Domnule Butunoiu, scăpaţi-ne de ei...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu puţine excepţii, felul în care se fac lucrurile, relaţiile sociale şi tot ce se întâmplă în companiile şi în instituţiile de stat e sinistru, dezgustător şi dezumanizant, în sensul cel mai direct al termenului.

Până să mă apuc de recrutările cu „managementul privat”, eram printre cei foarte mulţi care îi considerau pe angajaţii de acolo direct răspunzători pentru ce se întâmplă şi pentru ce li se întâmplă şi mă alăturam mirării generale că nu se mobilizează cu toţii, de la portar la director, că să pună piciorul în prag şi să schimbe lucrurile. 

Am crezut sincer că angajaţii de la stat sunt altă „€œspecie”. Nu sunt! Sunt aceiaşi, exact aceiaşi că şi „€œnoi, ceilalţi!”. De doi ani şi jumătate am ajuns să-i cunosc bine, şi la locurile lor de muncă, şi singuri, între patru ochi, şi în prezenţa şefilor, şi la mine în birou, şi în alte locuri. Cu mulţi m-am împrietenit, chiar aşa distant şi nesuferit cum sunt eu. Dacă pământul ar intră într-o gaură neagră şi, la ieşire, toţi angajaţii de la stat ar fi teleportaţi în firmele private, şi invers, nu ar observă nimeni vreo diferenţă. Oamenii sunt aceiaşi, doar sistemul e ticălos. Angajaţii nu fac decât să se poarte aşa cum şi CÂT le permite sistemul să o facă. Şi, cu cât sunt mai numeroşi într-un loc, cu atât mai mult acest comportament se abrutizează, fără să-i mai poată face faţă, oricât de mult ar vrea. 

Ceea ce înseamnă că o schimbare în instituţiile de stat nu se va întâmplă. Oricum, nu una „de jos în sus”, pornind de la angajaţi. Însă aproape toţi aşteaptă asta, unii cu disperare şi cu lacrimi în inimă şi în ochi. Ca peste tot, sunt câteva brute şi mulţi indolenţi, însă nu îi întrec la număr pe ceilalţi, aşa cum puteam eu să bag mână în foc pentru asta până în 2012, nici pe departe. Au venit la mine oameni care nu voiau joburile „€œacelea” pentru care făceam eu recrutările, ci doar că să îmi spună. Unii au plâns. A venit o doamnă care a vrut să-mi spună o singură frază, nu mai mult: „€œDomnule Butunoiu, scăpaţi-ne de ei!”. Cu lacrimi în ochi. După care a plecat. Nu mi-a cerut să o pun pe vreo lista lungă sau scurtă, sau altceva, ci doar să-mi spună asta. Era o doamnă mărunţică şi puţin plinuţă. Am plâns şi eu după ce a plecat, şi nu a fost singură data în ultimii doi ani. Însă nu am făcut-o vreodată în cei 22 de dinaintea acestora doi, de când fac meseria aceasta. 

Toţi miniştrii şi neminiştrii cu care am vorbit despre asta până acum mi-au spus că nu se poate face nimic, aşa ceva nu poate fi schimbat, „€œsistemul” e profund distorsionat, viciat şi putrezit, până jos de tot. Şi eu am crezut la fel, până am ajuns să-i întâlnesc pe oamenii de acolo. 

Da, e adevarat, niciun secretar de stat, director general, director, şef de serviciu sau orice alt şef din minister sau de prin companii nu poate să faca mare lucru, ceva cât de cât semnificativ şi cu efecte vizibile, oricât de bine intenţionaţi ar fi. Însă ministrul împreună cu prim-ministrul o pot face dacă vor şi, mai ales, dacă ştiu cum. Doar ei, şi nimeni altcineva. Şi nici măcar nu e atât de greu cum pare la prima vedere. Chiar şi cu legile acestea pe care le avem acum, unele idioate de-a binelea, în spatele cărora se ascund toţi cei care nu vor sa facă nimic, sau care vor să facă rău.

O situatie atat de dezastruoasa cum e cea in care s-a ajuns e, pe de alta parte, o mare oportunitate. Asteptarea e atat de mare, incat o solutie credibila, sincera si acceptata de cei mai multi dintre cei vizati s-ar propaga foarte repede, reactia ar fi imediata, entuziasmul mare si mobilizarea contagioasa. 

Câtă vreme voi crede că ştiu mai bine decat altii cum sunt oamenii, ce si cum se intampla intr-o organizatie si in grupurile de oameni, le voi spune celor care tot incearca sa schimbe lucrurile de jos in sus, „prin noi insine”, ca nu cred ca vom vedea vreun cat de cat rezultat in timpul vietilor noastre. Adica nici eu nu vă pot scăpa de ei… 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite