Articol publicitar

Anul Nou chinezesc şi 70 de ani de relaţii româno-chineze, celebrate pe scena Ateneului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
qvi

Academia de dans din Beijing, una dintre cele mai mari şi prestigioase şcoli de dans din lume, a încântat şi anul acesta publicul din România cu reprezentaţii de dans tradiţional chinezesc desfăşurate la Bucureşti şi Ploieşti, între 31 ianuarie şi 2 februarie, în cadrul seriei de evenimente culturale “Festivalul Primăverii”, organizate cu ocazia Anului Nou Chinezesc.

A zecea ediţie a evenimentului, organizat de Ambasada Republicii Populare Chineze în România cu sprijinul cu Casei Româno – Chineze şi Niro Investment Group, s-a încheiat sâmbătă, 2 februarie, cu un spectacol grandios la Ateneul Român. Invitaţii, printre care s-au aflat fostul preşedinte Emil Constantinescu şi vice prim-ministrul Viorel Ştefan, s-au putut delecta cu o varietate de stiluri artistice, de la dans tradiţional chinezesc la pop-opera şi folclor autentic românesc, ca o expresie artistică a excelentelor relaţii bilaterale dintre România şi China.

România a fost unul dintre primele state din lume care au stabilit relaţii bilaterale cu Republica Populară Chineză, proclamată în 1949, anul acesta fiind marcate astfel şapte decenii de relaţii diplomatice neîntrerupte. De pe scena Ateneului Român, Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, a evocat relaţia strânsă dintre România şi China construită de-a lungul anilor.

qvi

„Relaţiile bilaterale româno-chineze s-au dezvoltat continuu în mod stabil şi sănătos, fiind un model de relaţii între state. Avem încredere că aceste relaţii bilaterale vor continua să se extindă către domenii şi mai largi cu ajutorul partenerilor noştri români. De aceea, la această aniversare doresc să mulţumesc partenerilor noştri de la Niro Investment Group pentru implicare şi pentru susţinerea acordată în toţi aceşti ani”, a spus diplomatul chinez.

Niro Investment, grup de firme cu o experienţă extinsă ca dezvoltator de afaceri, investitor, antreprenor general şi manager de active, a fost un susţinător cheie al relaţiilor dintre România şi China în ultimii 25 de ani, prin investiţii şi parteneriate cu firme din China pentru dezvoltarea unor proiecte de amploare în diverse domenii. Spre exemplu, peste 2.000 de firme chineze îşi desfăşoară activitatea în Zona Comercială Dragonul Roşu, cel mai mare centru comercial din Europa de Est.

“Grupul de firme Niro Investment este partener de tradiţie al Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti în organizarea evenimentelor care marchează Noul An Chinezesc şi nu numai. Suntem dornici să sprijinim comunitatea chineză şi să consolidăm această cooperare reciproc avantajoasă. Sperăm că parteneriatul nostru se va aprofunda şi suntem nerăbdători să demarăm noi proiecte de interes comun alături de comunitatea chineză din România”, a declarat Nicolae Dumitru, preşedinte al Niro Investment Group.

Iar pentru că Anul Nou chinezesc este o bună ocazie nu doar pentru evaluări, ci şi pentru proiecţii, reprezentantul Ambasadei Republicii Populare Chineze a făcut referire şi la perspectivele anului 2019, în plan politic, diplomatic şi economic. “În perspectiva anului 2019, China, România şi relaţiile bilaterale româno-chineze vor avea o imagine nouă. Anul acesta vom sărbători solemn cea de-a 70-a aniversare a proclamării Republicii Populare Chineze şi vom planifica direcţia de dezvoltare în continuare. Vom promova în mod continuu şi activ iniţiativa <Belt and Road> şi construirea unei comunităţi umane cu un destin comun”, a spus Tu Jiang.

qvi

Referidu-se la primul mandat al României la preşedinţia rotativă a Consilului Uniunii Europene, diplomatul chinez şi-a exprimat încrederea că România va avea un mandat de succes din noul său rol şi “va străluci mai mult pe scena internaţională”.

De pe scena Ateneului, vice prim-ministrul Viorel Ştefan s-a referit la rândul său la perspectivele de îmbunătăţire a relaţiilor româno-chineze.  “Avem înaintea noastră un drum cu excepţionale oportunităţi de intensificare a dialogului politico-diplomatic şi de diversificare a cooperării economice, investiţionale, culturale, academice şi inter-umane.”

qvi

Programul artistic de pe scena Ateneului a fost inclus un concert al Orchestrei Lăutarii din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros, alături de interpreta Veta Biriş, urmată de un concert Distinto, primul proiect pop-opera din România. Momentul serii a aparţinut însă artiştilor de la prestigioasa Academie de Dans din Beijing, care au susţinut un spectacol de “culoare şi poezie”. Îmbrăcaţi în costume de culoarea jadului, a piersicii şi a mării, ei au interpretat un spectacol bazat pe Guo Feng, una dintre cele patru secţiuni principale ale Shi Jing (Cartea Poeziilor).

Spectacolul s-a încheiat cu un foc de artificii, despre care tradiţia chineză spune că alungă spiritele rele şi care este nelipsit de la Sărbătorile Primăverii organizate în ţara-mamă.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite