La stat, lipsa de politeţe e semn de putere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aveam şi înainte prieteni care lucrau la stat, însă nu prea ajungeam pe la ei la birou, ne întâlneam prin alte părţi. Sunt oameni de ispravă, buni la suflet, politicoşi, educaţi. Normal, doar au mult mai mult timp pentru citit decât noi, ceilalţi, antreprenorii şi angajaţii pe la privaţi.

Îmi ziceam mereu că am avut noroc să-i întâlnesc chiar pe acei câţiva oameni de la stat atât de plăcuţi şi de încredere, fiindcă se ştie cât de nesuferiţi şi de nepoliticoşi sunt ceilalţi, câtă bază poţi pune în spusele lor, şi câte şi mai câte.

De vreo cinci ani recrutez mult pentru companiile şi instituţiile de stat, aşa că am ajuns să mă întâlnesc cu prietenii mei, bugetarii, şi pe la ei, la „servici”. Mare, mare mirare a fost să-i văd pe acei oameni galanţi cum vorbesc cu subordonaţii, sau chiar cu nesubordonaţii, cum nici nu ridică ochii când le intră cineva în birou, fie el tot bugetar sau cetăţeanul care vine să-i ceară ceva, cum îl ţine în picioare minute bune, deşi sunt scaune şi canapele câte vrei, cum face o grimasă când, în sfârşit, îi aruncă o privire din care săracu' să înţeleagă clar că e ultimul lucru pe care prietenul meu ar fi vrut să-l aibă în faţa ochilor, când îl primeşte pe la 10:50 pe bietul contribuabil care venise de la 10:10 pentru întâlnirea fixată la 10:30, deşi bunul meu amic nu avea nimic de făcut între 10:30 şi 10:50, dar absolut nimic… Contribuabilul îi explică pe larg, scoate şi nişte hârtii din servietă ca să fie mai convingător, i le întinde cu sfială. Prietenul meu le ia, zice da, da, însă se uită pe fereastră, în gol, dar suficient de fix încât să-i fie clar contribuabilului că are lucruri mult mai importante de făcut decât să-l asculte pe el. Prietenul meu, bugetarul, nu-şi notează niciodată nimic. Păi o să ţii tu minte toate astea? Am văzut că ai zis da, da, dar nu ai notat nimic. Ei, dacă nu ţin minte o să mai vină o dată, ştii cum sunt contribuabilii ăştia, nu te lasă nici să respiri până nu-şi văd ei micile şi meschinele lor probleme rezolvate…

Şi, ca să se închidă cercul, cum credeţi că e celălalt prieten al meu după program, când nu-l mai cunoaşte nimeni, când nu ştie ce lucrează şi de la ce companie e? Da, corporatistul acela care îţi zâmbeşte larg când intri la el în birou, sare şi vine la uşă ca să-ţi dea mâna, care te pofteşte să stai pe cel mai comod scaun, îţi dă ceai, cafea şi biscuiţi şi îţi soarbe vorbele din gură, notând tot-tot în carneţel, şi ce ai spus, şi ce nu…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite