Cofetarul din Colorado şi „soţul“ nerecunoscut sau despre două decizii istorice

În presa românească a trecut aproape neobservată ştirea că în Statele Unite s-a făcut în sfârşit dreptate în cazul cofetarului din Colorado care a refuzat să facă tortul pentru nunta a doi bărbaţi homosexuali. E o veste bună, una din puţinele veşti bune în ceea ce priveşte vechea şi buna noastră libertate de exprimare, ameninţată tot mai mult de noua şi proasta cenzură şi autocenzură ideologică.

În acelaşi timp, decizia CJUE de miercuri despre cazul Coman ne aduce o veste bună şi una proastă; cele două cazuri au în comun faptul că s-a scris despre ele că au fost forţate şi provocate, pentru a crea precedente şi exemple. Să le luăm pe rând, începând cu ultima.

Suntem obligaţi să recunoaştem căsătoriile homosexuale de pe teritoriul altor state membre UE?

S-a spus cu mult aplomb în presa noastră că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul Coman-Hamilton ar presupune că România va trebui să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau că doi gay nu se pot căsători în România, dar s-ar putea căsători în UE şi pot reveni apoi în România, având recunoaşterea căsătoriei. Ambele interpretări nu sunt doar exagerate, sunt complet false. Prin această Decizie ţările UE NU au fost obligate, în nici un fel, să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau să recunoască realităţi juridice de pe teritoriul altor ţări care vin în contradicţie cu legislaţia proprie. Prin decizia CJUE nu se impune recunoaşterea statutului de soţ persoanei de acelaşi sex căsătorită în alt stat, ci doar a unui efect particular al acestei căsătorii, anume dreptul de rezidenţă decurgând din includerea în sfera membrilor de familie definiţi de directiva referitoare la libera circulaţie. Acestea este prima veste bună.

Este de menţionat şi că dreptul nostru intern acoperea deja acest drept de şedere prin art. 2 pct. 7 din OUG 102/2005, aşa cum legislaţia noastră asigură acces egal la piaţa muncii, la servicii medicale şi la educaţie indiferent de sexul, rasa, religia sau orientarea sexuală a unei persoane. Auzim cum unii activişti spun, iar şi iar, că homosexualii ar fi discriminaţi zi de zi în România pe piaţa muncii, la spital sau la şcoală, or eu unul nu ţin minte să mi se fi pus vreodată în faţă vreun formular la interviu, la spital sau la şcoală în care să fiu întrebat despre preferinţele mele sexuale. Sexul, rasa religia sau orientarea sexuală sunt un subiect tabu pentru angajatori şi pentru instituţiile publice, iar afirmaţia este cu atât mai bizară în condiţiile în care în companiile şi în şcolile româneşti vedem tot mai multe acţiuni (link aici după Vice şi link aici după ActiveNews) şi chiar materii noi (link aici) care susţin „dimensiunea de gen“ şi „diversitatea“.

Aşadar, cazul Coman putea fi rezolvat de instanţe fără escaladarea la CCR şi fără intervenţia CJUE. Fapt care naşte presupunerea că litigiul a fost declanşat artificial, doar pentru a putea fi sesizate consecutiv CCR şi apoi CJUE. Referendumul pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţia României rămâne necesar pentru a contracara orice încercare de a se susţine pe viitor că noţiunea de Căsătorie a evoluat şi a fost acceptată universal în noul înţeles. Aceasta este, foarte probabil, teza pe care se vor construi viitoarele speţe care vor încerca să răstoarne jurisprudenţa actuală a CJUE şi CEDO, care lasă fiecărui stat libertate de decizie.

O victorie pentru România?

Unii activişti au mai spus că această decizie reprezintă „o victorie pentru România“ în faţa „acţiunilor CpF, BOR şi grupurilor neoconservatoare sprijinite de forţele reacţionare americane“. Chiar dacă implicaţiile deciziei CJUE sunt limitate şi chiar dacă nu face decât să reitereze o realitate care era deja recunoscută, această decizie a CJUE este dată împotriva României, de vreme ce statul român a avut o opinie contrară soluţiei oferite, şi a valorilor susţinute de o majoritate a românilor. În treacăt fie spus, merită menţionat faptul că statul român a fost susţinut de reprezentanţii statelor leton, maghiar şi polonez, iar cauza lui Coman & Hamilton de Olanda, Comisia Europeană, ACCEPT şi… de CNCD, adică de o instituţie a statului român, plătită din bani publici.

Trebuie ştiut că, până în prezent, CNCD a refuzat să facă publică apărarea sa în cazul Coman, motivând că acest fapt ar împiedica judecarea cauzei la CJUE. Acum acest pretext nu mai poarte fi invocat. Tocmai pentru că CNCD este o instituţie plătită din bani publici, cred că românii ar trebui să aibă acces la susţinerile scrise şi orale ale acestei instituţii din faţa CJUE. 

În plus, această decizie vine în contextul în care în România se desfăşoară, de trei ani, o amplă acţiune de advocacy pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţie. Iniţiativă faultată de media prin demonizarea ei constantă şi, adesea, prin răspândirea de fake news-uri în jurul ei; şi obstrucţionată de unii politicieni prin toate mijloacele posibile – fapt foarte elocvent pentru starea democraţiei în România şi pentru funcţionarea statului de drept, în condiţiile în care un Referendum este expresia cea mai directă a voinţei unui popor.

Apropo, unii dintre deontologii noştri şi-au amintit şi ei acum de acest lucru în contextul în care cer un Referendum pentru apărarea şefei DNA, după ce aceiaşi deontologi ne-au spus timp de trei ani  că un Referendum este „o formă de dictatură“, o formă a populismului sau chiar a fascismului, sau că e o cheltuială inutilă. Cât despre „forţele reacţionare americane“, nu pot decât să remarc stupefiat folosirea unui limbaj cu un puternic damf al „deceniului întunecat“ stalinist. Aceiaşi termeni şi acelaşi schematism reducţionist şi maniheist, în care avem, pe de o parte, forţa bună a istoriei şi a progresului, pe de altă parte, forţele reacţionare dezbinătoare.

Aşadar, ce fel de victorie pentru România? Chiar aşa mare să fie disperarea, încât un câştig de miză mică, previzibil, realizat de advocacy-ul LGBT, care nu ajută pe nimeni, nici măcar persoanele LGBT, să fie ambalat sub forma unei mari realizări naţionale? Sună aproape a bătaie de joc dacă te uiţi la gravele probleme care frământă societatea românească – la sărăcia de la sate, la criza sistemului de educaţie, la dezastrul din agricultură şi la atâtea altele.

Cofetarul din Colorado şi „soţul” nerecunoscut sau despre două decizii istorice

Bătălia pentru libertatea de exprimare – o bătălie purtată cu forţe inegale

Revenind la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite, aceasta a reprezentat o surpriză majoră. Bătălia a fost de la bun început purtată cu forţe inegale. Litigiul a început din 2012, când Jack Phillips, patronul Masterpiece Cakeshop, a refuzat să facă un tort pentru doi bărbaţi homosexuali, invocând motive religioase şi recomandându-le un alt cofetar care să accepte să le facă tortul. E important să ştim şi că Phillips le-a spus clienţilor homosexuali că poate să le furnizeze orice fel de produs de cofetărie pentru orice fel de prilej de sărbătoare, dar nu un tort care să celebreze nunta lor, de vreme ce aceasta contravine credinţelor sale religioase. În loc să urmeze recomandarea, cei doi au depus o plângere de discriminare la Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado.

Am văzut acţiuni similare şi în alte cazuri – spre exemplu, Kim Davis povestea că, în ciuda faptului că i-a rugat în numeroase rânduri pe cei doi bărbaţi homosexuali să apeleze la un alt funcţionar de stare civilă care le-ar fi oficiat căsătoria, aceştia veneau în mod intenţionat la ea.  Este o strategie comună folosită de activiştii agresivi – aceea de identifica un om care se opune ideologiei lor, de a-l hărţui, şi de a face din el un exemplu. Pentru a descuraja, prin intimidare şi adesea chiar prin agresiune fizică, eventuale opoziţii viitoare. A se vedea şi acţiunile quasi-teroriste ale ACT-UP pe care le descriu aici şi aici; acţiuni „celebrate“ în filmul proiectat în faţa celor 150 de liceeni aduşi pe liste la Elvira Popescu.

Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado l-a găsit pe Phillips vinovat şi a ordonat „reeducarea“ bărbatului, timp de doi ani – şi nu doar a lui, ci şi a angajaţilor acestuia. Phillips a făcut apel la un tribunal local, apoi, în 2015, la Curtea de Apel din Colorado – şi a pierdut în ambele cazuri. Curtea Supremă din Colorado a refuzat să audieze cazul în 2016, dar Phillips a fost susţinut the Alliance Defending Freedom (ADF) care a cerut Curţii Supreme a Statelor Unite să-l audieze. În cele din urmă, Curtea Supremă americană a acceptat cazul.

Emailuri pline de ură, ameninţări cu moartea şi mesaje obscene

Lobby-ul LGBT a convins o serie de corporaţii şi de personalităţi din lumea americană să depună un Amicus Curiae împotriva lui Phillips. Începând cu 2012, cofetarul a primit numeroase „emailuri pline de ură“, „ameninţări cu moartea“ şi „telefoane obscene“ – o altă strategie comună de intimidare folosită de activişti, pe care am văzut-o şi în cazul familiei McIlheny (link aici – la paginile 19 şi 20). Totuşi, Phillips a avut şi susţinători – o serie de personalităţi afro-americane i-au luat apărarea, susţinând că refuzul lui de a face un tort pentru o „nuntă“ homosexuală nu poate fi asociat, în nici un fel, cu discriminarea rasială. Pe lângă reeducare, cofetarul a fost obligat să nu mai facă nici un tort de nuntă – aşadar, dacă a refuzat să facă un tort pentru doi bărbaţi, el a fost obligat să nu mai facă torturi nici pentru căsătoria unui bărbat şi a unei femei. Prin această interdicţie, a pierdut cam 40% din veniturile afacerii.

„Ceea ce ar comunica un tort care ar celebra acest eveniment reprezintă un mesaj care contrazice cele mai profunde convingeri religioase ale mele, şi, în calitate de artist, acest lucru e ceva ce nu pot să fac, prin urmare am refuzat în mod politicos“, a spus Phillips. „Dar aceasta nu a fost numai o decizie de afaceri. Mai mult decât orice, a reprezentat o reflecţie a devotamentului faţă de credinţa mea“.  

Decizia iniţială – o decizie împotriva credinţei şi a viziunii creştine

Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit, cu un raport de 7-2, că Jack Phillips nu a fost audiat şi tratat în mod echitabil de Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado, iar acest tratament injust a violat libera exercitare a libertăţii religioase prevăzută în Constituţia Americană. Practic, cei şapte judecători au arătat, toţi, că Divizia din Colorado nu s-a raportat în mod neutru la credinţa creştină a lui Phillips – ci a dat o decizie care e, în esenţă, împotriva credinţei şi a viziunii creştine.

„Felul cum Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado a judecat acest caz nu a respectat obligaţia Statului la o poziţie neutră din punct de vedere religios“, a arătat Curtea Supremă. „Modul în care Divizia a tratat cazul denotă o ostilitate clară şi de nepermis împotriva credinţei religioase sincere care a motivat refuzul [lui Phillips].“

Cazul a fost numit un „Roe v. Wade“ al libertăţii religioase şi al libertăţii de exprimare. Decizia în acest caz este foarte importantă pentru viitor – deoarece apără libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă şi arată că un guvern nu poate să oblige artiştii sau oamenii de afaceri să creeze opere de artă sau să ia parte la acţiuni care merg împotriva conştiinţei lor şi a convingerilor religioase.

Cazul Jack Phillips – apărat de ADF

Cazul Masterpiece Cakeshop v. Colorado Civil Rights Commission fost apărat de ADF, o asociaţie care militează pentru libertatea de exprimare şi libertatea religioasă, despre care am mai scris aici. ADF a fost etichetată de un ONG american, Southern Poverty Law Center, drept „grup de ură“. Acelaşi ONG a pus călugăriţele catolice de la The Singing Nuns, organizaţia americană de veterani de război VFW şi „Merry Christmas“ pe „listele de ură“.

Procedeele de etichetare ale SPLC au fost aspru criticate în presa americană, iar SPLC a fost numită „o escrocherie bazată pe comerţul cu ură“. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii dintre activiştii de la noi să preia eticheta de „grup de ură“ pusă asupra ADF de acest ONG american lipsit de orice credibilitate; şi ceea ce nu a împiedicat o parte a presei noastre să preia aceeaşi etichetă, trecând, alături de ADF, toate cultele religioase din România, inclusiv comunitatea mozaică, la „grupuri de ură“. Ei bine, ADF îşi trece în dreptul său o victorie răsunătoare – şi ne aduce tuturor o veste bună pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea religioasă din lumea occidentală.  

Ochiul lui Sauron şi toiagul lui Gandalf

Dacă tinerii activişti din ziua de azi văd lumea împărţită în progresişti buni şi reacţionari răi, eu aş propune o altă variantă de mitologizare a faptelor despre care am vorbit mai sus. O mitologie, sper, de mai bună calitate şi pe care vă invit să o receptaţi în registrul adecvat. Şi, cum Vice.com m-a pus în insectarul „liderilor Coaliţiei pentru Familie“ (o altă minciună, din lunga serie de fake-uri şi manipulări pe care le rulează această platformă de propagandă), lideri care „se cred elfii din Lord of the Rings“, voi dezvolta chiar naraţiunea sugerată de cei de la Vice. Decizia Curţii Supreme a SUA o percep ca pe o revanşă fragilă, dar însemnată, pe care lumea veche a adevărului, a binelui şi a frumosului o repurtează în faţa bravei, dar hâdei lumi noi a ideologiilor materialiste, dialectice şi „tolerante“. Tolerante, desigur, în spiritul dialecticii – „nici un fel de toleranţă pentru duşmanii toleranţei“. Ca şi cum Gandalf l-ar fi oprit măcar pentru câteva secunde din marşul distrugător pe Sauron, ciobind cu toiagul său din puterea pătrunzătoare a ochiului necruţător, ochi care vrea să identifice spre a anihila orice urmă de viaţă şi de libertate din lume.

P.S. Încă un fake news pe care l-am văzut zilele acestea e acela că Referendumul e pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie – nu, dragi tovarăşi şi preteni activişti (pe rit nou sau vechi), Referendumul este – exact aşa cum ne invită CJUE in Decizia de ieri –  pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţie, precizându-se atât sexul, cât şi numărul soţilor. Pentru că, în caz că nu ştiaţi, poliamoria este şi ea la mare căutare şi modă, şi multe voci vorbesc deja în unele ţări UE despre legalizarea de facto a poligamiei; dar ce este această mică minciună pe lângă atâtea altele mai mari pe care le răspândesc activiştii noştri zi de zi?

Pe acelaşi subiect:

Monetizarea urii – o afacere extrem de profitabilă. Cazul SPLC – link aici
Răspuns dlui Radu Răileanu de la ActiveWatch: 6 informaţii false în 9 paragrafe de text – link aici
Europa, între raţiune şi propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferinţa Platformei civice Împreună – link aici
Definiţia Căsătoriei, familia monoparentală şi cinema-ul de mall – link aici
Despre Căsătorie şi gândirea domnului Cioloş – link aici
Romeo şi Julieta – în afara legii? – link aici
Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri – link aici
Creştinismul, cea mai persecutată religie – link aici
Doinea Cornea şi moştenirea lui Marx – link aici
Karl Marx a avut dreptate? – link aici
Despre moartea lui Alfie Evans – link aici
Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga“ – link aici
A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? – link aici
Testul unei bune religii şi noile acuzaţii aduse dlui Vasile Bănescu – link aici