Chiar avem cele mai bune spitale şi dotări medicale din lume?

Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte de dezastrul din clubul Colectiv, situaţia din sistemul medical românesc nu părea deloc roză. Era aşa cum o ştim de ani de zile. Lipsă de personal, lipsă de medicamente, lipsă de consumabile, lipsă de aparatură modernă, lipsă de bani.

După repartizarea răniţilor la spitalele din Bucureşti, operaţiune care, potrivit presei, a cam dus la epuizarea capacităţilor de cazare din spitale, am aflat, din declaraţiile publice ale şefilor de spitale, care parcă vorbeau de la tribuna congresului paişpe, că sistemul medical românesc este altfel decât îl ştiam. Avem de toate, avem şi personal, avem şi medicamente, avem şi consumabile, avem şi aparatură modernă, avem şi bani.

O paranteză absolut necesară despre medici. Solidaritatea, umanismul, dedicaţia de care au dat dovadă în împrejurările acestui dezastru nu sunt contestate, au fost unanim apreciate.

Dar, actul medical se reduce la bunele intenţii, la dăruirea medicului? Sau mai e nevoie şi de altceva? De exemplu, de medicamente noi şi eficiente, de aparatură nouă şi funcţională.

Am putut vedea cu toţii gesturile de solidaritate venite din alte ţări, care îşi ofereau sprijinul pentru tot ce s-ar putea face pentru a creşte, în primul rând, şansa de supravieţuire a răniţilor.

Majoritatea ofertelor de ajutor venite din străinătate au fost respinse. Las’ că ne descurcăm singuri. Noi suntem români, noi suntem români...

Sistemul medical nu e altul, e tot ăla prost care exista cu o zi înainte de incendiu. Nu s-a putut transforma peste noapte.

De ce nu am cerut ajutorul străinilor, care s-au tot oferit? Dacă asta ar fi crescut şansele răniţilor cu măcar 1%, tot era ceva.

Tare mi-e că satisfacţia birocratică afişată pe feţele responsabililor administrativi ai vieţii răniţilor nu este decât un exerciţiu de „comunicare” din care trebuie să rezulte ce destoinici conducători avem, şi ce ţară vitează, care rezolvă totul fără să se căciulească la străini. Lipsa pragmatismului şi fudulia devin patriotism. La fel făcea şi Ceauşescu.

Deşi, declarativ, avem de toate, unii “factori” responsabili de îngrijirea răniţilor afirmă, cu o detaşare “profesională” vecină cu nesimţirea, că numărul actual al morţilor se va dubla. N-aţi vrea ca, înainte să vă exersaţi luciditatea asta de ciocli, să încercaţi să faceţi imposibilul, dacă posibilul nu mai este de ajuns?

Măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, ar trebui ca guvernul, pe banii statului, adică ai noştri, să ia măsuri pentru ca toţi răniţii ai căror aparţinători îşi exprimă voinţa, să fie transportaţi, de urgenţă, la clinici din străinătate. La cele care oferă cel puţin 1% în plus şanse de supravieţuire. Am văzut răspunsurile parşive ale unor comunicatori din spitale: dacă familia plăteşte, bolnavul poate fi transferat unde doreşte ea. De unde să facă rost familiile răniţilor de atâţia bani? Se vor strânge bani suficienţi? Nu va fi prea târziu când vor fi adunaţi? De ce guvernul nu s-a oferit până acum, imediat după incendiu, să asigure transferul răniţilor la clinicile din străinătate unde aveau cele mai mari şanse de supravieţuire?

A cere guvernului ca, din banii noştri, pe care-i gestionează, să asigure transferul tuturor răniţilor în clinicile din străinătate unde au cele mai mari sanse de supravieţuire, nu este decât o altă modalitate de exprimare a solidarităţii cu victimele. Absolut necesară.

În vremea asta de nenorociri, nimic nu este mai enervant decat mimarea disponibilităţii, a interesului şi a bunelor intenţii, aiurirea cu vorbe “meşteşugite”.

Noi suntem români, noi suntem români... Dar, am prefera să fim şi vii.

 Text de Dan Mihai   

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite