Din nou despre legitimare şi bandajare. Apar şi jandarmii
Jandarmii te pot legitima sau doar poliţia? Ce poţi face dacă eşti condus la secţie şi amendat pentru refuz de legitimare? Poţi fi amendat pentru simplul fapt că nu ai buletinul la tine? Ştiai că împiedicarea legitimării altuia te poate costa cam de 30 de ori mai mult decât refuzul de a te legitima tu însuţi? Ce faci dacă poliţistul care-ţi cere actele e în civil? Există vreo reducere la plata amenzii?
În urma primului articol privind unele inconveniente practice legate de legitimare şi, mai ales, de rezistenţa la legitimare, au apărut, în mod natural, şi opinii care exprimă îngrijorarea cetăţeanului că este cam la bunul plac al poliţiei, care-l poate legitima oricând, oricum şi fără orice motiv.
O primă precizare trebuie făcută în sensul că legea română nu prevede că legitimarea se poate face fără motiv, ci numai pentru anumite motive, care constau în existenţa unor indicii că persoana pregăteşte, comite sau a comis fapte ilegale, adică infracţiuni sau contravenţii[1][2][3]. Spre exemplu, asemănarea fizică a unei persoane cu un urmărit general pentru comiterea unei infracţiuni poate constitui un indiciu care să motiveze legitimarea. Sau prezenţa într-o anumită zonă, la o anumită oră, cu un anumit bagaj (de exemplu, voluminos). Indiciul, ca orice indiciu, are un anumit grad de relativitate, nu exprimă o certitudine.
Acestea sunt prevederile legale, dar, desigur, în practică pot exista forţări, abuzuri, adică legitimări care, cel puţin la nivel de aparenţă, nu ar avea justificare legală. Ce s-ar putea face în acest caz, puţin mai jos, în acest articol.
Un David care a învins Goliatul în uniformă de jandarm
O persoană mică de stat, dar aprigă, a relatat mai demult o întâmplare interesantă despre cum a procedat când s-a încercat legitimarea sa de către un jandarm care nu s-a prezentat/legitimat în prealabil. Da, da, să nu uităm, pe lângă poliţia locală şi naţională, şi jandarmii pot legitima, dar după legea lor (art. 27 al. 2 lit. b şi al. 5 din Legea nr. 550/2004 - legea jandarmeriei; în general, situaţiile în care se poate proceda la legitimarea sunt similare celor în care legitimează şi poliţia). Deocamdată, jandarmii nu s-au scindat, ca poliţia, în locali şi naţionali. Ei sunt de un singur fel, în subordinea MAI, aşa că în cazul lor avem de citit doar o singură lege, nu două, ca în cazul poliţiei: locală şi naţională.
Iar acea persoană, mică de stat şi aprigă, i-a răspuns jandarmului că nu are dreptul să o legitimeze pentru că el nu s-a prezentat/legitimat mai înainte. La această replică, jandarmul s-a blocat, iar persoana aprigă, cu o remarcabilă stăpânire de sine, a profitat de aglomeraţie şi s-a făcut pierdută în mulţime, astfel că nu a mai fost legitimată.
E şi asta o soluţie. Dar nu cred că va funcţiona în orice situaţie.
Problema este ce se întâmplă dacă în faţa persoanei a cărei legitimare se cere se va afla un jandarm/poliţist mai puţin impresionabil decât cel din povestea de mai sus şi dacă persoana respectivă nu se bucură de aplombul povestitoarei de mai sus.
Există soluţii mai bune decât „evaporarea“?
Şi atunci ne întoarcem la dilema pe care am încercat s-o rezolvăm data trecută: dacă un poliţist local, un poliţist naţional sau un jandarm (sună ca un început de banc) vor să legitimeze o persoană, dar aceştia nu se legitimează/prezintă în prealabil[4][5][6] sau dacă persoana consideră că nu există nicio justificare legală ca ea să fie legitimată[7], ce este de făcut?
Persoana pusă în faţa unei astfel de situaţii are cam două posibilităţi:
a) să refuze legitimarea şi să intre în conflict cu poliţiştii, care o pot (con)duce la sediul poliţiei, eventual cu forţa, dacă se opune conducerii;
b) să se legitimeze şi să-i reclame după aceea pe agenţii despre care apreciază că n-au respectat legea.
Bine, fiecare îşi poate alege propriul mod de a reacţiona. Dar, nu am recomandat data trecută şi nu recomand nici acum varianta cu refuzul legitimării. Nu de dragul organelor, ci pentru că nu e o soluţie practică şi duce la complicaţii inutile. Refuzul de a se legitima este contravenţie. Fiind contravenţie (=o încălcare a legii) şi fiind comisă de o persoană neidentificată (=nu s-a legitimat), ea justifică măsura conducerii administrative a persoanei la secţia de poliţe (pentru ca persoana să poată fi identificată şi sancţionată contravenţional), măsură care poate dura până la 24 de ore (dacă e dispusă de un poliţist naţional) sau până la 12 ore (dacă e dispusă de un poliţist local). Plus că măsura conducerii administrative poate fi executată, în cazul în care persoana se opune conducerii la poliţie, şi prin folosirea forţei. Forţa trebuie folosită fără excese, în mod proporţional cu intensitatea opunerii fizice; excesul de forţă sau/şi folosirea de expresii jignitoare poate constitui infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 Cod penal.
Contestarea amenzii contravenţionale şi efectele pentru conducerea administrativă
Desigur, împotriva procesului-verbal prin care persoana a fost sancţionată pentru contravenţia de refuz al legitimării, se poate face plângere la instanţă, iar în cursul procesului se va stabili dacă refuzul de a se legitima a fost consecinţa unei solicitări justificate sau nejustificate a agentului statului. Caracterul justificat al solicitării de a se legitima va trebui dovedit, în faţa instanţei, de către agentul statului, deoarece, legea nu sancţionează orice refuz de a se legitima, ci numai refuzul la solicitarea justificată a agentului statului.
Deci, cel care amendează pe motiv că a sancţionat un refuz de legitimare la cererea sa justificată, va trebui să facă, în instanţă, dovada justificării solicitării sale. În practică, dovada asta nu este, de regulă, prea greu de făcut.
Mai departe, în cazul în care se va stabili de instanţă, prin hotărâre definitivă, că solicitarea de legitimare nu a fost justificată, astfel că refuzul legitimării nu constituţie contravenţie, va intra în discuţie şi legalitatea conducerii administrative, despre care nu se mai poate susţine că a fost dispusă pentru o contravenţie, ci că a fost lipsită de temei legal. Aceasta înseamnă că o astfel de conducere administrativă, care presupune o privare de libertate de maximum 24 ore/12 ore, a rămas fără bază legală şi ar putea constitui infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 din Codul penal. Pentru anchetarea acestei infracţiuni, va fi necesar ca persoana condusă fără temei legal la poliţie şi privată ilegal de libertate să formuleze o plângere penală la parchet.
După terminarea anchetei penale, procurorul poate decide trimiterea în judecată a autorului/autorilor infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, care, în practică, poate fi însoţită şi de infracţiunea de purtare abuzivă (folosirea de forţă în exces, nejustificată sau/şi de expresii jignitoare) rezultatul fiind începerea unui proces în faţa instanţei penale.
Acum, aşa cum am mai afirmat, fiecare îşi poate alege calea de a reacţiona: cei mai comozi, probabil că se vor legitima dacă le-o cere un poliţist, de preferat în uniformă, şi, dacă vor aprecia că acel poliţist nu a procedat conform legii cu ocazia legitimării îi vor face o plângere la conducerea poliţiei sau, după caz, la parchet. Poliţistul va trebui identificat de autoritatea care soluţionează plângerea. Cu cât se vor face mai multe plângeri cu acest obiect, cu atât autorităţile vor trebui să le trateze cu maximum de seriozitate. Cei mai activi, mai curajoşi, mai bătăioşi (la figurat, desigur) probabil că vor dori să testeze şi cum funcţionează, în astfel de cazuri, sistemul judiciar în statul nostru de drept...
Cu uniformă, fără uniformă
Poate că, în contextul problemelor ce ţin de legitimare, ar trebui discutat puţin despre poliţistul în uniformă şi cel în civil. Cel în uniformă are măcar aparenţa unui oficial. Iar, pe la noi, încă, nu există date în sensul că se comit numeroase infracţiuni constând în portul ilegal al uniformei de poliţist. Aşa că, în prezent, la noi uniforma este un indiciu destul de serios că în interiorul său se află un oficial, un agent al statului.
Mai multe rezerve s-ar putea ridica faţa de un poliţist în civil, care ar solicita legitimarea. Să zicem că el, în prealabil, se legitimează “ca la carte”. Întrebarea care se pune este dacă am eu expertiza necesară ca să-mi dau sema că legitimaţia aia e reală şi nu e un print reuşit realizat la o imprimantă color. Aşa că, până la urmă, reacţia la întâlnirea cu poliţistul în civil depinde de momentul zilei/nopţii, de locul în care are loc legitimarea şi de feelingul tău. Dacă nu eşti sigur de persoana celui în civil, parcă ar fi de preferat ca, în loc să refuzi legitimarea, să-i propui să mergeţi la o secţie de poliţie pentru legitimare. Să n-ai surpriza ca, de data asta, el să fie cel care nu vrea să meargă la secţie. În fine, asta nu înseamnă că nu există poliţişti reali în civil şi că ei n-ar avea dreptul legal să legitimeze. Există şi au acest drept. Un exemplu în acest sens sunt poliţiştii din serviciul judiciar (cei care trebuie să prindă hoţii, în sens larg) şi care trebuie să umble în civil, pentru că dacă ar umbla în uniformă ar fi ca pisica trimisă, cu clopoţei la gât, să prindă şoareci. Ei au listele lor cu infractorii care sunt „pe fugă“ şi sunt daţi în urmărire generală. Pentru identificarea lor, sunt legitimate destul de multe persoane, dintre cele care au semnalmentele asemănătoare celor urmăriţi. Asemănătoare, nu identice.
Este de precizat că legea prevede, în egală măsură, dreptul de a legitima şi pentru poliţistul în uniformă, şi pentru poliţistul în civil.
Până la urmă, ce înseamnă refuzul legitimării şi împiedicarea legitimării?
1. Refuzul legitimării
Pietonul fără actul de identitate asupra lui este contravenient?
O primă problemă care se pune este ce se întâmplă dacă ai plecat pe stradă (ca pieton) şi ai uitat să-ţi iei actele cu tine. Este sau nu contravenţie faptul că nu ai actul de identitate la tine?
Mai demult, simplul fapt că nu aveai actul de identitate asupra ta (ca pieton, repet) era o contravenţie distinctă. În prezent, pentru pietoni, nu mai există această contravenţie, care a rămas prevăzută doar pentru conducătorii de vehicule (autovehicul, bicicletă etc.). Astfel, potrivit art. 101 al.1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constituţie contravenţie nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul (nu şi a pietonului) de a avea asupra sa documentele, printre care şi cel de identitate, pe care are obligaţia să le înmâneze la cererea poliţistului rutier, potrivit art. art. 35 al. 2 din OUG nr. 195/2002[8]. De aici rezulta doua consecinte:
1) Dacă nu au asupra lor actul de identitate, pietonii nu pot răspunde contravenţional pentru acest fapt. Dar, nu au scăpat de tot (J). În astfel de situaţii, ei vor putea răspunde numai pentru un eventual refuz de a se legitima (contravenţie prevăzută de Legea nr. 61/1991).
2) În cazul biciclistului sau al conducătorului auto, situaţia e alta decât a pietonului: dacă biciclistul sau conducătorul auto nu are documentul de identitate asupra sa şi se află pe un drum public, această “lipsă” constituţie contravenţia prevăzută de art. 101 al.1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.
Refuzul de a se legitima constă, potrivit art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, în refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Contravenţia se sancţionează cu amendă între 100 şi 500 lei.
Se poate observa că prin lege este sancţionat doar refuzul legitimării “... la cererea... justificată a organelor...”. Cu alte cuvinte nu este contravenţie şi nu se sancţionează refuzul de a se legitima dacă solicitarea organelor nu a fost justificată. Dar, din aceste dispoziţii legale şi din regimul general al contravenţiilor, stabilit prin OG nr. 2/2001, rezultă că stabilirea caracterului justificat sau nu al cererii de legitimare nu se apreciază, pe loc, de persoana solicitată să se legitimeze, ci numai de către instanţă de judecată cu ocazia soluţionării plângerii persoanei împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională pentru refuzul legitimării. Dacă instanţă de judecată va constata că refuzul legitimării a avut drept cauză o cerere nejustificată a agentului statului, va proceda la anularea procesului-verbal de contravenţie.
Cum te poţi legitima dacă nu ai cu tine actul de identitate?
De asemenea, din cele de mai sus, rezultă că dacă o persoană este oprită pentru legitimare de un agent al statului şi nu are actul de identitate asupra sa, respectiva persoană nu a săvârşit (încă J) nicio contravenţie. Dar, pentru a rămâne în cadrul legal, persoana oprită pentru legitimare are obligaţia de a “coopera”, adică de a comunica relaţiile necesare pentru stabilirea identităţii sale. Dar, aici nu se termină tot, pentru că depinde de circumstanţele concrete (oră, loc, dotarea tehnică a agentului) în care are loc legitimarea. Relaţiile date pentru stabilirea identităţii, în lipsa actului de identitate, trebuie verificate. Dacă agentul are dotarea tehnică necesară, verificarea se poate face pe loc, prin mijloacele de comunicare la distanţă.
Dacă agentul statului nu are dotarea necesară verificării datelor la distanţă, apare o problemă: el poate solicita persoanei să-l însoţească la sediul poliţiei, solicitare justificată prin necesitatea verificării relaţiilor date pentru stabilirea identităţii.
Dacă persoana refuză solicitarea justificată a agentului, ea comite contravenţia de refuz de a se legitima, ceea ce dă dreptul agentului să conducă administrativ persoana la sediul poliţiei, putând folosi, la nevoie, forţa (fără excese, proporţional cu scopul urmărit)
De asemenea, au existat situaţii în care persoane care nu aveau asupra lor actul de identitate au comunicat poliţistului date de stare civilă/identificare reale (nu imaginare), dar care aparţineau altei persoane. De aceea, există posibilitatea ca, în anumite circumstanţe, chiar după comunicarea datelor de identificare, poliţistul să considere necesar efectuarea de verificări suplimentare cu privire la veridicitatea relaţiilor date pentru stabilirea identităţii, ceea ce presupune deplasarea, neplăcută, la secţia de poliţie.
Deci, potrivit actualei legislaţii, există unele dezavantaje practice ale faptului că persoana nu are asupra ei actul de identitate.
2. Împiedicarea legitimării
Nu de puţine ori, televiziunile au surprins şi difuzat scene în care persoane cu un simţ civic/justiţiar mai pronunţat au intervenit în timpul legitimării unei alte persoane sau al conducerii acesteia la poliţie/jandarmerie şi şi-au exprimat indignarea faţă de acţiunea în curs (“Ce-aveţi, domne’, cu omu’, ce rău v-a făcut?” etc. etc.). E ok să-ţi exprimi simţul civic. Dar e şi un risc, pentru că există o graniţă destul de subţire între susţinerea morală a celui legitimat/condus administrativ şi comiterea contravenţiei de mai jos. Ţine mai mult de dozarea şi de intensitatea intervenţiei de susţinere. Iată ce zice legea:
Împiedicarea legitimării constituie contravenţie, potrivit art. 2 pct. 36 din Legea 61/1991, şi constă în împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice. Contravenţia se sancţionează cu amendă între 3000 şi 6000 lei.
În raport de cuantumul amenzii, se observă că împiedicarea legitimării e cam de 30 de ori mai scumpă decât refuzul legitimării. Parcă ieşi mai ieftin cu 10 refuzuri de legitimare (sancţionabile cu maximum 5000 lei), decât cu o singură împiedicare a legitimării.
După cum se poate observa, sintagma “împiedicarea, sub orice formă, a organelor...” are un conţinut destul de flexibil/larg interpretabil, ceea ce este în favoarea organelor şi în defavoarea persoanelor pronunţat extrovertite.
Exprimarea din lege este destul de vagă şi, din acest motiv, permite interpretări excesive. A “împiedica” are în DEX şi sensul de “a se pune în calea cuiva sau a ceva”. Iar dacă un termen din DEX nu are un alt înţeles, definit expres prin lege, rămâne valabil înţelesul din DEX. In cazul de faţă, termenul “împiedicare” nu are în lege o definiţie specială, deci se aplică definiţia din DEX.
De asemenea, este de remarcat că prin textul de lege se sancţionează şi împiedicarea, sub orice formă, a conducerii administrative a unei persoane, nu doar a legitimării.
Întrucât împiedicarea legitimării constituie contravenţie, ea reprezintă un temei pentru poliţist/jandarm să dispună faţă de persoana respectivă măsura conducerii administrative la sediul secţiei de poliţie/jandarmi (conducerea administrativă efectuată de jandarmi are unele particularităţi, care vor fi discutate în cadrul unui articol viitor).
Fără oferte speciale. Nu se aplică reduceri de plată
Potrivit art. 9 teza finală din Legea nr. 61/1991, în cazul numeroaselor contravenţii privind normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică (deci, şi în caz de refuz al legitimării sau/şi de împiedicare a legitimării) nu se aplică regulă generală din materia contravenţiilor, potrivit căreia cel sancţionat poate “scăpa” dacă achită, în 24 de ore, doar ½ din suma ce reprezintă minimul legal pentru acea contravenţie. Asta înseamnă că, dacă amenda nu este contestată în instanţă sau dacă nu are succes contestarea, va trebui achitată exact suma prevăzută în procesul-verbal de contravenţie.
*
În loc de încheiere a miniseriei în 2 episoade, câteva concluzii oarecum scurte, după un articol foarte lung:
1. Legitimarea nu se poate face fără motiv, ci numai pentru anumite motive prevăzute de lege, care constau, în general în indicii că se pregăteşte, se comite sau a fost comisă o faptă ilegală: contravenţie sau infracţiune. Problemă reală este cum să reacţioneze persoana care crede că nu a fost respectată procedura (legitimarea/prezentarea prealabilă a agentului) sau că nu sunt sunt motive ca să fie legitimată: să refuze legitimarea şi să intre în conflict (care poate escalada) cu poliţiştii, care o pot duce cu forţa la sediu sau să se legitimeze şi să-i reclame după aceea.
2. Legea trebuie modificată în sensul că ea să detalieze comportamentul pe care trebuie să-l aibă atât persoana vizată, cât şi poliţistul în acele situaţii care au generat conflicte în practică, adică să prevadă clar ce poate face în mod concret o persoană, în momentul legitimării şi după aceea, dacă poliţistul/jandarmul nu se legitimează sau dacă nu i se pare justificata solicitarea de legitimare.
3. Până la adoptarea unor modificări legislative care să clarifice problemele practice care au generat (şi vor genera) numeroase conflicte, recomandarea noastră, prezentată în cuprinsul articolului are ca scop atât evitarea unor conflicte inutile, cât şi sancţionarea exceselor în cazul legitimării. Fiecare, însă, este liber să aleagă calea, uşoară sau grea, pe care o va urma în astfel de situaţii.
text de Dan Mihai
Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.
[1] Art. 31 al. 1 lit. a din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede:
“Art. 31. - (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:
a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;”
[2] Art. 20 al. 1 lit. g din Legea nr. 155/2010 legea poliţiei locale prevede:
“Art. 20. - (1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul local are următoarele drepturi principale:
………………………………………….
g) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;”
[3] Art. 27 al. 1 si al. 2 lit. b din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române prevede:
“Art. 27. - (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu exerciţiul autorităţii publice.
(2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are următoarele drepturi şi obligaţii:
……………………………..
b) să legitimeze orice persoană când există indicii temeinice că a săvârşit, săvârşeşte sau se pregăteşte să săvârşească o faptă ce constituie infracţiune ori contravenţie, precum şi persoanele care solicită intrarea într-un perimetru legal restricţionat;”
[4] Art. 40 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede:
“Art. 40. - (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitate.
(2) Înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.”
[5] Art. 21 al. 1 lit. f din Legea nr. 155/2010 legea poliţiei locale prevede:
“Art. 21. - (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local este obligat:
f) să îşi decline, în prealabil, calitatea şi să prezinte insigna de poliţist şi legitimaţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat. La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferă amânare, poliţistul local este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii să se legitimeze şi să declare funcţia şi unitatea de poliţie locală din care face parte”
[6] Art. 27 al. 5 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române prevede:
“Art. 27 (5) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este obligat să îşi facă cunoscută calitatea şi să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a acestuia ar fi periclitată.”
[7] Motivele legale ale legitimarii au fost prezentate mai sus, in notele de subsol nr. 1-3.
[8] Potrivit art. 35 al. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, “participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.”
Se poate observa că textul legal (art. 35 al. 2 din OUG nr. 195/2002) nu prevede ca pentru inmanarea actelor politistului rutier trebuie sa existe o cerere motivata sau justificata a acestuia, fiind suficienta simpla sa cerere, fara alte justificari.
Se încarcă comentariile...
