Cât de realiste sunt salariile de 3.600 de euro promise medicilor de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşterea salariilor medicilor, iluzorie
Creşterea salariilor medicilor, iluzorie

Salariile medicilor vor creşte până la 3.600 de euro, iar cele ale rezidenţilor până la 4.000 de lei până în anul 2020, promite ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Specialiştii în economie atrag atenţia că o astfel de previziune nu este sustenabilă şi ar crea o speranţă greşită în rândul populaţiei, pentru că România nu are o creştere a productivităţii care să permită mărirea veniturilor.

Legea unică a salarizării, care urmează să fie aprobată în vară, prevede ca până în 2020 salariul brut al medicului din medicina de urgenţă să ajungă la 3.600 de euro, susţine ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Reprezentantul Guvernului promite că salariile doctorilor vor creşte foarte mult chiar din anul 2018, ajungând la un nivel de 70% din nivelul salariilor medicilor în UE, astfel încât aceştia să nu mai plece din ţară. 

„Pot să vă spun că medicul care va avea cel mai mare salariu va fi medicul de medicină de urgenţă, cu cel mai mare grad, şi va ajunge la 3.600 de euro, conform programului de guvernare. Am încercat să asigurăm o salarizare foarte aproape de Uniunea Europeană, aproximativ la 70% din ce se câştigă în UE pentru medici, astfel încât să evităm situaţia în care toţi medicii să plece peste graniţă după ce sunt formaţi de către statul român”, a declarat Vasilescu.

Economiştii consideră că aceste creşteri salariale sunt nerealiste, pentru că nu avem o creştere a productivităţii care să le susţină. Mai mult, incertitudinea politică internaţională creează nesiguranţă pe piaţa monetară şi ar fi greu să prognozezi că poţi susţine chiar şi treptat aceste creşteri. 

„Declaraţia doamnei ministru nu este sustenabilă. Este absolut imaginar ca în condiţiile economice actuale ale României să crească salariile până la 3.600 de euro, chiar dacă creşterea va fi pe etape. Doamna ministru are o imaginaţie bogată. Este bine intenţionată, dar toată această prezentare pe care a făcut-o nu a avut nicio logică. România nu are capacitatea să mărească salariile şi pensiile la nivelul pe care îl promite. Structura economiei româneşti nu s-a modificat,  e o structură care creează valoare adăugată sub media europeană, iar mediul internaţional este foarte volatil, nu ştim ce se întâmplă cu piaţa monetară ca urmare a politicii Trump, nu ştim ce se întâmplă la alegerile din Germania şi din Franţa, nu ştim ce se întâmplă cu UE, nu avem niciun program serios de trecere la euro. Toate lucrurile sunt incerte, iar din această incertitudine dânsa propune nişte sume astronomice. Creează o speranţă în rândul populaţiei cu totul şi cu totul ireală, nu face bine”, este de părere profesorul în Economie Mircea Coşea.

Salarii mai mari şi pentru rezidenţi

De salarii mai mari ar putea beneficia începând de anul viitor şi medicii rezidenţi. Cel puţin aşa reiese din draftul Legii salarizării unitare. Concret, potrivit documentului, dacă rezidentul de anul I ajunge la un salariu brut de 1.200 de euro, cel de anul VI va putea obţine un salariu lunar de 6.000 de lei, la care se adaugă şi sporurile, în funcţie de specialitate. 

„În momentul de faţă, medicul rezident are 1.500 - 1.600 de lei, la care se adaugă 700 de lei bursa lunară, însă din 2018 vorbim practic de o dublare a venitului. Vrem să îi dăm absolventului de medicină o motivaţie financiară pentru a rămâne în ţară. În prezent, rezidentul, când termină pregătirea, are două opţiuni: poate să rămână aici sau poate să plece afară. Or, Italia are, mai nou, o deschidere către lucrătorii sanitari după ce a constatat un deficit de personal medical la nivel naţional. Trebuie şi noi să recunoaştem că e un dificit de specialişti la nivel naţional şi în anumite judeţe şi să luăm măsuri. Iar o măsură e dublarea veniturilor medicilor rezidenţi”, a explicat doctorul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. 

 

CMR: „Doar salariile mari nu sunt suficiente“

De cealaltă parte, medicul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a arătat, pentru „Adevărul”, că doar o dublare a salariilor nu este suficientă pentru a estompa efectele exodului. Esenţiale sunt investiţiile în aparatură şi în infrastructura spitalicească. 

„Numai salarizarea nu e suficientă, ea merge mână în mână cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, a declarat şeful medicilor. La rândul său, expertul în politici de sănătate Sorin Paveliu spune că ar trebui să existe un echilibru din punct de vedere al salariilor. „Aceste salarii trebuie să fie balansate şi să fie făcute strategii pe termen lung”, a explicat specialistul.

Care este dimensiunea exodului 

Cele mai recente statistici făcute publice de Ministerul Sănătăţii arată nivelul dezastrului din sistemul de sănătate: 43.000 de medici au solicitat acte pentru a lucra în străinătate începând cu anul 2007. Cifra avansată chiar de Ministerul Sănătăţii exprimă intenţia doctorilor de a părăsi sistemul de sănătate românesc. Şi pierderile pentru stat sunt masive: 3,5 miliarde de euro a costat pregătirea zecilor de mii de medici care au ales să profeseze peste hotare. 

Doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România, susţine că, în momentul de faţă, 4.000 de medici români lucrează în Franţa, alţi 6.000 în Germania, 4.000 în Marea Britanie şi peste 600 îşi desfăşoară activitatea în spitalele belgiene.  

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite