Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!  şi...  era digitală!

Pe unde mergeam în copilărie eram însoţiţi de îndemnul sub formă de lozincă „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” atribuit lui Lenin. Găseai „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” în clasă, pe coridoarele şcolii, în biblioteca publică şi în multe alte locuri toate de maximă vizibilitate.

Rolul îndemnului era în esenţă pozitiv, se adresa uneor clase de jos neinstruite şi care în viziunea idealistă a lui Lenin aveau menirea să conducă societatea, să o facă mai bună, mai dreaptă.

Repetarea lui obsesivă crea nu numai acţiune, dar ca orice exagerare şi reacţii adverse, uneori chiar cu caracter anecdotic. O glumă la modă a anilor 1950 era că mergând un activist de partid într-un sat vede la organizaţia de bază, sub portretul lui Lenin, lozinca binecunoscută adaptată, însă, ca: „Araţi, araţi, araţi!”. Exprimându-şi consternarea faţă de ceea ce i s-a părut o blasfemie, secretarul local s-a scuzat că nu a înlocuit-o la timp cu una de sezon „Semănaţi, semănaţi, semănaţi!” (!!). Vremurile s-au schimbat repede, portretele lui Lenin sau fost schimbate cu cele ale lui Ceauşescu şi astfel şi lozinca a căzut în desuetudine.

M-am întrebat adesea dacă Lenin chiar a spus aceste cuvinte în repetiţia lor care le transforma în poruncă. Mai ales că tot atunci copil de şcoală primară fiind, eram învăţaţi şi că .. Lenin când ieşea din birou stingea becurile, o acţiune cu caracter educativ de economisire evident. A căuta în numeroasele volume semnate Lenin era peste puterile mele de copil şi am rămas cu întrebarea fără răspuns până de curând când Google m-a lămurit că Lenin a folosit de mai multe ori  cuvântul „învăţaţi” repetat de 2 sau 3 ori în anii 1899, şi 1922-1924. Nu m-a lămurit Google dacă Lenin a fost revoluţionar cu adevărat, un vizionar sau un criminal aşa cum încearcă cu mai puţin sau mai mult interes să-l prezinte unele lucrări şi unii autori.

Rămân la ideea mea că a fost un idealist, că a crezut în cauza lui şi moartea lui prematură a dat un anumit curs nedorit istoriei. Nu neapărat că sistemul comunist a fost bun şi urmaşii lui Lenin l-au stricat, dar moartea lui a lichidat ultimul gânditor rus de forţă capabil să creeze scenarii alternative la autocraţia lui Stalin.

După 100 de ani de la data când Lenin a repetat obsesiv că trebuie să învăţăm, necesitatea a rămas şi parcă la fel de pregnantă ca oricând.

Societatea rusă se confrunta atunci cu analfabetismul şi era evident că nu te puteai confrunta cu occidentul fără a îi instrui pe oameni. Iar Lenin, ca şi Petru cel Mare a trăit o perioadă bună de timp în occident.  

Analfabetismul în România secolului XXI

Analfabetismul caracteriza şi România şi atunci şi până în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Eram copil când prin 1947-1950 am asistat la uriaşa campanie de alfabetizare a cărui principali eroi au fost învăţătorii şi profesorii din mediul rural. Cu ochii de acum nu prea cred ca procentul de alfabetizare raportat atunci de 100% a fost chiar real. Dar, incontestabil împreună cu obligativitatea învăţământului general a fost un proces nobil care a răspândit lumina cunoaşterii adânc în masa întregii populaţii.

Şi este trist că pe glob 18% din populaţie este încă analfabetă, dar şi mai trist este că România secolului XXI are încă analfabeţi, indiferent de cauzele fenomenului şi seriozitatea lor. Statisticile oficiale, de exemplu reputatul Adevărul? Insistând şi eu asupra pericolelor pentru societatea românească ale unui sistem de învăţământ care produce absolvenţi care au dificultăţi de înţelegere a textelor şi serioase lacune de exprimare verbală în limba română , nu fac decât să mă alătur unui cor care pare să predice în pustiu …

Sufăr aproape fizic când întâlnesc studenţi în anul I care fac greşeli grave de ortografie şi nu vin din liceu cu aptitudini de a şi gândi, nu numai de a reproduce mecanic propoziţii citite sau auzite.

Cândva la un curs m-am exprimat colocvial şi am spus că hackerii (pentru cei care nu cunosc - persoane care penetrează sistemele digitale pentru a le testa ilicit sau a face rău) sunt de regulă nişte tineri care nu au de făcut ceva mai bun şi apoi am explicat noţiunea. Am fost consternat să văd un student care răspuns la examen că hackerii sunt persoane „care nu au ce face”!?! Alţii au redus o enumerare de 4 obiecte la unul (facsimil) sau două. Ca în butada copilăriei „Cei patru evanghelişti sunt trei, Luca şi Matei!”. Corect era să menţioneze că nu ştie răspunsul. Nu mă supără lipsa de cunoştinţe, ci lipsa unui mod de gândire. Şi fenomenul nu era restrâns la câţiva studenţi.

Dragi învăţători şi profesori, învăţaţi-i pe copii să gândească, informaţie pură găsesc acum destulă pe Internet şi Google îşi face datoria.

„Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” să folosiţi lumea digitală şi, mai ales, să gândiţi digital!

Ajungând la Internet, constatăm că evoluţia extrem de rapidă  a lumii digitale în numai câteva decenii face ca brusc o mare parte a populaţiei să se trezească analfabetă … dar digital. Cei tineri s-au adaptat rapid crescând cu aceste tehnologii şi le acceptă.

Cei în vârstă de peste 40 sau 50 ani au constatat brusc că tot ce ştiau a devenit inutil, că fără instrumente noi cum ar fi procesoarele de texte sau tabele, navigatoare pe net, baze de date, etc. nu mai pot face faţă la locul de muncă. Atitudinile sunt diferite, de la adaptarea rapidă indiferent de vârstă, până la respingere şi resemnare. Un telespectator dintr-o emisiune a mers până a caracteriza lumea digitală ca o „vrăjitorie”. L-am înţeles. Faţă de ce au învăţat în şcoală, celor de vârsta a treia totul li se pare la limita inexplicabilului. Azi când emisiunile TV pot fi urmărite pe tablete digitale sau telefoane inteligente, este greu să nu exclame o persoană în vârstă că pe vremuri „televizoarele aveau antene”!

De fapt, răspunsul este simplu. Revenim la „Invăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”, dar de data aceasta cu referire la lumea digitală. Nu o mai spune Lenin, o spun preşedinţi de state cum ar fi Obama Statelor Unite, guverne, numeroşi educatori de renume. Iar tehnologiile ajută. Învăţarea lor devine din ce în ce mai simplă şi intuitivă. Altfel cum ajungea Facebook în numai 10 ani să fie folosit de peste un miliard de oameni, sau alte reţele cum este Twitter de sute de milioane de persoane şi să producă fenomene sociale de la Piaţa Tahrir în Egipt.

Utilizarea acestor tehnologii a ajuns aşa de simplu de învăţat că numai dorinţa de a nu o face rămâne un obstacol. Şi nu există limită de vârstă, dimpotrivă lumea digitală cu noile forme de comunicare ajută la eliminarea sindromului singurătăţii şi sentimentului de inutilitate socială la vârstele a treia şi a patra.

Lipsa de educaţie digitală poate avea urmări la nivel individual, dar şi colectiv. Am fost consternat să urmăresc la televiziune în dezbaterea recentă despre cauzele accidentului de avion din Munţii Apuseni ca o posibilă problemă neconvertirea coordonatelor de longitudine şi latitudine din notare zecimală în cea în grade, minute şi secunde, de exemplu din forma 44.4973347N şi 26.072398E în forma 44° 29' 50.4054"N şi 26° 4' 20.6322"E.

O simplă căutare pe „Google” mi-a întors peste un milion de rezultate, primul ca relevanţă fiind cel al FCC – Comisia Federală pentru Comunicaţii a SUA bit.ly/conversielongitudine. Persoana care trebuia să facă această conversie, dacă evenimentul nu este numai o invenţie a mass-media, putea să caute urgent o aplicaţie pe net pentru a nu pierde timpul.

Exact ce am spus mai sus, nu întotdeauna trebui să ştim ceva, important este să ştim să gândim.

Există sute de milioane de aplicaţii pe Internet.

Deci „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” să folosiţi lumea digitală şi, mai ales, să gândiţi digital!