Viorica Dăncilă, în Israel: Ne-am dori mutarea ambasadei la Ierusalim, dar nu avem sprijinul tuturor părţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat joi că Guvernul doreşte mutarea ambasadei României la Ierusalim, dar executivul nu are sprijinul tuturor factorilor implicaţi pentru o astfel de iniţiativă, transmite AFP, citată de Hotnews.ro.

„Derulăm consultări asupra acestui subiect cu toate instituţiile din România", a spus Dăncilă, în cadrul unei întâlniri oficiale la Ierusalim cu preşedintele israelian Reuven Rivlin. 

„(Mutarea ambasadei, n.r.) este dorinţa noastră, dar din nefericire nu dispune de susţinerea tuturor părţilor, aşa cum ne-am dori", a mai spus şefa executivului de al Bucureşti.

În urmă cu câteva zile, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat „decizia“ guvernului de a muta ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

AFP notează că Dragnea nu a putut ocupa postul de prim-ministru al Guvernului României din cauza unei condamnări la închisoare cu suspendare pentru fraudă electorala, dar exercită din umbră un rol determinant în activitatea executivului.

Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-au aflat, miercuri şi joi, într-o vizită oficială în Israel, la invitaţia prim-ministrului Benjamin Netanyahu, în contextul în care săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, măsură criticată dur de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, joi, că vizita în Israel a premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este plină de ciudăţenii, fără mandat şi îl îngrijorează secretomania cu care a fost organizată. ”Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”, a comentat preşedintele Iohannis.

”Această vizită pe care o face premierul şi se pare şi preşedintele Camerei Deputaţilor în Israel are câteva ciudăţenii. Una din ele este că nu au venit la discuţii, nu a plecat doamna prim-ministru cu niciun fel de mandat acolo, deci a vorbit strict doar în numele şi pentru Guvern, şi nu pentru România. Însă nu acest lucru m-a îngrijorat cel mai mult, ci secretomania cu care s-a organizat această plecare”, a declarat preşedintele Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite