Cum au influenţat tancurile marile războaie ale secolului XX

Publicat: 15.06.2010 11:54

Ultima actualizare: 09.08.2022 02:04

Marile războaie ale secolului XX au impus pe câmpul de luptă prezenţa unei noi arme care va domina pentru mult timp desfăşurarea operaţiunilor militare. Tancul a modificat modul de a gândi şi conduce războiul al generalilor, i-a pedepsit pe cei care nu au crezut în potenţialul său, trimiţând cavaleria în cărţile istoriei. Pe parcursul unui secol, tancul a evoluat de la un simplu cvadruciclu la un colos masiv care poate dep

Încă din Antichitate, omul a căutat să folosească în conflictele militare sisteme mobile care să îi protejeze pe soldaţi de atacurile adverse, dar în acelaşi timp, să le ofere posibilitatea de a lansa lovituri puternice adversarilor.

De la carele de luptă ale hitiţilor, la turnurile de asediu construite de greci ce îi protejau pe arcaşi, mintea umană a folosit tot ce i‑a oferit natura pentru a crea un mecanism, capabil de a străpunge fortificaţiile adverse. Până şi marele Leonardo da Vinci a încercat să îşi aducă contribuţia în acest domeniu, schiţând un proiect al unui tanc medieval.

Problema de care s‑a lovit mereu omul a fost absenţa unui sistem de propulsare, altul în afara tracţiunii umane şi cea oferită de animale. Însă, o dată cu revoluţia industrială şi cu apariţia motorului pe aburi, apoi a celui pe benzină, acest obstacol încetează treptat să mai reprezinte o problemă. Sfârşitul secolului al XIX‑lea aduce primele prototipuri de maşini blindate. Astfel, în 1898, la Richmond, F.R. Simms prezintă un cvadruciclu echipat cu o mitralieră Maxim şi cu un motor De Dion‑Bouton. Trăgătorul este protejat de o placă din oţel. Acest cvadruciclu este considerat primul vehicul blindat.

Micul Willie

Izbucnirea Primului Război Mondial a impulsionat dezvoltarea vehiculelor blindate. Intuindu‑le potenţialul, Marina Regală Britanică testează cu succes, la 6 septembrie 1915, primul prototip de tanc, poreclit „Micul Willie“.

Iniţial, tancurilor li s‑a atribuit termenul de „landships“ (nave de uscat) de către britanici, apoi primele vehicule au fost denumite „transportoare de apă“, mai târziu s‑a prescurtat în rezervoare („tanks“), pentru păstrarea secretului. Cuvântul „tanc“ a fost folosit pentru a da muncitorilor impresia că ei construiau containere de apă pe şenile pentru armata britanică din Mesopotamia, fiind folosit oficial la 24 decembrie 1915.

Primul tanc care va primi „botezul focului“ în Primul Război Mondial a fost modelul britanic Mark I, la 15 septembrie 1916. Acesta a fost condus de către căpitanul H.W. Mortimore în acţiunea de la Delville Wood, în timpul bătăliei de pe Somme.

Armata franceză a dezvoltat şi ea propriul prototip, Schneider CA1, transformând tractorul cu şenile Holt, pe care l‑a folosit prima dată, la 16 aprilie 1917. Prima utilizare, în număr mare, în luptă, a tancurilor a avut loc în bătălia de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917.
În timpul Primului Război Mondial, Germania a folosit un mic număr de tancuri, mai cu seamă capturate. Germanii au produs doar 20, sub denumirea de A7V.

Click aici pentru a vedea ce spune istoricul Mihai Retegan despre cum a crescut puterea armatei germane in mai putin de 20 de ani

Primul impact

Miile de tancuri folosite pe parcursul Primului Război Mondial de către forţele franceze şi britanice au scos lupta de tranşee din tactica de război. Primele rezultate ale tancurilor au fost marcate de probleme de încredere, iar desfăşurarea lor în grupuri mici a redus valoarea lor tactică şi impactul, care rămânea totuşi formidabil pe durata primelor ciocniri.

Forţele germane au suferit din cauza şocului psihologic şi a lipsei contra‑armelor, deşi au descoperit lovitura puternică anti‑tanc prin folosirea tranşeelor mai late pentru limitarea mobilităţii tancurilor britanice.

Schimbarea condiţiilor de luptă şi continua neîncredere au forţat tancurile aliate la o evoluţie constantă pe durata războiului. Astfel, tancul lung Mark V putea trece peste obstacole mari, în special tranşeele late, mai uşor decât multe dintre vehiculele de luptă blindate.

După Primul Război Mondial, Marea Britanie a continuat să investească în dezvoltarea acestei arme. În deceniul al treilea îşi fac apariţia primele clase de tancuri, cele uşoare, care cântăreau de obicei sub 10 tone. Ele au fost folosite la început pentru cercetare şi aveau montat un tun de calibru mic care era folositor doar împotriva altor tancuri uşoare. Clasa mijlocie, până în 20 de tone, erau concepute să fie folosite la deplasări pe distanţă mare, cu viteză superioară.

Cea de-a treia categorie, cele grele sau tancurile infanteriei, dispuneau de un blindaj foarte gros, fiind în general şi foarte lente. Doctrina generală era să se folosească tancurile grele în colaborare cu infanteria, pentru a efectua pătrunderea, blindajul lor permiţându‑le să supravieţuiască armelor anti‑tanc inamice.
O dată ce aceste forţe combinate spărgeau liniile inamice, grupuri de tancuri medii erau trimise prin breşe, acţionând departe în spatele liniilor inamice prin atacarea punctelor de comandă şi a căilor de aprovizionare.

Tancul şi războiul fulger

Până la venirea la putere a lui Hitler, in 1933, Germania constrânsă de prevederile Tratatului de la Versailles, va dezvolta şi produce doar un singur tip de tanc, Panzer I, sub acoperirea unui tractor agricol. Acest lucru avea să se schimbe începând cu 1934. Sub atenta supraveghere şi îndrumare a lui Heinz Guderian, diviziile de tancuri pe care le‑a creat, vor deveni punctul central al puterii germane în al Doilea Război Mondial, şi vor lupta conform cu ceea ce avea să fie cunoscut ca „doctrina Blitzkrieg“ (războiul fulger).

De altfel, conceptul de „blitzkrieg“ se sprijină pe doctrina lui J.F.C. Fuller (războiul mecanizat şi integrarea armelor), fiind sursă de inspiraţie pentru principalii strategi ai celui de-al Doilea Război Mondial: Percy Hobart în Regatul Unit, Heinz Guderian în Germania, Charles de Gaulle în Franţa şi Mihail Tuhacevski în Uniunea Sovietică. Toţi au ajuns la concluzii asemănătoare. Decizia lui Tuhacevski de a integra şi forţe aeropurtate era cea mai sofisticată şi, de asemenea, cea mai discutată, însă doar Germania a pus în practică teoria, cu tactici superioare, ce au făcut din Blitzkrieg o strategie de temut.