Două precizări stringent necesare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Admirabila lucrare, aş zice mărturisire tulburătoare, prin sinceritatea ei deconcertantă, direct deconcertantă, şi din nou în răspăr cu toate canoanele aşa zisei cotidiene comunicări pentru supravieţuire despre „Cultura de ieri şi românii de azi – Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”,

lucrare pe care am întâmpinat-o în Cartea mea poştală de săptămâna trecută, mă obligă, în ceea ce mă priveşte, altfel apelat cu căldură şi preţuire în paginile ei, la două precizări pe care le consider aşa cum scriu şi în titlu stringente pentru că privesc momente esenţiale din biografia mea.

Aşadar, vorbind despre mandatul său de Ministru al Culturii, mandat unanim recunoscut drept remarcabil, Răzvan Theodorescu se referă şi la lucrătorii pe care i-a considerat demni de colaborarea cu domnia sa, pe care spune că: „Mona Muscă i-a înlocuit pe toţi cei care au fost numiţi de mine directori generali, cu excepţia fostei mele soţii. Toată lumea a fost schimbată: Ludovic Spiess, Dinu Săraru. Asta ţinea şi de faptul că „luptătoarea anticomunistă” Mona Muscă mă detesta cordial din motive care sunt numai ale ei”.

Pe mine nu m-a destitut ”luptătoarea anticomunistă”. N-am vrut să-i dau aceasta satisfacţie şi am reuşit. La schimbarea Guvernului şi, fireşte, şi a Ministrului Culturii, eu mi-am dat demisia cu mult înainte de a mi se fi terminat mandatul contractual şi, astfel, fireşte, înainte de a fi schimbat brutal, cum a fost schimbat Augustin Buzura, de pildă, de la Institutul Cultural Român. Mi-am dat demisia a doua zi de Crăciunul 2003. Am scris demisia la Slătioara şi i-am trimis-o de la Slătioara la Bucureşti lui Răzvan Theodorescu care încă nu apucase să predea postul de Ministru al Culturii.

Îmi amintesc că i-am spus, revenind de la Slătioara la Bucureşti, şi lui Ludovic Spiess să-şi dea demisia că va fi dat afară în mod sigur ca şi Augustin Buzura. M-ar fi umilit să fiu dat afară de un mai nimeni care mai făcea şi pe ”anticomunistul luptător. Aceasta ar fi prima precizare.

În ceea ce priveşte renunţarea mea la candidatura de membru al Academiei Române, precizarea este şi mai necesară.

La întrebarea ce s-a întâmplat cu Academia Română după 1990, pusă de Narcis Dorin Ion, realizatorul de excepţie al „Convorbirilor cu Academicianul Răzvan Theodorescu”, academicianul spune: „eu cred că nu există niciun om de valoare, cu o contribuţie notabilă care să nu fie Membru al Academiei. O spun ritos. Să ne înţelegem foarte bine. După mine, contribuţie înseamnă să aduci ceva absolut original şi nou în domeniul tău.”

- Revenind la artişti, întreabă mai departe Narcis Dorin Ion, scriitori, sculptori, pictori, cred că unii se consideră nedreptăţiţi.

- Ei se consideră nedreptăţiţi, dar ca atare, dintre oamenii care sunt propuşi acum - sigur, nu pot să devoalez -, sunt oameni care vor intra în Academie. Între ei era şi Dinu Săraru, propus de mine, dar el a anunţat că renunţă, a făcut o scrisoare în acest sens. Eu îl propusesem ca om de teatru, pentru că făcuse ce făcuse, nu ca scriitor, deşi merita şi ca scriitor şi, ca atare, am făcut şi o propunere către prezidiu. Dar el a considerat că a aşteptat prea mult şi a făcut o scrisoare de renunţare.”

Adevărul este că scrisoarea mea de renunţare nu a fost rezultatul faptului că am aşteptat prea mult. În Jurnalul unui personaj controversat am povestit pe larg ce m-a făcut să renunţ şi să trimit Prezidiumului Academiei scrisoarea care -publicând-o în presă - a fost cunoscută de toată lumea.

Iată scrisoarea:

Excelenţa Voastră,

Domnule Preşedinte al Academiei Române,

Academician Ionel Valentin Vlad,

Onorat Prezidium al Academiei Române,

Mă adresez cu fireasca şi întreaga consideraţie meritată Prezidiumului Academiei Române, rugându-l respectuos să ia act de retragerea candidaturii mele la fotoliul de Membru al Academiei Române, candidatură recomandată de către acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual şi susţinută – caz unic! – de două ori de către votul majoritar al membrilor secţiei, o dată pentru calitatea de Membru de Onoare şi a doua oară pentru calitatea de Membru Corespondent.

Vă mulţumesc pentru înţelegerea voinţei de a-mi respecta şi apăra demnitatea.

Cu vie recunoştinţă, Dinu Săraru.”

În Jurnalul unui personaj controversat, provocat de Vartan Arachelian am descris pe larg povestea acestei scrisori care nu priveşte nerăbdarea mea, ci nefericitele puneri la cale din culisele Prezidiumului, devenite repede – era şi firesc – cunoscute de toată lumea şi care nu numai pe mine mă umileau.

Sunt câteva pagini cu care se şi încheie Jurnalul meu, pagini la care sunt convins că se va râde cu poftă de către cititorii comediei academice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite