Adrian Mihălţianu, scriitorul român finalist într-o competiţie de 5 milioane de dolari: „Românii au încă mania să arate altora că nu mai sunt săraci”
0
Anual, fundaţia suedeză Global Challenges, înfiinţată de miliardarul suedez, originar din Ungaria, László Szombatfalvy, organizează un concurs de proiecte globale, premiat cu 5 milioane de dolari. În acest an, printre finalişti se regăseşte şi un român, Adrian Mihălţianu, scriitor de SF.
Scopul competiţiei, intitulată ”A New Shape”, este de a găsi modele de cooperare globale care să gestioneze riscurile la care este supusă planeta. La ediţia din acest an s-au înscris, conform site-ului oficial, 2700 de persoane din 122 de ţări, iar proiectul lui Mihălţianu, „Liga Globală a Oraşelor Sustenabile”, a rămas printre ultimele 14.
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, scriitorul explică ce presupune proiectul său şi de ce românii sunt atât de puţin interesaţi de mediu.
„Liga Globală a Oraşelor Sustenabile” se referă la un club al oraşelor şi al altor entităţi mari, precum ONG-uri sau mari compani care îşi coordonează politicile de dezvoltare ţinând cont de impactul asupra mediului. Scopul proiectului lui Mihălţianu este ca oraşele să devină mai sustenabile, evitând pe cât de mult posibil haosul politic. „Se iese din marasmul studiilor de fezabilitate alocate în mod corupt”, explică autorul, unul dintre punctele forte ale planului său fiind că studiile şi proiectele se bazează pe un fond comun şi sunt realizate de cei mai buni experţi. Astfel, sunt reduse şi costurile financiare.
În ceea ce priveşte România, Mihălţianu spune că la capitolele unde stăm bine, cum ar fi cel al emisiilor de dioxid de carbon, stăm astfel pentru că suntem săraci şi pentru că „am moştenit un sistem energetic mixt destul de bine echilibrat”. În rest, scriitorul punctează lipsa unei strategii coerente de dezvoltare şi a unei viziuni pentru următoarele două decade.
„Adevărul”: Care ar fi mecanismul de funcţionare din spatele Ligii Globale a Oraşelor Sustenabile?
Adrian Mihălţianu: Foarte pe scurt, Liga este practic un club de oraşe şi alte entităţi (mari ONG-uri, mari companii) care îşi coordonează politicile de dezvoltare astfel încât să-şi reducă impactul asupra mediului, cu ţinta de a deveni sustenabile. Are o adunare generală (primari, CEO etc), un corp de conducere votat de această adunare şi un corp de experţi care defineşte cele mai bune acţiuni pentru a rezolva probleme specifice, în acord cu nişte valori comune stabilite deja de Earth League (un grup de mari oameni de ştiinţă din domeniul climatic).
Recomandările experţilor sunt transformate în politici publice în urma unui proces de negociere între membrii adunării generale, iar oraşele aderă la acestea în funcţie de capacitatea lor de a le implementa. Oraşele vor aloca un anumit procentaj din bugetele lor pentru dezvoltarea sustenabilă, dar vor contribui şi la un buget comun, capabil să reducă foarte mult costurile cu studiile şi proiectele dedicate sustenabilităţii.
Unul dintre scopurile poiectului dumneavoastră este de a oferi soluţii rapide şi simple cu un impact major la nivel global, ocolind însă dezbaterile politice interminabile. Dat fiind că măsurile de impact la nivelul unei societăţi se iau via politici publice, cum s-ar putea implementa cele dintâi fără ciocniri cu nivelul politic?
Vorbim în primul rând de elemente de natură tehnică. De exemplu, ce este mai important pentru diminuarea poluării – să facem mai multe bulevarde şi parcări sau să investim în transportul în comun? Să cumpărăm autobuze diesel sau tramvaie? Toate astea se pot afla din ce au făcut deja alţii, cu tot cu efectele aferente.
Apoi, ce este mai eficient, să tocăm câteva milioane de euro pe gazon şi panseluţe sau să creăm piste de biciclete separate de traficul pietonal şi cel auto? Sunt sute de astfel de decizii administrative. Toate elementele acestea au o mică încărcătură politică, dar un impact masiv în modul în care se dezvoltă un oraş.
Liga este deschisă acelor oraşe şi entităţi care chiar doresc să devină sustenabile. Ţintele de diminuare a poluării şi impactului asupra mediului, cât şi de dezvoltare a sistemelor de sănătate, de educaţie şi aşa mai departe sunt negociate politic, într-adevăr. Dar modalităţile prin care sunt atinse vin din partea unor experţi regionali, pe baza unor studii finanţate de Ligă şi efectuate la cel mai înalt nivel – se iese din marasmul studiilor de fezabilitate alocate în mod corupt, dar se şi evită risipa financiară, pentru că toate acestea costă foarte mult.
Una este să ai o sută de oraşe care-şi fac tot atâtea studii şi proiecte, alta este să ai un fond comun din care se dezvoltă o mână de studii regionale făcute de cei mai buni experţi disponibili şi rezultă o serie de recomandări de bune practici aplicabile unor oraşe sau entităţi similare. Nu se mai irosesc bani şi timp pe false soluţii. Decizia politică e să aderi la aceste norme – evident că vor fi oraşe ai căror politicieni nu vor dori să facă asta.
De unde trebuie, în primul rând, pornit când vine vorba de sustenabilitate? Unde stăm cel mai grav?
Trebuie pornit de la o analiză de risc, apoi găsită o soluţie corectă.
Ne este foarte uşor să percepem riscul atunci când vedem nişte crăci de copac căzute pe jos – ne-am putea sparge capul sau chiar am putea muri dacă acel copac ar cădea într-o furtună, nu? Dar odată evaluat riscul, trebuie să alegi şi calea corectă de evitare a acestuia – iar asta nu e, cu siguranţă, tăierea coronamentului acelui copac şi transformarea lui în stâlp, aşa cum se practică la noi în România, ca să vă dau un singur exemplu.
Experţii din lumea civilizată ştiu acest lucru şi au deja ghiduri de bune practici de toaletare a copacilor. La noi, responsabilii sunt, de fapt, nişte iresponsabili care măcelăresc natura unui oraş întreg.
Riscurile asociate încălzirii globale sunt mult, mult mai complexe decât atât şi nu pot fi evitate printr-o singură soluţie. În primul rând, trebuie să ai experţi capabili să-ţi calculeze la ce riscuri este supus oraşul tău din cauza schimbărilor climatice.
Ce impact vor avea furtunile, tornadele, inundaţiile, seceta, episoadele în care timp de luni întregi temperaturile depăşesc zona de pericol – toate astea se numără în mii de vieţi omeneşti pierdute, în miliarde de dolari daune economice şi, în general, într-un oraş care riscă să se sufoce din cauza proastei administrări. Iar în măsura în care populaţia urbană pe glob reprezintă 54% din total şi va trece de 66% în 2050, e clar că trebuie început de la oraşe.
Proiectul urmăreşte şi „o luptă împotriva schimbării climatice, a daunelor produse mediului, a sărăciei şi a violenţei”. România ar avea mare nevoie de măsuri în această direcţie. Câte şanse credeţi că am avea să intrăm în această ligă? Credeţi că aţi avea cu cine să lucraţi?
Poate nu ne dăm seama, dar sărăcia este strâns legată atât de violenţă, cât şi de degradarea mediului. Cei care ne taie pădurile sunt români, ei ţin drujbele în mână şi tot ei culcă la pământ mii de hectare. Iar atunci când vin activiştii sau poliţiştii să-i împiedice, devin violenţi şi chiar criminali. De ce fac asta? Pentru că nu au o alternativă economică, pentru că pădurile din România nu sunt incluse într-un sistem care să fie exploatate corect şi pentru că autorităţile sunt corupte. Dar şi pentru că noi, cei care cumpărăm mobila, nu ştim de unde provine lemnul şi cu ce preţ a fost tăiat.
Nu am speranţe că se vor lua măsuri la nivel naţional. Dar tocmai de aceea modelul meu se concentrează la nivelul oraşelor, pentru că aici poţi găsi mult mai repede câteva zeci de municipalităţi care să fie dispuse să adere la o astfel de Ligă. Începi cu câteva, apoi extinzi modelul pe măsură ce şi vecinii văd că acelor oraşe le merge bine.
Luaţi drept exemplu concurenţa dintre oraşele din Transilvania, care s-au repezit să-şi renoveze centrele vechi tocmai pentru că au văzut că se poate, iar edilii lor n-au vrut să rămână mai prejos. Mai e mult până departe, dar sunt convins că vom putea coopta cel puţin câteva oraşe din România chiar de la începutul Ligii.
Unde greşeşte România în ceea ce priveşte direcţia pe care o ia în acest domeniu, comparativ cu alte state din Europa?
România nu are o strategie coerentă de dezvoltare, nu are o viziune pentru următorii douăzeci de ani. Noi stăm încă mult mai bine decât alte ţări la nivelul emisiilor de CO2, dar asta pentru că suntem săraci, pe de o parte, şi pentru că am moştenit un sistem energetic mixt destul de bine echilibrat.
Din păcate, suntem recordmeni la creşterea anuală de emisii de CO2 pe măsură ce ne dezvoltăm, iar impactul creşterii nivelului de trai e mult mai mare decât aceste emisii: vedem asta în râurile noastre pline de pet-uri, în miile de maşini care stau blocate în nori de fum, în risipa alimentară care devine ceva obişnuit chiar şi la noi.
Avem, din fericire, investiţii ale multinaţionalelor care se ocupă de tehnologiile viitorului, avem mii de români care lucrează deja în secolul XXI, dar atât timp cât mentalitatea autorităţilor este de secol XIX va fi foarte greu.
Aş zice că România are un potenţial uriaş pe care ar fi păcat să-l rateze, pentru că noi abia acum ne clădim infrastructura, iar dacă vom investi prost şi la întâmplare, vom ajunge să regretăm amarnic asta peste un deceniu-două.
Vă dau doar un exemplu de tactică greşită: toţi românii cer autostradă pentru a ajunge la munte cu maşina, deşi soluţia evidentă e să aibă la dispoziţie un tren rapid care i-ar duce acolo în jumătate de oră, în condiţii de confort şi la un preţ mai mic decât automobilul individual. Odată ajunşi acolo, ar avea aer curat, nu s-ar plimba printr-o imensă parcare. Dar asta presupune o strategie de dezvoltare sustenabilă inexistentă la noi în ţară. Aşa, vom toca miliarde de dolari pe o falsă soluţie – românii vor rămâne blocaţi şi pe autostradă (când se va face), aşa cum o fac acum pe DN1.
Cum aţi ajuns să vă înscrieţi în competiţia pentru ” A New Shape”?
Am aflat despre competiţie din social media şi am decis că pot să-mi folosesc cunoştinţele de drept internaţional şi de jurnalist pasionat de tehnologie şi istorie într-un mod mai bun decât simpla ficţiune.
A avut vreo influenţă faptul că sunteţi scriitor de SF în dezvoltarea proiectului?
Ironic este că în cartea mea de debut intriga evoluează în jurul unei organizaţii finanţate de miliardari care încearcă să rezolve problemele omenirii prin acţiuni directe. Am început să scriu SF pentru că mă preocupă viitorul, iar această competiţie s-a potrivit foarte bine cu ceea ce mă pasionează.
De ce credeţi că românilor le lipseşte preocuparea pentru mediu?
În trecut, românii nu erau aşa, cel puţin în anumite părţi din ţară. Îşi curăţau în faţa curţii, aveau grijă să aibă casa în bună stare, să pună flori, să-şi îngrijească animalele.
La alt nivel, boierii clădeau vile înconjurate de verdeaţă – luaţi exemplul staţiunii Sinaia, care a fost clădită de la zero cu un plan de dezvoltare coerent şi sustenabil, iar asta acum peste o sută de ani!
Comunismul ne-a pus drept conducători nişte indivizi fără viziune, a răsturnat valorile şi ne-a sărăcit atât de mult, încât atunci când ne-am eliberat, modelele noastre erau deja spulberate. Spaţiile comune au devenit ceva de care trebuie să aibă grijă alţii, iar românii au încă mania să arate altora că nu mai sunt săraci, betonând cât mai mult, folosindu-se de mediul înconjurător în cel mai sălbatic mod cu putinţă.
Cele mai frumoase locuri din România sunt pline de mizeria lăsată acolo de cei veniţi să le admire, iar asta nu se va rezolva decât cu amenzi drastice şi aplicate repetat.
Aşa cum s-au civilizat alţii, aşa ne vom civiliza şi noi. Totul e să facem asta mult mai repede decât se întâmplă acum. Modelul meu poate ajuta în acest sens.
Adrian Mihălţianu s-a născut în Bucureşti, pe 9 mai 1975. Deşi e licenţiat în Drept Diplomatic, alege să urmeze o carieră în mai multe multinaţionale de IT până în 2006, când iniţiază pe cont propriu două proiecte editoriale online: un site de jurnale de călătorie, Xplorio, şi un altul cu teste de maşini. Publică articole pe teme de business şi tehnologie şi editoriale în presă.
În 2012, devine redactor-şef al revistei ProMotor, iar apoi gestionează un proiect internaţional, Drivemag.com, împreună cu o echipă alcătuită numai din români. Pasionat de istorie şi fascinat de literatura de anticipaţie, îşi scrie primul volum de literatură SF în 2010 şi îl publică în 2011, în limbă engleză, pe Amazon, romanul constituind baza pentru „Cartea inocenţei”, prima parte a unei saga.
Se încarcă comentariile...
