Adeverinţă că e apt pentru un post de director

Când credeam că deja le văzusem pe toate în materie de recrutare, primesc un telefon de la un candidat pe care l-am recrutat ca director la una din marile companii de stat, care îmi spune că trebuie să-l ajut să demonstreze procurorilor că a fost recrutat „corect”.

Nu îi era nici lui clar dacă asta însemnă doar legal, sau şi altceva. Cineva i-a făcut o plângere pe această temă şi acum îşi împarte timpul între companie şi parchet. I-a întrebat pe procurori dacă nu cumva e mai nimerit ca să demonstreze cel care l-a reclamat că făcuse vreo ilegalitate, aşa cum ştia el că se face în locurile din care a venit, însă procurorii i-au sugerat că ar fi mai bine ca să aducă şi el nişte acte prin care să demonstreze că a fost recrutat corect, sau legal, sau şi una şi alta. 

I-am spus că recrutarea propriu-zisă a făcut-o consiliul de administraţie sau ministerul (nici acum nu îmi este clar cine a făcut-o, de fapt), ei au făcut alegerea, au luat decizia şi au stabilit condiţiile de angajare. Noi le-am dat doar o lista cu candidaţi. M-a rugat să-i dau o adeverinţă că ne-am întâlnit cu el şi că îl considerăm apt pentru un asemenea post. Nu e clar dacă apt înseamnă şi potrivit pentru un asemenea post, sau recomandat, sau mai bun decât alţii, sau altceva. 

I-am dat o adeverinţă în care am scris că ne-am întâlnit cu el, că am vorbit şi că l-am considerat „apt” pentru postul în discuţie. Ce vor face procurorii cu această adeverinţă nu ştiu, probabil că nu voi afla vreodată. 

Că să te poţi duce în instanţă împotrivă cuiva care a primit jobul în locul tău într-un proces de recrutare, susţinând că ai fost nedreptăţit şi că, de fapt, eşti mai bun şi mai potrivit decât celălalt, trebuie că recrutarea să fie făcută printr-un concurs cu probe cuantificabile şi măsurabile şi, mai ales, puse pe hârtie, că să rămână la dosar. Poţi să măsori cât de mult aleargă un poştaş, cât de repede schimbă roata un şofer sau ce greutate are o secretară, dar nu poţi face concurs de charismă, de motivare, de onestitate, de păr şi unghii îngrijite, oricât de mult ar crede unii că se poate. Cei care au făcut legea au decretat că „toate posturile se ocupă prin concurs”, fără să-i fie clar nimănui cine şi cum stabileşte ce fel de om ar fi mai bun pentru postul în cauză şi, pe de altă parte, cine şi cum evaluează pe acei oameni. 

Şi, ca să fie şi mai greu de probat în instanţă, adesea firmele de recrutare au păreri diferite asupra profilului potrivit unui anumit job, mai ales când e vorba despre companiile de stat. Eu, de pildă, mă opun luării în calcul a candidaţilor care cer salarii foarte mari, indiferent ce ar scrie în CV-ul lor, pe când alţii fac recomandarea exact pe dos; eu spun că e mai bine să fie specialişti din domeniul de activitate, alţii că e mai important să fii manager cu m mare, indiferent de unde vii. Aşadar, discuţiile şi disputele pe această temă nu se vor termina vreodată, nu au cum să se termine.