Eternul blondin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anilor 1870, societatea porteña (demonim al locuitorilor din Buenos Aires şi, prin extensie, adjectiv desemnând orice entitate asociată oraşului) cunoştea euforia unei mode ce îi alimenta fibra cosmopolită.

Devenit celebru în 1859, după ce traversase cascada Niagara, mergând pe o frânghie de 335 metri, acrobatul francez Charles Blondin – pseudonimul lui Jean François Gravelet – sosea în capitala argentiniană, pentru a epata un nou public. Nemulţumit de simple acrobaţii desfăşurate la circul local, el alese să participe la evenimentele dedicate zilei naţionale, astfel că, deasupra privirilor uimite ale localnicilor adunaţi în centrul oraşului, traversă Plaza de Mayo, pe o frânghie situată la 20 de metri înălţime. Distanţa parcursă, de aproximativ 100 de metri, separa capătul fostei hale de carne de turnul clădirii consiliului municipal (Cabildo). Aflată, pe atunci, într-un elaborat proces de construcţie, celebra Casa Rosada, sediul preşedinţiei, se înălţa, din fundal, ca martor al freamătului mulţimii şi al dezinvolturii lui Blondin, care, înainte de periculosul spectacol, îşi pieptănă mustaţa, cu un gest elegant.

Localnicilor şi turiştilor Plaza de Mayo le evocă firul lung al scurtei istorii a Argentinei. Numele său onorează Revoluţia din mai 1810, ce a marcat începutul procesului de obţinere a independenţei, iar clădirile aşezate în seducătoare consonanţă reflectă moştenirea trecutului de imigranţi. Pe parcursul construirii, impunătoarea Casa Rosada, în traducere Casa roz, a primit atingerea, cel puţin formală, a reconcilierii politice – a fost zugrăvită într-un melanj de roşu şi alb, culorile partidelor politice rivale. Ridicată în centrul pieţei, cu ocazia primei aniversări a Revoluţiei din mai, la Pirámide de Mayo, cel mai vechi monument naţional al capitalei, se înalţă aproape 20 de metri. În vârful său, o alegorie a libertăţii, sculptată de francezul Joseph Dubourdieu, veghează alb, cu chipul îndreptat către Casa Rosada. În timpul numărului său de acrobaţie, Charles Blondin va fi zărit măreţia arhitecturală cu vădite influenţe italiene şi franceze şi, poate, va fi înţeles de ce oraşul de pe malul fluviului La Plata purta, cu mândrie, numele de Parisul sudului.

Aventura sa, însă, a deschis calea către reflecţie şi o inevitabilă morală. După succesul monden, în mediul politic local şi-a făcut apariţia substantivul blondin, ce îl desemna pe politicianul care trecea, nonşalant, de la un partid la altul. Şarmul extravaganţei porteña a lui Charles s-a exilat în arhivă, Plaza de Mayo a cunoscut extazul, speranţa şi teama altor mulţimi, iar istoria contemporană a obosit să consemneze blondini...

Notă bibliografică: Estrellas del pasado, Daniel Balmaceda, Editorial Sudamericana, Buenos Aires, 2015.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite