Forever young: cum îşi imaginează tinerii că va arăta bătrâneţea lor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto”  FOTO marshanunleymd.wordpress.com
„Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto”  FOTO marshanunleymd.wordpress.com

„Am întrebat trei tineri cum îşi imaginează că va arăta bătrîneţea lor. Citiţi răspunsurile lor”, se arată în dosarul „Cum îmbrătrânim” apărut în publicaţia „Dilema Veche”, nr. 556, 9 - 15 octombrie.

Pînă de curînd, Peter Pan era povestea mea preferată. Mă regăseam în el, nu în Wendy, pe care chiar o displăceam. Mi-era atît de frică de ideea de bătrîneţe, încît îmi făceam planuri să intru în liga Hendrix, Cobain, Joplin, Morrison, Winehouse, pe care mi-i imaginam într-un fel de paradis nici prea fericit, nici prea melancolic, dar mereu tînăr. Mi se părea că să te sinucizi dovedeşte că eşti curajos, că lupţi împotriva bătrîneţii şi că o calci în picioare. Mi-era efectiv imposibil să mă imaginez peste 35 de ani – încă mi-e incomod. Dar, în ultimul timp, se tot cristalizează în mine un fel de capsulă, în care se bîţîie Teona de 5 ani, capsulă care e încă atît de bine impregnată în tot ce fac şi gîndesc, că mă protejează de impulsul de a pleca în Neverland. Îl iubesc pe Peter Pan, şi pe băieţii pierduţi, şi chiar şi pe Hook. Dar cel puţin pentru capsula aia în care sînt îndeajuns de scundă şi slăbănoagă să trec prin orice gard, să mă furişez în portbagaj şi să stau în cîrca lui taică-miu tot concertul Rolling Stones, fără să-i tasez umerii, vreau să rămîn aici – capsula aia chiar nu are voie să dispară.

Am unele perioade în care mă imaginez o băbuţă rave, cu ochelari şi ojă fosforescente, făcînd concurs de shoturi prin Eden cu băieţii, şi alte perioade în care mă văd zen, scriind, citind, cu perle la gît şi îmbrăcată complet în alb. Aşa că m-am calmat, cel puţin pentru moment. Mă simt destul de în stare să fiu o babă mişto. Din păcate, mă zgîndără de fiecare dată cînd mă uit la mîini, pentru că mi se pare că sînt partea corpului pe care se vede cel mai des şi cel mai tare că îmbătrîneşti. De-aia momentan le umplu de unghii false, brăţări şi copiuţe pentru teste. Poate chiar o să-mi fac un tatuaj cu Peter Pan pe ele. Sau poate o să trec şi peste asta. 

Teona Galgoţiu, 16 ani, Bucureşti


Sînt curioasă cum am să fiu eu la bătrîneţe. Sînt curioasă în legătură cu ce îmi voi aminti şi ce nu, vreau să ştiu dacă voi avea regrete, vreau să ştiu dacă voi avea nepoţi.

Simt că între noi două, eu, cea de acum, şi versiunea mea din viitorul îndepărtat, se cască o mare prăpastie, care se umple pe măsură ce calc în gol. Eu păşesc în aer, dar calc pe pămîntul proaspăt format sub talpa mea şi tot aşa, apropiind cele două maluri. Nu ştiu niciodată dacă voi călca în prăpastie în clipa următoare, sau dacă voi continua să merg. Deocamdată, calc pe stîncă, ce-i drept puţin erodată de fum de ţigară şi nopţi nedormite, dar pe măsură ce drumul se va scurta, fundamentul paşilor mei va deveni mai fragil şi mă aştept să calc pe straturi subţiri de lut, pînă să mă pot odihni pe partea cealaltă.

Nu ştiu dacă nu cumva pămîntul se va surpa sub greutatea mea, la un moment dat, dar ştiu că e un drum pe care vreau să-l fac. Îmi doresc să îmbătrînesc şi cred că aş fi mîndră de mine că am ajuns pînă acolo. De fapt, sînt sigură că mi-aş purta părul alb ca pe o coroană de lauri.

Înţeleg de ce oamenii se plîng de bătrîneţe şi de ce se tem. E perioada în care corpul începe să cedeze, cînd conceptul de sfîrşit devine mai real ca niciodată. Dar eu cred că viaţa este fragilă în general şi că nimeni nu poate atesta, cu deplină siguranţă, că va mai exista peste un an, o lună sau peste o oră. Aşadar, nu mă pot abţine să nu-i văd pe bătrîni ca pe nişte privilegiaţi şi să nu-i invidiez puţin.

Prin urmare, îmi place să mă imaginez pe mine la bătrîneţe, jucîndu-mă cu nepoţii prin iarbă sau plimbîndu-mă cu capul descoperit pe străzi aglomerate, mult mai înţeleaptă ca acum, dar mult mai tăcută, bucurîndu-mă pe cît posibil de viaţă, fără a da sfaturi sau a-i critica pe cei de după mine, aşteptînd cu calm să fiu înghiţită de malul pe care în sfîrşit am ajuns. 

Eva Todică, 18 ani, Piatra Neamţ

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite