Adevărata ignoranţă nu este absenţa cunoaşterii, ci refuzul de a o dobândi

Recunosc, îmi place Popper. Îmi place apelul său la raţiune, optimismul său înfrânat dar mai ales faptul că nu neagă existenţa unui adevăr absolut. Pornind de la ideea popperiană citată în titlu, an de an propun studenţilor mei realizarea unui experiment social care să îi ajute să observe prejudecata, stereotipul şi propria ignoranţă. În acest semestru, cam 20 dintre ei au zis „da”.

Experimentul este relativ simplu: timp de o zi, fiecare participant trebuie sa trăiască în hainele unui femei rome tradiţionale, purtătoare de fuste lungi şi colorate. Din alea cu codiţe şi cu batic care se confundă, în mentalul colectiv, cu termenul de ”ţigancă”. Fiecare participant trebuie să facă ceea ce face într-o zi normală (să meargă la şcoală, job, film etc) şi nu trebuie să provoace pe cei din jur. Nu trebuie decât să observe reacţiile şi comportamentele sale şi a celor  cu care intra în contact şi să le pună pe hârtie, sub forma unui eseu.

Nuţu Diana Elena este una dintre studentele mele de la Masterul de Grupuri de Risc si Servicii Sociale de Suport din cadrul Facultaţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. Am acordul ei să public raportul de observaţie realizat cu ocazia acestui experiment şi o fac fără a interveni deloc în textul elaborat. Aleg să îl public astăzi, în Ziua Comemorarii Holocaustului, cu speranţa că vom înţelege că a noastră cunoaştere nu poate fi limitată decât de propria ignoranţă.

”O adevărată provocare! Să rememorez o zi din viaţa mea, dar nu orice zi. O zi în care m-am îmbrăcat în hainele unei femei de etnie romă.

De când s-a propus acest proiect, am fost încântată. Îmi plac provocările. Eu m-am născut în Judeţul Vâlcea, iar o parte din rudele mele locuiesc într-o zonă unde sunt foarte mulţi oameni de etnie romă. Niciodată nu am avut o problemă cu asta, niciodată nu i-am discriminat şi nu înţelegeam de ce de multe ori ei se simţeau daţi la o parte, discriminaţi. În cercul meu de prieteni există destul de mulţi ce îî discriminează şi întotdeauna am avut discuţii contradictorii. Am stat o perioadă la rudele mele şi mă înţelegeam destul de bine cu toţi vecinii. În zona aceea toţi ne cunoaştem şi nu au existat discuţii sau certuri. Totuşi, am fost curioasă. Cum se simt ei? De ce spun că sunt marginalizaţi?

20 Ianuarie 2018, o zi de sâmbătă, în care am decis să fac acest experiment. Împreună cu colega mea,(.......), am început să ne pregătim. Am hotărât să mergem la cumpărături într-un mall foarte vizitat. Am plecat de acasă, am ajuns în faţa liftului. O vecină ce mă cunoştea s-a uitat foarte ciudat la noi. I-am spus: „Bună ziua!” Aceasta a răspuns strâmbându-se: „Bună!”. Aceasta a fost prima reacţie. A fost surprinsă să ne vadă aşa îmbrăcate? Nu ştiu la ce s-a gândit, dar mi-am văzut de drum. M-am urcat în maşină. Am ajuns la ultimul semafor, aproape de staţia de metrou Păcii, unde urma să parchez. La semafor, am observat cum un bărbat dintr-o maşină ca a mea mă privea. Se uita destul de insistent. În cele din urmă, am parcat maşina şi am pornit spre metrou. Mergând spre metrou, am observat cum două femei ne-au văzut şi şi-au dat genţile în faţa lor, dându-se mult în dreapta, astfel făcându-ne foarte mult loc. Nu mi s-a întâmplat asta până acum. Nu am fost uimită de faptul că şi-au dat genţile în faţă, şi eu o fac de multe ori dar nu cu intenţia de a jigni pe cineva sau la anumite etnii. Am fost foarte uimită de spaţiul pe care îl aveam. Am ajuns în metrou. M-am aşezat cu colega mea pe două locuri, undeva mai în mijloc, astfel în stânga mea era un loc liber, iar în dreapta ei un alt loc liber. Metroul s-a aglomerat, oamenii stăteau în picioare, locurile erau libere. Merg de aproximativ 4-5 ani cu metroul şi de câte ori erau locuri libere, oamenii fugeau spre ele. Nu conta ca au doar o staţie. „Problema” eram noi. Scaunele nu erau defecte sau murdare. Locurile nu au fost ocupate pentru că noi eram acolo, asta am simţit. M-am simţit discriminată. M-am simţit privită. Doi oameni mai în vârstă, mă priveau insistent, din nou aceea privire. Am ajuns la staţia Izvor. După aproximativ 4 staţii, o femeie s-a aşezat lângă mine. Am scos telefonul. În momentul în care am băgat mâna în buzunar, femeia ce stătea în stânga mea  s-a uitat, apoi a fă cut uşor loc, înghesuindu-se spre bară. Nu îi băgam ei mâna în buzunar, dar asta mi-a dat de înţeles. Am coborât la Piaţa Unirii, unde ne-am întâlnit cu verişoara colegei mele. Am mers spre un fast-food să mâncăm. Femeia ce m-a servit, s-a comportat foarte bine cu mine, a fost politicoasă. Ne-am aşezat la o masă. Era o masă mare, oamenii puteau să se aşeze lângă noi fără probleme. Nu s-a aşezat nimeni. O fată mai tânără era cu tava în mână, căutându-şi un loc. S-a uitat la noi, a văzut ca este destul spaţiu pentru ea, după care şi-a căutat o altă masă. Ce să înţeleg din asta? Aş fi invitat-o să stea lângă noi, dar privirea ei de „nu”, m-a făcut să mă abţin. Mai mult spaţiu pentru noi! Am plecat spre mall. Am ajuns din nou în metrou. De data aceasta nu era nici un loc pe scaun. Am stat în picioare. Privirile oamenilor mă făceau să îmi ţin ambele mâini pe bară. Efectiv, simţeam cum îmi privesc fiecare gest, fiecare mişcare. Am coborât din metrou şi ne-am oprit în staţia Dristor pentru a-i împleti părul colegei mele. Oamenii se opreau, oamenii ne priveau, oamenii se uitau nedumeriţi sau erau cu ochii pe noi? Dacă facem ceva? Am avut un sentiment foarte urât. Îmi venea să le spun că este doar un costum, dar nu am făcut asta. Oamenii de etnie romă, trec prin asta zilnic. Se simte discriminarea, eu am simţit-o. Brusc, am avut foarte mult spaţiu, oriunde eram. Am ajuns în mall, unde am mers direct într-un magazin de haine, unde lucrează o fostă colegă de facultate. Cum am intrat, fetele ce vindeau au venit în urma mea. De data asta nu mai aveam spaţiu, ma simţeam sufocată. O căutam cu privirea pe fosta mea colegă, dar nu era şi am ieşit. În baia din mall, mă uitam în oglindă, iar fata ce era lângă mine şi-a luat geanta şi s-a mutat la o altă oglindă mai îndepărtată. Ne-am plimbat prin mall, am fost în magazine de haine, reacţiile nu întârziau să apară. Bărbaţii ce lucrau la „pază şi protecţie” se ţineau subtil după noi, urmărind fiecare gest.

Această experienţă mă convingea cu fiecare pas. Da! Există o foarte mare discriminare pentru toţi romii. Am ieşit afară să iau aer. Trei adolescenţi râdeau, glumeau iar când am apărut eu, au tăcut şi s-au mutat la o altă bancă. Eu i-am îndepărtat? Iar îmi oferă lumea spaţiul pe care nu îl cer? Am intrat într-un supermarket cu colega mea să facem câteva cumpărături. Reacţii au fost de cum am intrat. Verişoara colegei mele stătea cu mult în spatele nostru şi a observat cum din doi bărbaţi de la „pază şi protecţie” s-au uitat spre noi, iar unul dintre ei a făcut un semn cu mâna. Semnul cu mâna fiind interpretat ca şi: „acele femei au venit să fure”. Am fost aproape în fiecare raion. Am încercat să nu atragem atenţia cu nimic, dar degeaba. Privirile, gesturile, mimica feţei din partea celorlalţi oameni erau prezente. În raionul „fructe şi legume” femeile ce lucrau acolo, brusc au devenit mult mai atente. Această reacţie, făcându-mă să cred că sunt o hoaţă, că sigur o să fur un măr, o portocală. Am scos telefonul, am mai făcut câteva poze după care ne-am îndreptat spre ieşire.

Am plecat spre casă. Fericită, că am realizat acest proiect, tristă pentru că sentimentele pe care mi le-au provocat oamenii din jurul meu nu au fost tocmai plăcute. Aceleaşi reacţii au fost şi la întoarcere. Sincer, îmi doream într-un fel să ajung mai repede acasa. Pe de altă parte, mă obisnuisem cu fusta, chiar îmi placea. Tensiunea pe care am simţit-o de fiecare dată, nu pot să o explic. Trebuie să te pui în pielea lor pentru a o simţi. Poate de mai multe ori şi eu am aruncat priviri, fără să vreau. Instinctul meu de fiecare dată, oriunde sunt, cu oricine aş fi îmi ţin geanta în faţa mea. Nu vreau să se simtă nimeni jignit, dar e ceva nu pot controla de când eram mică.

Nu mi-a plăcut ce am simţit când eram privită, deşi pe o altă parte m-am simţit bine. Am avut spaţiul meu de foarte multe ori. Nu ar trebui să îi „băgăm” în aceeaşi oală pe toţi. Nu toţi suntem la fel. Oamenii pot fi răi şi pot fi buni, dar etnia nu influenţează acest lucru. Acum mult timp m-am mai simţit discriminată de către două femei londoneze. Am fost acuzată că am înşelat cu bani într-un magazin din Londra. Aproximativ 40 de minute am stat şi le-am explicat situaţia şi nu mă credeau, doar pentru simplu fapt că sunt româncă. Am luat legătura cu managerul magazinului, o tânără din Spania. Am fost crezută şi mi-a dat restul de bani, abia după ce au verificat camerele de supraveghere. La sfârşit, mi-au spus: „sorry!” Nu schimbă cu nimic un „iarta-mă”. Toată tensiunea pe care am simţit-o? Toată agitaţia? Discriminarea că sunt româncă? Romii de ce ar trebui să fie discriminaţi? Ar trebui ca toţi oamenii ce au o părere amară, greşită să facă acest experiment pe care l-am făcut eu cu colega mea, pentru a simţi ce simt şi ei. Noi am făcut acest experiment o zi, şi am simţit probabil doar 10% din ce simt ei zilnic.”

PS: 5 studente au fost date afară din restaurantul unde doreau să mănânce.