Cine are grijă de copiii noştri?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loc de joaca

Parcul Floreasca, sectorul 1, cel mai bogat sector din Bucureşti. Zonă ultracentrală, departe de orice ghetou urban. Priviţi cu atenţie ce scrie pe pereţii „castelului“. Fetiţa mea de cinci ani a învăţat literele, dar nu ştie încă să citească. Deocamdată e „protejată“.

Orice discuţie despre cum ne putem proteja copiii împotriva a tot felul de agresiuni, trebuie să înceapă cu analiza mediilor în care sunt aceştia sunt prezenţi, mesajele la care sunt expuşi, măsurile de siguranţă existente, legislaţia în vigoare.

Sărăcia este, de exemplu, o formă de agresiune teribilă, care muşcă jumătate din copiii României. Mesajele de la locurile de joacă de genul „muie“ sau „sug“, sunt o altă formă de agresiune. Condiţiile din centrele de plasament, despre care scrie atât de dureros colegul meu, senatorul Vlad Alexandrescu, surprind de-a dreptul un univers semi-concentraţionar. Şi mai sunt pedofilii şi acţiunile lor. O boală psihică care declanşează o formă de agresiune oribilă, care lasă urme pe viaţă.

Exista oare vreo legătură între toate aceste exemple? Există, chiar dacă uneori nu se arată la prima vedere.

În medie, un pedofil este eliberat după efectuarea a jumătate din pedeapsă, pe motiv de bună purtare, chiar exemplară. Ce se întâmplă apoi cu oamenii ăştia?

Ce face statul, ce fac instituţiile, ce face administraţia locală pentru a (ne) proteja copiii de toate formele de agresiune mai mult sau mai puţin directe, mai mult sau mai puţin subtile? Ce facem noi?

Ce efecte produc legile actuale în sensul ăsta?

De exemplu, în România, un condamnat pentru pedofilie/abuz sexual priveşte între 3 şi 10 ani, în funcţie de gravitatea faptei. Dar nicăieri în Codul Penal nu există o clasificare a tipului de abuz, cum există în alte legislaţii. Gravitatea faptei o stabileşte procurorul.

În medie, un pedofil este eliberat după efectuarea a jumătate din pedeapsă, pe motiv de bună purtare, chiar exemplară. Ce se întâmplă apoi cu oamenii ăştia? Exist[ un mecanism de monitorizare a lor sau un program de reinserţie socială? Au acces la terapie, încearcă cineva sau ceva să împiedice alte tragedii?

În SUA, începând cu anul 1996, a fost implementat în toate statele un registru naţional în care sunt înregistraţi agresorii sexuali (sex offenders), indiferent de natura abuzului. O bază uriaşă de date care în anul 2016, număra puţin peste 850,000 de persoane. Pe baza acestui registru se emit notificări publice, se monitorizează persoanele în cauză pe o perioadă cuprinsă între 10 ani şi pe viaţă, se fac analize de risc de recidivă, şamd.

S-a ajuns până acolo încât anumite state le interzic pedofililor să se stabilească în statul respectiv. Altele, puţine, prevăd pedeapsa cu moartea pentru violarea minorilor.

Alte statistici de peste ocean: în medie, un condamnat pentru pedofilie petrece opt ani de închisoare, marea majoritate sunt eliberaţi la jumătatea pedepsei pe motiv de bună purtare, iar jumătate din agresiuni se petrec, din păcate, în... familie.

Acum vin şi eu şi întreb.

Cât i-ar costa oare pe cei de la ALPAB o verificare a locurilor de joacă şi o mână de vopsea acolo unde e cazul?

Cât ar costa Ministerul de Interne şi Poliţia Română un sistem informatic de monitorizare a celor eliberaţi? Dar un sistem de informare care să atragă atenţia comunităţii că în cartier s-au mutat persoane condamnate pentru pedofilie?

Cât ar costa un program de educaţie şcolară şi pre-şcolară? Cât ne-ar costa pe noi, părinţii, să fim un pic mai atenţi şi la copiii altora şi să fim cu adevărat o comunitate?

Există oare o legătură între toate aceste întrebări? Există. Se numeşte grija faţă de copiii noştri şi cade în sarcina tuturor celor implicaţi, de la părinte la instituţiile reprezentative ale statului.

Aspectele legate de siguranţa copiilor noştri ne privesc pe toţi.

Dar cum răspundem noi, cei din Parlament, la întrebările astea? În ceea ce mă priveşte, ţinta mea e îmbunătăţirea legislaţiei în vigoare. O simplă modificare în Codul Penal ar putea obliga Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Poliţia Română să implementeze un registru informatic de monitorizare a pedofililor eliberaţi. Beneficiile le-am enumerat mai sus. Alte câteva modificări ar putea clarifica tipurile de abuz şi, în consecinţă, pedepsele.

Viaţa e complexă şi are multe aspecte, ne explică un celebru abuzator. În cazul de faţă, aspectele legate de siguranţa copiilor noştri ne privesc pe toţi. Dacă vreţi să contribuiţi, dacă aveţi experienţe din sistem sau din alte sisteme legislative, vă invit să-mi scrieţi pe adresa tudor.pop@cdep.ro sau direct pe Facebook.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite