Cea mai importantă întrebare

Mi-ar fi plăcut ca viaţa să ne fie dată cu instrucţiuni de folosinţă. Din păcate, ea vine ca o pagină goală pe care noi o umplem cu poveşti, emoţii şi dileme. Peste inocenţa din oficiu, punem credinţe pe care le luăm de la cei mai apropiaţi nouă: părinţii, profesorii, eroii preferaţi sau dumnezeul nostru particular. Şi experienţele personale, care vin la grămadă, frumoase şi urâte, logice sau nu, legitime sau nedrepte.

Unul dintre lucrurile pe care le-am înţeles foarte târziu este că oamenii, în general, nu ştiu ce vor. Ei ştiu ce nu vor: nu vor să fie bolnavi, nu vor să fie săraci, nu vor să fie singuri, nu vor să moară. Puţini sunt cei care ştiu cu exactitate ce vor, concret, pe termen scurt şi pe termen lung. Şi asta face diferenţa. Pentru că atunci când ai preocupările împărţite să ţii la distanţă de tine lucrurile pe care nu le vrei, consumi energie ca să reacţionezi şi nu ca să creezi. Lupţi pe multe fronturi. Nu avansezi prea mult, ci iţi păzeşti zona de confort.

Atunci când ştii exact ce vrei, iţi strângi atenţia într-un punct. Îţi aduni energia şi o trimiţi spre ceva concret. Ai o viziune care se conturează din ce în ce mai clar, spre care te îndrepţi. Şi avansezi. Şi da, când avansezi poţi să o iei pe un drum greşit, poţi să fii dezamăgit, poţi să fii pus în situaţii dificile. Sunt pericolele inerente drumului. Ai nevoie de motivaţie şi determinare ca să mergi mai departe. Drumul este o înşiruire de paşi.

Şi la fiecare pas trebuie să faci o alegere. Câte nu au fost momentele acelea în care ai fi vrut să pui totul pe „pauză“ ca să te gândeşti? Dar viaţa nu stă în loc. Sau să îţi spună cineva ce să faci, ca apoi să ai pe cine da vina, dacă nu iese bine. Sau să poţi să spui „pas“, eu nu joc tura asta. Dar şi când spui „pas“, tot o alegere faci: aceea de a nu alege nimic. Viaţa merge înainte, pentru că viaţa este despre schimbare, este despre drum.

Când am de făcut o alegere, îmi vine în minte scena din Alice în Ţara Minunilor, când Alice se întâlneşte cu pisoiul Cheshire pe care îl întreabă pe ce drum să apuce. Iar acesta îi răspunde: „depinde unde vrei să ajungi“.

Cel mai simplu şi eficient e să te întrebi din când în când: care e obiectivul meu acum? Ce vreau să realizez? Cât de departe sunt de acest ţel? De ce aş avea nevoie ca să fiu mai aproape? Şi, mai ales, să-ţi aminteşti ca obiectivul tău este despre tine. Obiectivul tău nu este despre copilul tău, ci despre tine, ca părinte. Nu este despre ştiinţă şi cercetare, ci despre tine ca om de ştiinţă. Nu este despre casa ta, ci despre tine care ai să trăieşti în ea. Obiectivul tău este întotdeauna despre tine. Pentru că numai prin tine tu poţi să acţionezi în lume.

De multe ori, spunem că suntem prea ocupaţi ca să avem timp să ne punem întrebări. Alergăm la un loc cu toată lumea, de acasă la serviciu şi înapoi, la cumpărături şi cu copiii la şcoală. Avem sisteme de lucru şi tehnologii care ne ajută să fim mai eficienţi. Să alergăm din ce în ce mai repede. Dar oare ştim spre ce? E ceea ce ne-am dorit? Sau e doar o destinaţie spre care merge toată lumea? Sau e destinaţia mea?

Se vorbeşte tot mai mult despre importanţa meditaţiei şi a mindfulness-ului. Ca oameni ocupaţi, trebuie să ne punem în orar o bucăţică de timp ca să nu facem nimic. Şi avem nevoie de studii şi de explicaţii ştiinţifice despre cum asta ne poate afecta pozitiv creierul, sănătatea şi viaţa socială. Trebuie să reînvăţăm să stăm în linişte, să ne uităm la noi şi la ce e în jurul nostru cu curiozitate şi acceptare. Să lăsăm să se oprească tot vacarmul care ne invadează pe interior şi pe dinafară. Şi, în momentele de linişte să căpătăm claritatea de care avem nevoie ca să ştim cine suntem şi unde vrem să ajungem. Meditaţia şi mindfulness-ul sunt, de fapt doar nişte metode de a te opri ca să vezi drumul, ca să vezi viaţa. Viaţa ta.