ANM: Ninsori în cea mai mare parte a ţării, în următoarele două zile. La munte, vântul va sufla cu putere, iar în Moldova se va forma polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rea va continua în acest sfârşit de săptămâmă, în prima parte a intervalului fiind anunţate ninsori în Transilvania şi Maramureş, dar şi precipitaţii mixte în Moldova, unde se va forma gheţuş şi polei, avertizează meteorologii.

De sâmbătă după-amiază, aria precipitaţiilor se va extinde, iniţial fiind înregistrate ploi şi lapoviţă, ulterior ninsori însoţite de viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă informare meteorolofică de vreme rea pentru acest sfârşit de săptămână.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în zonele montane va ninge, local mai însemnat cantitativ, şi se va depune strat nou de zăpadă.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina  ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei.

Din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. În Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4...8 cm, local în jurul a 10 cm.

În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge.

Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.

Începând din a doua parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite