Articol publicitar

„Carusel“ – asociaţia care schimbă vieţi  zi de zi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când cei de la Asociaţia „Carusel” au folosit exact acest cuvânt pentru „a-şi boteza” organizaţia fie nu au ştiut toate, dar absolut toate semnificaţiile termenului, fie au anticipat la milimetru ceea ce avea să urmeze din acea clipă. Cale de mijloc nu există!

Fiindcă una peste alta, carusel înseamnă mişcare, înseamnă o deplasare continuă. Putem spune că la fel se întâmplă cu echipa Asociaţiei „Carusel” care se află în acţiune permanent şi încearcă să rezolve probleme sociale dificile. Şi asta din simplul motiv că de peste 20 de ani cei ce lucrează la „Carusel”, voluntar în marea lor majoritate, ştiu că trebuie să fie pregătiţi, în orice moment, să-şi ajute semenii aflaţi în nevoie. În fond, nu ne-ar mira foarte tare dacă s-ar compara fie cu pompierii, fie cu îngerii păzitori.

Cei care nu cred în forţa comparaţiei ar trebui să ştie că oamenii din „Carusel” au ajutat în ultimii ani peste 400 de consumatori de droguri, în special din cartierul Ferentari şi din împrejurimile acestuia, o zonă de care bucureşteanul, şi nu numai el, fuge doar la auzul numelui. Prin proiectul „Centrul Caracuda”, finanţat de Programul de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile,  foştii consumatori au beneficiat cu ajutorul celor de la „Carusel” de servicii medicale integrate (schimb de seringi, consiliere, asistenţă socială, asistenţă medicală primară, testare HIV, Hepatita B şi C, referire şi acompaniere către alte servicii).  Aceste activităţi au contribuit la prevenirea HIV, precum şi a Hepatitei B şi C în rândul consumatorilor de droguri. Totodată, grupul informal alcătuit din foşti şi actuali consumatori de droguri intitulat „BADD – Brigada Activiştilor din Domeniul Drogurilor” s-a consolidat în timp, devenind o voce a celor care nu sunt auziţi în relaţia cu autorităţile. În prezent, BADD participă la consultări privind politicile din domeniul drogurilor cu Agenţia Naţională Antidrog, dar şi la acţiuni de apărare a drepturilor omului. 

Un alt exemplu de  proiect reuşit al celor de la Carusel este „DN 0”, desfăşurat între 2016 şi 2017 cu sprijinul Programului de Cooperare Româno-Elveţian,  Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile. Acesta a contribuit la îmbunătăţirea calităţii vieţii a peste 400 de femei care practicau sexul comercial stradal în Bucureşti şi pe drumurile naţionale din alte 13 judeţe. Acestea se confruntau cu situaţii de stigmatizare şi discriminare, cu riscul infectării cu virusul HIV şi alte boli cu transmitere sexuală, dar şi cu o multitudine de forme de violenţă. Echipa de teren a celor de la „Carusel” a distribuit aproximativ 120.000 de prezervative în cadrul activităţilor de cartografiere şi reducere a riscurilor asociate practicării sexului comercial. Peste 300 de femei au beneficiat de sesiuni de informare şi consiliere atât cu privire la modalităţile de de prevenire a HIV şi a altor boli cu transmitere sexuală, cât şi cu privire la serviciile socio-medicale disponibile în apropierea zonei în care îşi desfăşoară activitatea sau în care locuiesc. Ele au beneficiat de asistenţă medicală primară, medicul efectuând teste rapide pentru HIV, Hepatita C, Hepatita B şi sifilis. Peste 200 de femei au beneficiat de servicii de asistenţă socială şi de trimiteri către servicii socio-medicale existente. De asemenea, s-a realizat un studiu de evaluare a accesului femeilor care practică sexul comercial la servicii publice, precum şi a vulnerabilităţii acestora la abuz din partea clienţilor sau a autorităţilor, pus ulterior la dispoziţia tuturor celor interesaţi.

Însă cei de la „Carusel” au luptat, şi continuă şi azi să facă acelaşi lucru, nu doar contra viciului drogului sau alcoolului, discriminării şi abuzului. Cei care trăiesc pe străzi sau cei care vin din medii dezavantajate socio-economic au intrat şi ei în atenţia celor de la „Carusel”. În acest din ultim caz cei de la „Carusel” au organizat un adăpost temporar de noapte din containere modulare. Un model care poate fi aplicat cu succes în multe spaţii mici din diverse zone ale unei metropole. Nu au fost ignoraţi nici cei cu risc ridicat de îmbolnăvire, din pricina excluziunilor şi marginalizărilor sociale. Una peste alta, cei de la „Carusel” şi-au asumat o „carte de vizită” cum puţine altele există în prezent.

Printre cei care fac parte din echipa „Carusel” sunt deopotrivă tineri şi persoane trecute de 40 de ani. Licenţiaţi în psihologie, ştiinţe politice, sociologie sau biologie. Ba chiar şi medici sau economişti. Ei au pus în comun pasiunea pentru cei aflaţi în nevoie, pentru lucrul bine făcut, pentru cunoaşterea şi respectarea dreptului tău şi al celui de lângă tine, în egală măsură. Marian Ursan, directorul executiv al asociaţiei, spre exemplu, are o experienţă de peste 20 de ani în acest domeniu şi este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai bine pregătiţi activişti sociali. Celor tentaţi să intre în rândurile celor de la „Carusel” le spunem doar atât: nu doar echipa este una specială, dar oamenilor li se adaugă doi căţei, absolut minunaţi. Cricket Berna şi Sisi Snow vor fi, probabil, cei dintâi care vă vor spune bun venit la „Carusel”!

Am încercat să obţinem câteva impresii de la Marian Ursan despre activitatea organizaţiei. A fost imposibil. În această perioadă „Carusel” trebuia să implementeze contratimp un alt proiect în care cei peste 100 de voluntari sunt implicaţi. Şi-a cerut scuze cu aceste cuvinte: „Mi-e şi ruşine că nu am timp pentru câteva cuvinte, dar rolul nostru e acela de a fi prezenţi acolo unde statul, din diferite motive, nu poate să intervină. Fie că-i scapă anumite situaţii sau anumite grupuri, fie că nu are capacitatea sau resursele sau poate chiar interesul…La noi nu există scuze, ci doar răspunsuri şi servicii pentru cei de lângă noi”.

(Material realizat în baza proiectelor susţinute prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român - Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile şi Fondul Tematic pentru Parteneriate şi Experţi)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite