Bătaia de acasă: agresorul poate fi săltat fără mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România, numărul persoanelor abuzate este în creştere
În România, numărul persoanelor abuzate este în creştere

Noua lege pentru combaterea violenţei domestice le permite poliţiştilor să intre în casă fără mandat. Agresorul poate fi apoi ţinut la distanţă de victimă prin ordin de protecţie.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, de „Ziua Femeii", decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Varianta îmbunătăţită a vechii legi cuprinde aspecte legate de ordinul de protecţie al victimelor şi ordinul de restricţie împotriva agresorului. Astfel, bătăuşii vor fi mai aspru pedepsiţi, iar victimele mai protejate. „Am promulgat legea pentru combaterea violenţei în familie. (...) Aşa că nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi. Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la puşcărie", a spus preşedintele ţării.

Victimele pot cere ordin de protecţie

În 2010, în România,  au fost înregistrate peste 11.000 de cazuri de violenţă în familie şi aproape 3.000 în primul trimestru al anului 2011. Specialiştii în domeniu spun că numărul persoanelor abuzate este în creştere, iar acestea îşi pot găsi liniştea în doar 53 de centre în toată ţară, care au o capacitate de 700 de locuri.

Potrivit noii legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru din aceeaşi familie care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Pentru ca victimele acestui tip de violenţă să poată fi protejate mai bine, conform noii legi, victima violenţei în familie are dreptul să solicite instanţei judecătoreşti emiterea unui ordin de protecţie, aceasta putând să evacueze temporar agresorul şi să interzică revenirea lui pe o anumită perioadă de timp. De asemenea, persoanele agresate au dreptul să locuiască în domiciliul comun, chiar dacă este proprietatea agresorului. Procedura de emitere a ordinului de protecţie va fi extraordinară şi urgentă şi va fi pusă în aplicare atunci când victima va suferi acte de violenţă fizică sau psihică sau dacă a fost ameninţată cu astfel de acte, astfel încât continuarea coabitării nu mai este posibilă. La solicitarea victimei, poliţiştii au dreptul să pătrundă în domiciliul vizat.

Actele de violenţă domestică trebuie sesizate la Parchet, iar cererile trebuie formulate în termen de trei zile de la producerea agresiunii şi sunt de com-petenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. Termenul de judecată nu va fi mai mare de 48 de ore.

Agresorul nu are voie să contacteze victima

Autorităţile pot impune măsuri de siguranţă specială. Astfel, agresorului i se poate interzice orice contact cu victima: telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, precum şi să se apropie de locuinţă, locul de muncă, şcoală sau alte locuri unde îşi desfăşoară activitatea. Acest ordin de restricţie este valabil până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare pentru infracţiunea vizând violenţa în familie, în privinţa căreia s-a dispus începerea urmăririi penale a agresiunii.

„Legea este insuficientă"

Asociaţiile care militează pentru drepturile omului susţin că această lege nu va rezolva toate conflictele şi ar mai fi nevoie de adăugiri care să protejeze mult mai bine victimele. „Este un pas înainte, dar prea mic faţă de situaţia reală din România. Este totuşi o lege bună, dar insuficientă pentru a soluţiona toate tipurile de cazuri. Era mai bine dacă s-ar fi realizat un sistem eficient de prevenire şi combatere a violenţei", a declarat pentru „Adevărul", Mirela Pavel, preşedinte No Abuse.

"Am promulgat legea pentru combaterea violenţei în familie. (...) Aşa că nu o să mai fiţi bătute acasă de bărbaţi. Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la puşcărie.''
Traian Băsescu preşedintele României

Amenzi pentru cei care nu sprijină victimele

Legea prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor. De asemenea, sunt amendate cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei victimele care refuză părăsirea adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite