Cardul de sănătate. Numai 2 întrebări şi răspunsuri

Nefiind nici reprezentant al Casei Naţionale de Sănătate sau al Ministerului Sănătăţii şi nici jurnalist, am libertatea de a răspunde numai la două întrebări, dar esenţiale, legate de cardul de sănătate: “Ce beneficii aduce asiguraţilor?”, “Ce beneficii aduce medicilor?”.

Răspunsurile la aceste întrebări se pot adauga celor 12 enumerate de Adina Vlad pe 3 ianuarie.

Ca şi americanii, care întotdeauna întrebă mai întâi, la orice propunere „what’s in it for me?” (nota mea: “ce am eu de câştigat?” – într-o traducere adaptată), asiguraţii şi personalul medical îşi vor manifesta receptivitatea sau rezistenţa faţă de acest instrument, devenit obligatoriu de la 1 februarie 2015, în funcţie de avantajele pe care le vor avea.

În primul rând să vedem ce beneficii aduce cardul de sănătate asiguraţilor.

Pe scurt, răspunsul ar fi nici un beneficiu sau beneficii cel mult minore.

Cardul de sănătate, luat separat, va reprezenta într-o primă etapă strict un mijloc de autentificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. În prezent, scrierea consultaţiilor, ca act administrativ nu medical, precum şi a reţetelor, se făcea pe baza autentificării medicului cu ajutorul unui dispozitiv criptat, personalizat. Acestei verificări a autenticităţii autorului consultaţiei se mai adăugă încă o cheie de control, verificarea prezenţei efective a pacientului în cabinet, prin folosirea cardului şi a unei parole alese de asigurat. Astfel, teoretic, medicii nu ar mai putea scrie consultaţii fără ca pacienţii să calce uşa cabinetului şi nici nu ar mai putea fi scrise şi eliberate reţete pe numele unor asiguraţi, fără ca aceştia să ştie. Totuşi astfel de fraude, deşi posibile, ar fi putut fi evitate cu multă uşurinţă, prin controale şi pedepsirea exemplară şi publică a vinovaţilor, cea mai dură dintre ele nefiind cea penală, ci interdicţia de a mai lucra în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Din păcate, astfel de atitudini din partea autorităţilor au fost rarisime sau chiar contrare (spre exemplu, un medic care a fraudat sistemul a fost iertat pentru că a acoperit pagubă produsă!). De aceea, beneficiul eficientizării banilor publici este doar un pseudobeneficiu, menit a scuti funcţionarii caselor de asigurări de necesarele controale!

Mai mult, pacienţii se vor confrunta cu situaţii delicate, când vor pierde cardul, vor uita PIN-ul, sau vor omite să-l ia cu ei când merg la consultaţie, ceea ce le va face viaţa extrem de amară fara ştie de ce vor trebui să treacă prin calvarul cu pricina.

Un pseudobeneficiu ar fi abandonarea practicii de solicitare a adeverinţei de la angajator sau a ultimului talon de pensie care să dovedească faptul că pentru tine sunt plătite la zi contribuţiile la sistemul de asigurări de sănătate. După intrarea în funcţie deplină a Sistemului Informatic al CNAS (ŞIUI) atât pe site-ul instituţiei se poate verifica existenţa asigurării la zi cât şi prin încercarea de accesare a sistemului care primul lucru pe care-l afişează când încerci să scrii o consultaţie sau o reţetă este starea asiguratului din punct de vedere al cotizaţiei. Cu alte cuvinte, solicitarea adeverinţei, pe care medicii o fac la recomandarea (cerinţa expresă însă neoficială) a funcţionarilor caselor de asigurări este doar un abuz birocratic, care nu are legătură cu discutatul card de sănătate.

La cea de-a doua întrebare referitoare la beneficiile pentru furnizorii de servicii este şi mai greu de găsit un răspuns satisfăcător.

Medicii întâmpină o greutate birocratică suplimentară care, în unele situaţii le va face viaţa extrem de grea. În teorie toate actele medicale ale pacienţilor ar trebui scrise în intervalul de la intrarea în cabinet a acestuia până la plecarea lui. În realitate, acest lucru este dificil şi uneori chiar imposibil. Medicii sunt limitaţi la 28 de consultaţii pe zi, respectiv la maxim 15 minute per consultaţie, timp în care trebuie să facă anamneza pacientului să-l consulte, să îi scrie reţeta, eventual un bilet de trimitere la un alt specialist sau un formular de analize. Acestor manopere birocratice, care se efectuează prin intermediul calculatorului necesită mai mult timp decât dacă ar fi efectuate manual, cu pixul pe hârtie. Cum informatizarea, necesară în fapt, li se adăugă şi obligaţia (aş zice absurdă) de a mai avea şi aceleaşi date scrise manual în registrul de consultaţii şi în fişa individuală a pacientului, putem constata că cele 15 minute sunt insuficiente pentru că pacientul, subiectul întregii activităţi să capete atenţia pe care o merită şi pe care o plăteşte. Soluţia găsită de mulţi dintre medicii care au pacienţi cu boli cronice, care necesită reţete repetitive, este aceea de a scrie actele medicale informatizate cu o zi înainte de prezenţa pacientului în cabinet. Este foarte posibil ca după introducerea cardului toate actele medicale să poată fi scrise doar în timp real, cu pacientul de faţă. În aceste condiţii, este probabil că timpii de aşteptare să crească şi să producă nemulţumiri. Cred însă că se vor putea găsi rapid soluţii tehnice, de îndată ce semnalele de la medici vor fi transmise CNAS. O portiţă în acest mecanism va însemna însă că, de fapt, cardul este inutil.

În concluzie, în opinia mea, cardul de sănătate în sine, ca mijloc de acces şi identificare este inutil. Pacienţii mai dispun de un asemenea instrument, cardul de identitate, care începând de anul acesta va fi şi el înlocuit cu un card cu cip, identic cu cel al CNAS. De de mai era nevoie de cardul de sănătate? Doar pentru că măsurile au fost adoptate în timp, separat de către MS şi Ministerul Afacerilor Interne, pentru că Imprimeria Romana achiziţionase blancurile cardurilor fără a avea şi filă de buget (fără ca acea cheltuială să fie aprobată printr-un act normativ), pentru că fuseseră deja angajaţi bani europeni (de fapt tot ai noştri) care ar fi trebuit suportaţi tot din bugetul de stat dacă proiectul ar fi abandonat. Există şi alţi cârcotaşi care au acuzat interese comerciale asupra cărora nu am cum să mă pronunţ.

În momentul lansării celuilalt proiect informatic major, Dosarul Electronic de Sănătate (DES), cardul de sănătate va juca un rol mult mai important, deoarece atunci el va reprezenta cheia de acces la toate datele noastre private, de sănătate. Cele două proiecte au fost concepute în tandem, chiar dacă am impresia că toate aspectele legate de acest din urmă proiect nu au fost studiate în amănunţime. 

În opinia mea, proiectul DES va fi un eşec răsunător.  Este însă prea târziu pentru a mai opri din mersul său desfăşurarea acestei aventuri informatice. Realitatea va da verdictul în momentul implementării propriu-zise. Deocamdată, aduc un singur argument în favoarea opiniei mele pesimiste: un gigant precum Google a abandonat proiectul său lansat în 2008 „Google Health”, similar celui românesc, după numai 3 ani! Oamenii, atât de entuziasmaţi de produsele acestei megacompanii, s-au temut şi în final au refuzat pur şi simplu să alimenteze cu date sensibile serverele altcuiva. România vrea acum să-l implementeze cu forţa la nivel naţional!

Dacă cei care vor analiza cu bună credinţă proiectul DES vor ajunge la concluzia că din motive de siguranţă trebuie modificat radical şi redus la funcţionalităţi mult reduse decât se prezintă pe site-ul des-cnas.ro, cardul de sănătate va deveni de o inutilitate crasă.

De aceea sugerez că încă de pe acum, să se aibă în vedere unificarea celor două proiecte – Cardul Electronic de Identificare şi Cardul Electronic de Sănătate, astfel încât pe măsură ce se vor emite noile carduri de identificare să se renunţe la obligativitatea celui de-al doilea. Asta se va întâmpla doar dacă Guvernul va da dovadă de înţelepciunea de a recunoaşte ceva care este greşit din start!