„Boşorogul comunist împuţit şi vagaboanda drogată”

Doamna cu ţigara electronică din autobuzul bucureştean a stârnit în câteva clipe, în mai puţin de un minut, ura, dispreţul, injurile şi agresivitatea pasagerilor. Nu unul, ci mai mulţi au sărit la bătaie. Clipul a ajuns în presa scrisă şi tv şi ne prezintă încă un exemplu real şi recent de Românie autentică, vie şi democratică. Dreptate cu pumnul.

Doamna

Din analiza filmării, doamna îşi continuă gestul chiar dacă prima reacţie a celor din jur este una cu totul în defavoarea ei. Tind să cred că scena ar fi arătat cu totul altfel (s-ar fi încheiat probabil) sau că efectele puteau fi prevenite din primele secunde dacă, îndată după prima remarcă, doamna şi-ar fi încetat gestul. Schimbul de replici nu s-ar fi agravat prin agresiunea fizică. Însă în logica domniei sale, o ţigară electronică nu afectează cu nimic. A ignorat câteva aspecte importante în această evaluare. Întâi că obiectul cu pricina emana ceva (abur, nu fum toxic, orice) şi nu putea cauza indiferenţă pasagerilor. Doi: că se afla într-un mijloc de transport public, deci un spaţiu închis şi restrâns. Trei: că în jurul ei erau persoane care pe de o parte nu aveau cunoştinţe despre obiect şi, mai grav, au interpretat gestul dânsei ca o insultă. 

Gloata

Cu toate că un domn a încercat să explice pe un ton calm „asta nu scoate fum, nu e ţigară”, o doamnă şi alţi indivizi vociferează cu multă forţă. În astfel de momente, nu mai contează unde se regăseau, cu ce scop călătoreau, care este de fapt miza (pentru ce să ne agităm) şi mai ales ce înseamnă respect mutual, politeţe sau limbaj civilizat. Tind să cred că scena ar fi arătat cu totul altfel dacă un reprezentant al gloatei s-ar fi apropiat şi politicos şi convingător ar fi rugat pasagera să nu mai fumeze.

Dar în astfel de momente, indivizii reacţionează profund emoţional şi impulsiv, se solidarizează negativ şi trec la acţiune. Simţindu-se atacaţi, ei trebuie să riposteze. Şi nu oricum. Gloata atacă persoana. Întâi verbal „eşti drogată”, „nesimţită”, „miroşi a băutură”, „eşti o curvă”, „mai taci dracu din gură”  şi apoi cu pumnul. Gloata, în cazul de faţă, apără dreptatea. Ea se opune nedreptăţii însă uită că prin atac nu face decât să fie ea cea care se descalifică.

Şi gloata nu renunţă până nu aruncă din autobuz femeia.

Dacă scena începe cu „nenorocitul” care bate femeile, pentru a nu fi singurul mascul, în scenă intră şi o femeie. Şi femeia atacă femeia. Şi alţi bărbaţi atacă femeia. După o aparentă pasivitate conflictul continuă şi alte noi voci misogine atacă victima „nu te-a mierlit bărbatu bine de dimineaţă, dă-te dracu!”

Şoferul

Din cele 5 minute filmate, şoferul este inexistent. Nu ştiim cum arată (poate autobuzul nici nu avea şofer?). Extrem de pasiv şi tind să cred că este culpabil. Ba poate şi-a aprins şi dânsul o ţigară. Cu filtru. Că doar are voie. Se observă limpede, cum acelaşi domn cu mustaţă care informa iniţial despre inofensivitatea ţigării electronice, el are iniţiativa şi se apropie de şofer. Dar şoferului nostru puţin îi pasă. El permite desfăşurarea conflictului în autobuzul de care el însuşi este răspunzător.

Şoferii în Occident

Scena m-a dus cu gândul la şoferii-stăpânii-autobuzelor din Occident. Acei şoferi exigenţi şi totodataă atenţi şi amabili. Era un şofer în Londra care a simţit într-o seară miros de fast-food şi nu a plecat până când tânărul vinovat nu a decis să părăsească autobuzul. Un alt şofer a insistat ca fiecare pasager să folosească centurile de siguranţă. Desigur sutele de cazuri ale şoferilor care porneau autobuzul când fiecare pasager era în siguranţă, aşezat pe scaun, şoferii care deschideau repede rampa pentru a urca o persona cu o dizabilitate locomotorie, în fine, şoferii care asigură în definitiv siguraţa pasagerilor.

Bătrânii şi tinerii

Nu, în scena aceasta nu tinerii, născuţi după 90 cu televizor şi internet, ăia fără bun-simţ şi 7 ani de acacă sunt protagoniştii. Aici sunt adulţii şi culmea cei de vârsta a treia. Şi ei reprezintă România.

Cetăţeanul este justiţiarul însuşi prin excelenţă

România

Scena nu este o excepţie. Doamna, gloata şi şoferul aparţin ţării noastre. Experimentul se poate repeta în orice alt mijloc de transport din orice alt oraş al României. În România, fiecare cetăţean îşi face singur dreptate apelând la jigniri şi violenţă. Regulile omeneşti nu se respectă, nici legile statului. Nu există o decenţă şi nici cel ce are rolul de a apăra legea nu o apără. Cetăţeanul este justiţiarul însuşi prin excelenţă. Dar tot de România aparţine şi cetăţeanul responsabil şi conciliant - în persoana domnului cu ochelari şi mustaţă. Doar că, din păcate, prezintă un singur mare dezavantaj: este în minoritate şi vocea lui nu este ascultată (nici de marea masă, nici de şofer). 

Din păcate, în România tânăra şi vechea generaţie nu respectă nici măcar regulile de conduită civică. A fi bun cetăţean este o utopie. Nu contează drepturile şi demnitatea celuilalt. Contez eu. Şi ambiţia mea şi bunăstarea mea. Celălalt poate să fie nedreptăţit, să sufere şi chiar să moară. Reţin cazul unui om ce zăcea în plin centrul unui oraş de provincie, când niciun trecător nu se apropia crezând că este un om al străzii adormit. De fapt era un om bolnav de epilepsie.

România este vindecabilă întâi dacă se doreşte a se vindeca şi dacă pacienţii îşi respectă tratamentul, iar medicul îşi face datoria.