Cum arată Sud-Estul României din afară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajungi în Bucureşti şi primul lucru care te loveşte este traficul. Ca să ajung de la aeroport la Gara de Nord, într-o dimineaţă din cursul săptămânii, am făcut o oră jumătate cu autobuzul. A fost îngrozitor, nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Asta pentru că autobuzul nu are bandă de mers separată şi pentru că tot fraierul are maşină.

Se înaintează cu viteza melcului şi aproape am pierdut autobuzul pe care îl aveam rezervat pe Internet să ne ducă la mare. Îl rezervasem special la două ore de la aterizarea avionului, am crezut că este timp berechet. De unde? Apoi vine la rând estetica drumului. Nu numai că sunt boscheţi neîngrijiţi pe stânga şi pe dreapta, dar îţi intră şi pe geam dacă îl ai deschis. Ca să nu mai vorbim de trotuare. Arată ca după război, dacă există, dacă nu sunt acaparate complet de maşini. În ultimul rând, vinovate pentru această situaţie sunt mentalitatea românului de a nu respecta regulile, subfinaţarea drumurilor în România şi eşecul Poliţiei de a combate comportamentul deviant.

Mamaia, în schimb, arată foarte bine, am rămas plăcut impresionat, chiar dacă prietenii au râs de mine că sunt cam cocalar că mă duc acolo. Ei bine, mie îmi place foarte mult. Mamaia, cu excepţia satului de vacanţă, unde este cea mai mare mârlănie posibilă, arată superb, iar serviciile sunt pe măsură. Aleea a fost refăcută şi îţi este mai mare dragul să te plimbi pe lângă plajă. Am observat că nu existau şaormerii până la satul de vacanţă, ceea ce a fost un mare plus pentru civilizaţie. Preţuri corecte, mâncare bună, muzică live în toate restaurantele, cazare şi plajă excelente, chiar dacă noi am ales să stăm pe nisip, iar asta ne-a limitat foarte mult spaţiul. Majoritatea plajelor sunt private şi trebuie să îţi închiriezi şezlong.

Vizita în oraşul meu natal Galaţi a fost un montagne russe, un rollercoaster, cu plusuri, dar şi multe minusuri. Am ajuns într-o luni acasă, şi m-a lăsat transportul de la aeroport în Micro 19, un cartier gălăţean. Am zis să încerc transportul în comun, deşi aveam bani de taxi, dar mi-am făcut 1000 de nervi. Ca să ajungi dintr-o parte în alta a oraşului nu sunt autobuze destule. Vin cu o frecvenţă de 25 de minute. Ori mie, venind dintr-o capitală europeană, în care vine orice mijloc de transport în comun vine în maxim 2 minute, mi s-a părut că timpul se dilată acasă, dar lumii nu prea îi pasă. Asta nu ar fi fost o problemă, eram obişnuit ca oraşul meu să fie tratat ca un sat provincial, însă era enervant că spre centru veneau mijloace de transport în comun din 2 în 2 minute. Adică se poate, dar există tratament preferenţial între cartierele Galaţiului. Un plus a fost faptul că am putut să îmi depun actele la paşapoarte în 2 minute, a fost cea mai rapidă interacţiune a mea cu funcţionărimea publică, şi am trăit şi în Bucureşti. Şi asta pentru că a existat posibilitatea să îmi fac programare online. De altfel, rapiditatea nu a înlocuit aspectul clădirii paşapoartelor din cadrul Poliţiei Judeţene Galaţi. Clădirea mai are un pic şi se dărâmă, iar înăuntru mucegaiul şi mârlănia sunt la ele acasă.

Creştere Buget Cheltuieli Bucureşti Semestrul I 2016 – Semestrul I 2017 Creştere Buget Cheltuieli Constanţa Semestrul I 2016 – Semestrul I 2017 Creştere Buget Cheltuieli Galaţi Semestrul I 2016 – Semestrul I 2017 113.187.567 RON (6.1%) Datele nu sunt disponibile public deocamdată Datele nu sunt disponibile public deocamdată


După cum se observă, nu există o colaborare între Primăriile marilor oraşe din România, desi sunt toate roşii. Nu ai cum să compari, dacă călătoreşti prin ţară, şi să tragi o concluzie pozitivă sau negativă. Creşterea în România se face haotic, necoordonat de nimeni, fiecare de capul lui, fără nişte reguli stabilite clar de la început. Creşte Mamaia, dar nu creşte Bucureştiul, cresc serviciile funcţionarilor publici, dar transportul rămâne în paragină. Mai avem mult până departe, însă cred că mergem într-o direcţie bună. Trebuie crescute responsabilităţile Poliţiei în special în trafic, pentru educarea şmecherului cu maşină. Ţărănia nu mai poate continua în trafic, în special în Bucureşti. Se pare, însă, că nu se pot face reforme cu pesediştii la putere, şi nici cu peneliştii, e nevoie de partide noi cu oameni deştepţi, uniţi, şi impecabili din punct de vedere moral. Şi slavă cerului, suntem mulţi. Mai trebuie să înţeleagă vontanţii PSD ce au făcut şi să repare greşeala la viitoarele alegeri.

Am încredere în ei!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite