovitura de graţie a lui Băsescu. Replica lui Geoană, care a recunoscut vizita şi a parat întrebând de whisky-urile băute de Băsescu cu Vîntu - acasă când la unul, când la celălalt - n-a mai contat. Dezbaterea a fost moderată de Robert Turcescu, devenit mai târziu aprig apărător al lui Traian Băsescu şi care, în campania electorală din 2009, s-a declarat fost ofiţer acoperit.

Despre sare şi piper în politică

Fost ziarist, Mihai Petre (36 ani) a activat ani de zile în partidul lui Traian Băsescu, chiar în filiala din Constanţa. Acum s-a retras de pe scena politică şi este doctorand în Istorie. Cunoscător al fenomenului Băsescu, Petre analizează bătălia dusă pentru câştigarea preşedinţiei României.

„În 2004 şi 2009, orice alt candidat în afară de Traian Băsescu ar fi pierdut alegerile prezidenţiale. De aceea, înlocuirea lui Stolojan pe ultima sută de metri (indiferent că a avut la bază un motiv serios sau a fost doar tactică politică) a fost o mişcare câştigătoare. Năstase l-ar fi învins pe Stolojan fără niciun fel de problemă. Amândoi erau candidaţi fără sare şi piper, cu discursuri plicticoase, termeni academici, personaje reci în relaţia cu omul de rând. O confruntare între cei doi ar fi fost moartea rating-ului. Pe Năstase îl ştiau toţi, ideal era să i se ofere un candidat complet opus“, arată Mihai Petre (foto jos).

Şi într-adevăr, Traian Băsescu era cel mai indicat pentru asta. „Cel care se bătuse parte-n parte cu partidul stat şi cu îngrozitorul sistem PSD din perioada 2000-2004, cel care fusese reconfirmat ca primar prin votul larg al bucureştenilor, cel care se legitimase ca lider al opoziţiei era Traian Băsescu. Astfel, Alianţa DA a înlocuit în 2004 un candidat plat şi inexpresiv (un fel de Năstase de dreapta), cu unul vioi, dinamic, volubil, spumos, popular şi populist, aflat pe un imens val de simpatie, care rezistase presiunilor pesediste din cei patru ani de mandat la Primăria capitalei, capabil să tragă după el partidele de opoziţie (ceea ce Stolojan nu ar fi putut) şi să întoarcă spre el un mare segment de nehotărâţi“, explică analistul.

image

Din punctul său de vedere, în anul 2009, lucrurile au fost mult mai simple. Băsescu era de departe cel mai bine poziţionat candidat al dreptei. „Stătea destul de bine în sondaje după un mandat plin şi de evenimente nefericite (destrămarea Alianţei DA, conflictul permanent cu Tăriceanu, ieşirea PD de la guvernare, suspendarea, căderea guvernului Boc în Parlament, multiplele atacuri media în direcţia familiei sale etc.). Era firesc să candideze. La fel de firesc ar fi fost ca PSD să vină cu cel mai puternic candidat al momentului, Mircea Geoană nefiind acest candidat. Cum în 2004, Adrian Năstase a fost cel mai bun prezidenţiabil social-democrat, PSD ar fi trebuit să scotocească după altcineva, de calibrul lui Băsescu. De pildă, Oprescu“, consideră Petre.

Votul se decide în meciul direct

Fostul politician democrat de la Constanţa este de aceeaşi părere cu restul celor care au urmărit dezbaterea finală electorală. Traian Băsescu a câştigat ambele alegeri în confruntările directe cu Năstase şi Geoană.

„Până atunci, toate sondajele îl dădeau perdant, la distanţă mare de cei doi - raport de cel puţin 56%-44%; de pildă, dacă Geoană nu se prezenta la dezbatere, este foarte greu de spus dacă Traian Băsescu ar mai fi fost azi preşedintele României. În 2004 l-a dominat clar pe Năstase, a demontat mitul atotputerniciei acestuia, a stat mai bine pe picioare în confruntare şi a fructificat la maximum toate slăbiciunile candidatului social-democrat, care s-a clătinat vizibil de câteva ori, dar el care era de neclintit. Cu Geoană, povestea s-a repetat. A venit extrem de bine pregătit la confruntare, l-a ridiculizat pe Geoană în repetate rânduri şi a lovit năprasnic în vizita acestuia la Vîntu. Probabil că minutele în care Băsescu nu mai contenea să-l atace pe temă au fost cele mai lungi din viaţa unui Mircea Geoană făcut franjuri de propria sa inepţie“, relatează Mihai Petre.

Dar mai este un argument în favoarea lui Băsescu: mentalitatea de câştigător. Analistul politic explică: „A luptat până în ultima secundă şi a profitat de lejeritatea contracandidaţilor săi din turul 2. Atât Adrian Năstase, cât şi Mircea Geoană au fost siguri că vor câştiga. Ambii au făcut mari greşeli neprovocate care i-au costat preşedinţia (doar două exemple, ştergerea datoriilor RAFO şi vizita la Vîntu). De aici au venit şi greşelile neprovocate, plus o abordare superficială a dezbaterii finale. Chiar şi echipele de campanie din teren ale lui Băsescu (militanţii adică) erau erau mai mult resemnate decât optimiste. Dar, au tras până la capăt“.

Cât de importantă este o dezbatere electorală televizată, care poate decide soarta unui vot? Din istoria recentă a confruntărilor finale s-a văzut că alegerile pot fi câştigate dintr-un studio TV.

„Dezbaterile finale au produs basculări de electorat, în special din zona de nehotărâţi în 2004, iar în 2009 din zona liberalilor şi a nehotărâţilor. Şi în acest an va fi la fel. Evenimentele din turul 2 şi dezbaterea finală vor decide viitorul preşedinte al României. Doar că nu mai există un personaj capabil de a puncta decisiv şi de a scoate maximum din orice vulnerabiltate a candidatului, aşa cum a fost Traian Băsescu“, spune Petre.

Detaşat acum de implicarea politică, Mihai Petre vorbeşte despre fostul său model de politician. Cum va rămîne în istorie Traian Băsescu? „Ca un preşedinte cu bune şi cu rele. Totuşi, ar fi păcat că ultima impresie să fie că iese din spaţiul public cu Elena Udrea de mână“

DOCUMENTAR Alegerile noastre. Partea I (o retrospectivă a alegerilor prezidenţiale)


Mai puteţi citi:

Torpile de campanie: de la „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?“ la căprioara lui Năstase şi candidatul 007

VIDEO Cum ne-au convins Iliescu, Băsescu şi Constantinescu să-i votăm. Detalii din spatele sloganurilor, de la „Nu ne vindem ţara!“ până la „Să trăiţi bine!“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite