Armata, în misiune de autodistrugere la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1989, la Buzău, în plină Revoluţie, patru militari s-au automutilat călcând pe minele pe care chiar ei le plantaseră împotriva „teroriştilor“. În oraşul de lângă pădurea Crâng, două unităţi militare, despărţite de un cimitir, s-au mitraliat crezând că teroriştii se ascund prin cavouri.

Citiţi şi:

Ceauşescu trebuia împuşcat la 23 august 1988

Armata Română a luptat împotriva teroriştilor cu toate mijloacele. La Buzău au fost minate câmpuri întregi. Între poveştile nefericite ale Revoluţiei din decembrie 1989 se înscriu şi accidentele a patru militari care au rămas fără picioare după ce au călcat pe minele pe care singuri le plantaseră. Cum rămâne un militar fără un picior? Este intoxicat cu zvonuri alarmiste, urmează panica, treaba făcută în spirit românesc - „merge şi aşa". Apoi vin oboseala şi neglijenţa. Urmează câteva întâmplări care pot părea comice, dacă n-ar fi tragice.

Eduard Muha, şeful serviciului Geniu în cadrul UM 01847 Buzău (unitate de paraşutişti), a primit ordin, în dimineaţa zilei de 23 decembrie, să realizeze un câmp de mine circular în zona UM 01910 Verneşti (la patru kilometri de Buzău), „pentru a nu pătrunde elemente teroriste în incintă". Ordinul venea de la Bucureşti, de la UM 02580, eşalonul superior. Ştefan Ionaşcu, comandantul UM 01910, declara în dosarul cazului că ordinul de minare a fost dat în 23 decembrie 1989 de către comandantul Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus, prin ofiţerul operativ Olaru.

Prin urmare, Muha a mers la Verneşti, unde a studiat terenul şi minele din dotarea unităţii respective. A constatat că minele nu sunt potrivite pentru acea zonă. A luat legătura cu Bucureştiul, cu UM 02580, de unde i s-a răspuns să se descurce cu ce are. Apoi a cerut un grup de militari, cărora le-a predat ABC-ul protecţiei muncii în materie de minat câmpuri şi s-au apucat de treabă.

„După plantarea unor porţiuni cu mine, marcam cu vopsea albastră pe copaci limitele câmpului de mine, atrăgându-le atenţia că, după plantarea lor, nu mai are voie nimeni să calce pe acolo", a scris Muha în declaraţia dată Parchetului Militar. Operaţiunea a durat trei-patru zile, ceea ce înseamnă că s-a făcut în mare grabă. Procurorii au stabilit ulterior că, din cauza condiţiilor meteo, vopseaua de pe copaci s-a şters.

Momentul 1

În ziua de 28 decembrie 1989, în jurul orelor 14.00-15.00, fruntaşul Sorin Popescu, după ce a schimbat santinela, pentru a scurta drumul spre corpul de gardă, a intrat pe câmpul de mine şi s-a accidentat grav la piciorul drept. „Ştiam că e minat terenul, dar nu am crezut că s-a ajuns până acolo pe unde am trecut eu", a declarat Popescu ulterior. A fost dus la Spitalul Judeţean Buzău, apoi transferat la Bucureşti, iar ulterior la un spital din Germania, unde i s-a pus o proteză.

Momentul 2

La 31 decembrie, ora 9.00, Muha şi militarii în termen Gheorghe Mâzgaciu, Gigi Bubela, Lucian Micu şi Florin Mladin au mers în zona minată pentru a face ridicarea topografică a câmpului de mine. Muha însuşi le-a făcut instructajul pentru a nu se accidenta. În timpul operaţiunii, soldatul Mâzgaciu nu a respectat traseul indicat şi a călcat pe o mină. Şi el a urmat acelaşi traseu ca fruntaşul Popescu: Buzău, Bucureşti, Germania. A suferit amputarea gambei inferioare a piciorului drept. Şi el s-a ales cu o proteză ortopedică.

Momentul 3

În data de 8 ianuarie 1990,  Eduard Muha primeşte ordinul să împrejmuiască zona cu sârmă, să nu mai intre soldaţii acolo. La 11 ianuarie, Muha începe să împrejmuiască zona împreună cu doi soldaţi de la UM 01910. În jurul orei 11.00, din neatenţie, Muha calcă pe o mină. Este transportat la Spitalul Judeţean din Buzău, iar în februarie 1990 e transferat la un spital din Cehoslovacia. I se amputează o treime din gamba piciorului drept şi primeşte şi el o proteză ortopedică.

În 1992, soldatul Gigi Bubela, care se afla lângă Muha în momentul declanşării exploziei, a făcut plângere că a fost şi el rănit. A obţinut adeverinţă de rănit (plăgi abrazive ale membrelor, mâna dreaptă şi ambele gambe).  În afară de Sorin Popescu, ceilalţi trei răniţi au calitatea de mutilaţi în Revoluţie şi beneficiază de indemnizaţii. Nu s-a stabilit cine a fost de vină în această situaţie şi nici de ce a fost nevoie ca un câmp de la marginea Buzăului să fie minat. În ciuda insistenţelor noastre, Eduard Muha, genistul însărcinat cu minarea câmpului, n-a acceptat să discute despre acest eveniment.

Implicarea lui rus

De numele generalului Iosif Rus se leagă două mari evenimente ale Revoluţiei: masacrul de la Otopeni, în care au murit 48 de persoane şi doborârea elicopterului în care se aflau generalii Nuţă şi Mihalea.

Cimitirul cu terorişti

O mostră de prostie şi paroxism s-a înregistrat în zona unităţilor militare 01708 şi 01671, ambele din Buzău. Acestea erau despărţite de un cimitir. În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, între cele două unităţi s-au auzit focuri de armă. Nimeni nu a putut localiza gura de foc, dar, pe 24 decembrie, un detaşament de la UM 01708 a pornit într-o misiune de scotocire a cimitirului. Nu s-a găsit nimic suspect. „Asta ne-a făcut să credem că s-a simulat că s-a tras din cimitir, când, de fapt, după părerea mea, persoane neidentificate ne-au determinat pe noi, cei de la UM 01708, să executăm foc asupra celor de la UM 01671 şi invers", declara în 1992 soldatul Ştefan Stoica, de la UM 01708.

CONFUZIA

Stoica a fost rănit în umărul drept, în timp ce se întorcea din misiunea de scotocire a cimitirului. Întrucât a beneficiat de calitatea de rănit în Revoluţie şi pentru că şi-a dat seama că glonţul care l-a rănit nu putea veni decât din arma unui confrate de-al său, militar în unitatea de dincolo de cimitir, Ştefan Stoica şi-a retras plângerea pe care o formulase iniţial pentru descoperirea celui care a tras în el. 

Din tabăra adversă, adică din UM 01671, militarul în termen Ionel Barbu a fost rănit la cotul stâng în seara de 23 decembrie 1989, ora 23.00, în timp ce transporta o ladă cu muniţie dintr-o clădire a unităţii în alta. Barbu a tras şi el înspre cimitir înainte de a fi rănit. Doru Pavel, militar în termen la aceeaşi unitate, a fost rănit tot atunci în piciorul stâng.

Cel care s-a ocupat de acest dosar a fost procurorul Ion Vasilache, azi şeful Parchetelor Militare. El a dispus în anul 2002 neînceperea urmăririi penale în cazul militarilor răniţi, punând totul pe seama confuziei. În plus, în rezoluţie, Vasilache expune unele aspecte care nu se deduc din declaraţii, şi anume că tirul de focuri asupra UM 01671 s-a pornit din toate direcţiile. Militarii răniţi afirmă însă  răspicat că focul s-a pornit din direcţia cimitirului, la capătul căruia era o altă unitate militară.

„EROII"

Zile în şir a durat focul dintre cele două unităţi. Bilanţul a fost, în cele din urmă, tragic. Din cadrul UM 01671 au fost împuşcaţi mortal, în condiţii neelucidate, sergentul Ion Antemir şi maistrul militar Alexandru Dumitru. Morţii din cadrul Armatei au fost transformaţi imediat după evenimente, în multe oraşe din ţară, în eroi căzuţi la datorie în luptele cu teroriştii. Teodoru Ungureanu, procuror militar, susţinea, în cotidianul „Jurnalul Naţional", că într-o discuţie pe care a avut-o cu generalul Ion Dândăreanu, comandantul Armatei a II-a (cu sediul la Buzău), acesta i-a recunoscut că, din ordinul său, un militar împuşcat de un coleg în dormitorul unităţii a fost transformat într-o victimă a teroriştilor, chipurile într-o misiune de scotocire a unei păduri.

Ion Tarnovschi, locotenent-colonel la UM 01708, mai adaugă o piesă din puzzle-ul haotic al Revoluţiei, când între amici şi inamici era o diferenţă insesizabilă. În seara zilei de 23 decembrie, Tarnovschi a deschis focul împotriva unui ABI al Securităţii care se deplasa prin faţa unităţii. Cei din ABI au ripostat cu foc. Nu au existat însă victime. În dimineaţa zilei următoare, acelaşi ABI a venit la unitate pentru a încărca muniţie pentru brigăzile militare aflate de pază la punctele-cheie din oraş. Tarnovschi personal a fost cel care a urcat în ABI cu lăzile de muniţie.

"S-a simulat că se trage din cimitir, când, de fapt, după părerea mea, persoane neidentificate ne-au determinat pe noi, cei de la UM 01708, să executăm foc asupra celor de la UM 01671 şi invers.''

Ştefan Stoica soldat la UM 01708

S-au ridicat sau nu avioanele de la Bobocu?

Gheorghe Zotolea, fost miliţian  Foto: Cristian Delcea



Există indicii că şi la Buzău s-a exercitat o inflamare a relaţiilor şi aşa încordate între Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale. Orice neon care clipea în sediul Miliţiei era interpretat ca un cod secret. Un episod bizar s-a petrecut pe 24 decembrie 1989. Fostul miliţian Gheorghe Zotolea, care era consemnat în sediul Miliţiei în acea dimineaţă, îşi aminteşte: „Pe 24 decembrie, pe la ora 8.00 dimineaţa, au venit două avioane de la Şcoala de Aviaţie de la Bobocu şi am înţeles că au avut ordin să facă exact ca la Sibiu, adică să tragă în sediul Miliţiei şi al Securităţii.

Zburau la înălţime foarte mică, le-am văzut, au făcut stânga-dreapta deasupra noastră, dar n-au tras. Ofiţerii de la Securitatea noastră au auzit prin staţie ce vorbeau piloţii: «Nu putem să tragem, fiindcă blocurile de locuinţe sunt prea apropiate de sediile Miliţiei şi Securităţii». Dar, din câte am auzit, au avut ordin, de la generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare, să tragă în noi". Bolnav, bătrân şi plictisit, generalul Iosif Rus n-a dorit să comenteze pe marginea subiectului.

Radu Aurelian, şeful judeţului Buzău în acel moment, susţine ideea. Iată cum funcţiona „telefonul fără fir" din Armata Română. Radu Aurelian: „Dândăreanu nu a putut să ia legătura cu mine şi a sunat la colonelul Boloangă de la Pompieri. Boloangă m-a sunat pe mine şi m-a întrebat dacă «e ceva cu Securitatea» şi eu i-am zis că nu e nimic. Boloangă a mai zis că îl întreabă generalul Mereu, de la Bobocu, ce să facă. Şi că Mereu a primit ordin de la Dândăreanu să ridice două avioane şi să execute foc asupra Securităţii şi Miliţiei. S-au şi ridicat cele două avioane, erau în aer când am primit telefonul".

MEREU NEAGĂ

Generalul Constantin Mereu, comandant al Şcolii de Aviaţie de la Bobocu, la vremea respectivă, neagă tot: „Nu am primit niciun ordin de la Dândăreanu să ridic avioane pentru a bombarda clădirile Securităţii şi Miliţiei din Buzău. Un astfel de ordin putea să-mi dea numai Iosif Rus, dar nu au existat asemenea dispoziţii. În plus, eu locuiam exact lângă aceste clădiri, şi familia mea era acolo. Deci ar fi însemnat să-mi bombardez propria familie".

Şi totuşi, avioanele de la Bobocu s-au ridicat deasupra Buzăului. „A fost un avion care a survolat pentru recunoaştere, dar nu a primit în niciun caz ordin să tragă asupra vreunui obiectiv. Ulterior am aflat că a fost un bruiaj al Securităţii pe staţiile radio şi cei din sediu ar fi auzit ceva ca o convorbire între piloţii noştri care spuneau că vor bombarda Miliţia şi Securitatea. A fost probabil o diversiune, dar nu ştiu cine şi în ce scop a făcut-o",  ne-a declarat Mereu.

Bruiaj a fost şi pe radarele de la Bobocu. „La un moment dat ne-au apărut pe radar vreo 20 de ţinte aeriene care veneau dinspre Ianca şi se îndreptau spre noi. După viteza cu care înaintau, am dedus că sunt elicoptere, însă pe măsură ce se apropiau, rămâneau tot mai puţine. Întâi zece, apoi cinci, apoi două, iar la noi n-a mai ajuns niciunul. Mai târziu am aflat că, mai mult ca sigur, au fost nişte ţinte false, provocate prin metode folosite în războiul radio-electronic", a încheiat Mereu.

image
image

"La un moment dat ne-au apărut pe radar vreo 20 de ţinte aeriene care veneau dinspre Ianca şi se îndreptau spre noi.''
Constantin Mereu
fost comandant al Şcolii de Aviaţie de la Bobocu

FILTRUL

La filtrele rutiere din Buzău au fost răspândite liste cu numerele de înmatriculare ale maşinilor securiştilor. Membru într-un filtru, muncitorul Anton Larion spune: „Ni s-a spus că posesorii respectivelor maşini sunt foarte periculoşi şi să se tragă asupra lor fără somaţie. Am recunoscut unul din acele numere ca fiind al lui Nicolae Aldea, securistul întreprinderii unde lucram, Textila Buzău".

Amintirile emanatului Vasile Ion

Despre ezitările Armatei şi despre incertitudinea generalului Ion Dândăreanu am scris în articolele precedente. Vasile Ion, emanatul revoluţiei de la Buzău, susţine că Armata a II-a s-a rupt la un moment dat. Un detaşament s-a alăturat Revoluţiei, ignorând starea de expectativă în care se afla Dândăreanu. „Iniţial, noi nu am vrut să primim militarii în Palatul Comunal, pentru că nu aveam încredere. La un moment dat însă, o grupă de ofiţeri conduşi de colonelul Păştinică a plecat de la Armata a II-a şi a venit la Palat: «Noi suntem alături de revoluţionari şi rămânem aici».

Discutând cu Dândăreanu la telefon, mi-a spus: «Oamenii trebuie să vină înapoi în unitate, altfel e dezertare». Şi ăştia ai lui Păştinică au spus: «Dacă ne ducem acolo, ne arestează sau ne împuşcă. Nu ne ducem». Şi le-am spus: «Vă duceţi pe răspunderea noastră, a revoluţionarilor». Ei bine, când au vrut să iasă afară şi să se urce într-un TAB, s-a pornit o ploaie de gloanţe şi au revenit oamenii în Palat. Peste o zi sau două, după ce am mai parlamentat cu conducerea Armatei a II-a, s-a convenit să se întoarcă la unitate. Bineînţeles că au fost puşi sub observaţie şi au fost izolaţi", povesteşte Vasile Ion.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite