Diaspora, România mea. Ne vedem în Piaţa Victoriei

Grup de români din Italia, în drum spre casă (sursă foto: Bogdan DRUGA)

Astăzi, 10 august, se scrie istorie. Indiferent câţi vom fi în piaţă până la finalul zilei, indiferent câte tentative de subminare plănuiesc cei speriaţi de protestul #diasporaacasa, români de pretutindeni au venit acasă într-un gest sublim şi fără precedent de civism şi patriotism. Deja ştirea face înconjurul lumii libere. Deja am învins.

Pentru prima oară după revenirea la democraţie, are loc un protest al românilor din întreaga lume. De zile bune, zeci de mii de români intră în ţară. Unii fac coloane de 10 km la graniţe, alţii ţin aprinsă şi aduc în ţară flacăra democraţiei. Cu toţii parcurg mii de kilometri dintr-un singur motiv simplu: le pasă de ţara lor. 

Unii vor să revină în România, pentru că, pentru ei, doar România este acasă şi aşa va fi întotdeauna. Alţii poate că au renunţat la acest gând, dar vor ca România să (re)devină o ţară în care să-ţi doreşti să te întorci.

Cei care se simt ameninţaţi de acest val de români cinstiţi şi curajoşi încercă sabotarea acestui miting pe toate căile: apar ştiri cu asociaţii autoproclamate drept organizatoare, conduse de foşti membri PSD, care anunţă că nu mitingul nu se va mai ţine; apar editoriale jignitoare care descriu comunitatea de români din străinătate drept „mahala“ sau „lumpendiaspora“. 

Pentru mine, diaspora înseamnă cu totul altceva. Înseamnă cea mai de preţ resursă a României – oamenii săi. Şi este şi resursa de care România duce cel mai mult lipsă - 3,6 milioane de români trăiesc în străinătate, potrivit ONU. Dintre aceştia, 2,7 milioane de persoane sunt în vârstă de muncă, ceea ce constituie echivalentul a 20,6% din populaţia în vârstă activă a României, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale.

De aceea, cred că noul proiect de ţară al României trebuie să fie întoarcerea acasă. Şi de aceea, toată activitatea mea din ultimul deceniu i-a avut în centru pe aceştia: românii din străinătate. Pentru această resursă preţioasă a României am muncit alături de colegi şi prieteni dragi pentru a înfiinţa Liga Studenţilor Români din Străinătate, care în prezent numără peste 15000 de membri şi are filiale în peste 40 de ţări, fiind organizaţia românească cu cea mai mare prezenţă la nivel global. Tot pentru ei am înfiinţat Fundaţia CAESAR, think-tank românesc care reuneşte peste 300 de experţi români din întreaga lume. Tot cu ei în minte şi în suflet, având ca vis reîntregirea familiilor lor, am înfiinţat PACT pentru România, platforma civică şi politică care încurajează implicarea cetăţenilor din ţară şi din diaspora în deciziile comunităţilor lor.

Am cunoscut în tot acest timp mii de români din toate colţurile lumii. Mi-au spus de nenumărate ori de ce au plecat, în ce condiţii ar reveni şi în ce condiţii nu s-ar mai întoarce. Sunt câteva elemente care unesc, ca un fir roşu, toate răspunsurile lor: cu toţii se simt, într-un fel sau altul, alungaţi din propria lor ţară. S-au simţit nevoiţi să plece şi nu le-a fost uşor. Tot ce se întâmplă acum în România, de la asaltul împotriva justiţiei declanşat de PSD-ALDE şi până la incompetenţa care frizează analfabetismul pe care o demonstrează zilnic Guvernul României, în frunte cu premierul Dăncilă, cu siguranţă nu îi va face să se întoarcă aici. Nu, cei mai mulţi nu-mi spun că pleacă pentru salarii mai mari. Pleacă pentru că se simt sufocaţi de impostură, pentru că meritocraţia nu există şi pentru că sportul naţional al României a devenit corupţia.

De aceea, pentru mine, românii din străinătate nu sunt nici o mahala, nici lumpendiaspora. Pentru mine, sunt, de exemplu, oamenii care şi-au dedicat mii de ore din timpul lor, depunând eforturi considerabile, fără a fi plătiţi, pentru a pune la punct programe care să-i sprijine pe tinerii români să studieze în străinătate, creând un fond de burse pentru aceştia, dar şi care să-i încurajeze să revină apoi în ţară, asigurându-le un loc de muncă. Un astfel de program este cel desfăşurat de LSRS în parteneriat cu Kaufland.

Un alt exemplu este Bursa Binelui, o platformă care aduce împreună organizaţiile care au nevoie de sprijin pentru a-şi desfasura proiectele si oamenii care vor să investeasca în faptele bune din comunitatea lor. Pentru mine, diaspora înseamnă sutele de absolvenţi care fac voluntariat ca mentori în cadrul proiectului Mentorat LSRS, ce are ca scop valorificarea experienţei obţinute de studenţii români plecaţi în străinătate.

Înseamnă şi românii care desfăşoară proiecte cu rezultate concrete pentru concetăţenii lor din întreaga lume, aşa cum este programul Hai Acasă!, o punte de legatură între angajatorii de top de pe piaţa locală şi tinerii români de peste hotare, care a atras interesul a peste 700 de tineri cu studii peste hotare, a facilitat prezenţa a mai mult de 55 de companii de prestigiu din România şi a promovat mai mult de 180 de oferte profesionale. Înseamnă proiecte precum SMART Internships, un program de stagii de practică în instituţiile publice din România, adresate celor mai buni studenţi şi absolvenţi români din întreaga lume.

Eu însumi am trăit în străinătate timp de 12 ani, iar miile de români cu care am colaborat de-a lungul acestei perioade mi-au dovedit că dragostea de ţară, devotamentul şi implicarea pot fi doar amplificate de distanţa faţă de casă. Pentru mine, diaspora înseamnă acel grup de tineri care a pus pe picioare prima iniţiativă cetăţenească de consolidare a democraţiei româneşti -- încă din 2015 -- i74, cu scopul de a responsabiliza parlamentarii români.

Înseamnă de asemenea, sutele de români pe care i-am cunoscut prin intermediul programului Diaspora StartUp, desfăşurat de Fundaţia CAESAR, prin care românii pot primi până la 40.000 euro pentru a-şi deschide afaceri în ţară. Sunt nenumărate exemple de români cinstiţi şi muncitori, care după ce se înscriu în acest program îmi transmit emoţia pe care le-o provoacă speranţa de a reveni acasă. Sunt oameni măcinaţi de dor şi alungaţi de acasă de hoţie şi de nepăsare.

Astfel de oameni vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei astăzi, 10 august. Iar alte câteva milioane care nu vor reuşi să ajungă îi vor susţine de pe meleaguri îndepărtate, unde fac cinste României. Aşa este de exemplu bunul meu prieten Alexandru George Lazăr, un strălucit avocat din Barcelona, primul român acceptat în Academia Regală de Jurisprudenţă şi Legislaţie din Spania, la doar 32 de ani. Alex a primit numeroase premii şi distincţii, este profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Pompeu Fabra din Barcelona şi director academic al unui program de master. Aşa este şi Teodor Cătăniciu, un student din Olanda, care a pus bazele Re/Start Network, un proiect prin intermediul căruia pregăteşte în domeniul IT refugiaţi din întreaga lume, pe parcursul unor stagii de trei luni şi îi pune în legatură cu firmele care au nevoie de forţă de muncă. Cea mai importantă publicaţie financiară olandeză, Financieele Dagblad, l-a nominalizat pe lista celor mai buni 50 de antreprenori sub 35 de ani din Olanda, Teodor Cătăniciu fiind şi singurul de pe listă care nu era olandez. Aş menţiona-o şi pe Elif Memet, care a fost singura elevă de liceu desemnată ca reprezentant al „Harvard World Model United Nations (WorldMUN 2014)“, conferinţă organizată de ONU împreună cu Universitatea Harvard, iar înainte de a împlini 18 ani, a devenit cel mai tȃnăr ambasador Bloomberg din lume şi a fost premiată de Barack Obama. A obţinut titlul de “Science Research Fellow“ la Columbia University în New York şi a fost selectată, încă din anul I de facultate pentru colaborarea cu laureatul premiului Nobel, profesorul Joseph Stiglitz. În portofoliul său ştiinţific se află deja un patent, pentru fertilizatorul organic WMBW. Şi, nu în ultimul rând, Sînziana Poiană, colega mea dragă din promoţia 2018 de Millennium Fellows ai Atlantic Council, o româncă ce scrie istorie la Comisia Europeană, sprijinind societatea civilă în ţări vitale pentru Europa.  

Toate exemplele de mai sus îmi amintesc de spusele unui fost profesor de la Harvard, care lucrase de-a lungul carierei cu mai mulţi studenţi români. „A fi român e sinonim cu a fi inteligent“, spunea el. Iar în ultimii 10 ani, nu puţini sunt americanii care atunci când aud că eşti român se gândesc la profesorul Liviu Librescu, supravieţuitor al Holocaustului şi erou al masacrului de la Virginia Tech, care şi-a sacrificat viaţa pentru a-şi salva studenţii.

Pentru mine, asta înseamnă diaspora. Şi vă asigur, doamnelor şi domnilor care ne jigniţi, ne blamaţi şi ne alungaţi din ţara noastră, că cei amintiţi mai sus şi mulţi alţii ca ei ne vor fi alături astăzi fie în persoană, fie în spirit. Pentru că indiferent de studii, statut sau profesie, sunt oameni care au scris istorie pentru România şi astăzi, 10 august, o vor face în continuare.

Ei, cei care fac acest sacrificiu, se află de partea bună a istoriei. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre detractorii lor. Ne vedem în Piaţa Victoriei.

A contribuit Alin Iliescu