Bile pe creier

Constat de ceva vreme că din ce în ce mai mulţi călători cu metroul, ca să-şi omoare timpul, joacă pe telefoanele lor inteligente diverse jocuri, mai cu seamă unele cu bile. Bile care curg şi apoi dispar.

Nu caut numele acestor jocuri şi nici nu mă obosesc „să întreb un prieten“, pentru că mi se pare că aş pierde timpul. Nu am pretenţia ca majoritatea oamenilor care călătoresc cu metroul bucureştean să citească Dostoievski, Thomas Mann sau vreun alt scriitor „greu“. Ar fi o pretenţie caraghioasă. Probabil că oamenii care joacă bile (în duşmănie!) fie că se întorc de la muncă, obosiţi, sictiriţi (şefii au şters pe jos cu ei), împovăraţi de griji, fie că sunt atinşi de acest „microb“ al bilelor. În fond, fiecare face ce vrea cu timpul său. Bilele astea sunt frumos colorate, sunt jucăuşe, nu te pun să gândeşti, să raţionezi, dai cu degetul pe ecranul smartphone-ului şi calmul se instalează în „natura umană“. Bilele aduc chiar fericirea pentru unii jucători, în funcţie de punctajul obţinut.

Când mă gândesc, totuşi, că în România, consumul de carte este de 5 euro per capita pe an (pe an, nu pe lună!), cifră care ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, că sunt oraşe care nu au librării (la sate au dispărut demult) şi că achiziţiile de carte pentru bibliotecile publice sunt derizorii sau inexistente, atunci chiar mă sperie mulţimea jucătorilor de bile. Adică, mulţimea de analfabeţi funcţionali, de idioţi, de spălaţi pe creiere. Problema n-ar fi că aceasta este din ce în ce mai mare. Drama este că această mulţime începe să cuprindă mai toate structurile societăţii, influenţând vieţile oamenilor cu carte, educaţi, cu minţile deschise.

Aceste bile digitale ne dau sentimentul că suntem oameni ai viitorului.

Mi se va reproşa că trăim vremuri de explozie IT&C, românii să se bucure de înalta tehnologie! Jocurile cu bile (ca şi păcănelele) fac parte din cultura populară. Într-adevăr, sunt mulţumit că am apucat să trăiesc aceste vremuri cu e-mail, cu Facebook, cu site-uri şi bloguri, cu o viteză uluitoare în comunicare şi, nu în ultimul rând, cu bile. Dar una este să pretinzi că eşti deştept, pentru că te pricepi la bile, şi alta este să-ţi cultivi spiritul deschizând o carte.

Desigur, mi se va atrage atenţia că a crescut numărul cititorilor de cărţi electronice şi că se citeşte mai mult decât „înainte“. Eroare! Consumul de cărţi electronice este redus în România faţă de Ungaria sau Cehia. Apoi, cititul mesajelor pe Facebook şi al celor scrise de postaci nu intră în sfera lecturii.

Lectura este o activitate inexistentă pentru foarte mulţi români. Obişnuinţa lecturii a fost sugrumată în şcoli, prin dezinteresul profesorilor faţă de carte. Pur şi simplu, lectura a fost alungată din şcoala românească. Toate campaniile de promovare a lecturii, derulate de editorii entuziaşti, sunt frecţii la picior de lemn. Partida a fost pierdută în dezastrul din învăţământul românesc. 

E mult mai comod să jucăm bile. Aceste bile digitale ne dau sentimentul că suntem oameni ai viitorului. Un viitor demolat de bilele încastrate în multe creiere.